Cei 8.300 de turiști Omnia cu vacanțe plătite în avans vor primi maximum 10%, abia în câțiva ani. Din asigurare, fiecare turist păgubit va primi doar 6 euro. Industria turism: "Dacă-și iau 10% din banii plătiți, să dea acatiste!"

Cei 8.300 de turiști Omnia cu vacanțe plătite în avans vor primi maximum 10%, abia în câțiva ani. Din asigurare, fiecare turist păgubit va primi doar 6 euro. Industria turism: "Dacă-și iau 10% din banii plătiți, să dea acatiste!"
scris 18 oct 2017

Cei 8.300 de români care, potrivit Ministerului Turismului, au plătit în avans pachete pentru anul viitor la Omnia Turism, agenție al cărei proprietar s-a sinucis luni, au șanse să-și recupereze, în cel mai fericit caz, doar 10% din banii achitați, iar asta se va întâmpla doar după ce firma va intra eventual în insolvență, va fi desemnat un executor judecătoresc, turiștii se vor înscrie la masa credală, iar activele vor fi împărțite, au declarat pentru Profit.ro surse din rândul turoperatorilor. Din banii de asigurare, fiecare turist păgubit, care a plătit sute de euro pe vacanță, va primi doar 6 euro.

În primul rând, în cazul unei insolvențe, administratorul judiciar trebuie să se asigure dacă agenția avea în proprietate un sediu, care poate fi valorificat ulterior. Agenția, spun surse din turism, are doar câteva zeci de mii de euro în conturi, iar odată declarată insolvența, turiștii păgubiți trebuie să se înscrie la masa credală. Asigurarea Omnia Turism este de doar 50.000 de dolari și se împarte în mod egal la cei 8.300 de turiști, ceea ce înseamnă 6 euro de turist.

Urmărește-ne și pe Google News

Kasparov vine în premieră în România. Detalii AICI

"Dacă-și iau 10% din banii plătiți, să dea acatiste", a afirmat șeful unei agenții de turism.

Mircea Dinescu are \'\'lipici\'\' la străini. Turiștii din alte țări mănâncă 40.000 de sarmale pe an la restaurantul lui, după o rețetă agreată și de Sadoveanu CITEȘTE ȘI Mircea Dinescu are ''lipici'' la străini. Turiștii din alte țări mănâncă 40.000 de sarmale pe an la restaurantul lui, după o rețetă agreată și de Sadoveanu

Alin Burcea, președintele ANAT și proprietarul agenției Paralela 45, a declarat pentru Profit.ro că se pare că George Negru, proprietarul Omnia, s-a sinucis pentru că folosise banii firmei în scopuri personale și i-a pierdut într-un mod încă neclar. El spune că un semn al acestor probleme este că a vândut circuite, cu mari reduceri, încă din primăvara acestui an pentru toamna anului viitor.

Până în acest moment, când abia încep campaniile de reduceri pentru vara anului viitor, în cazul majorității agențiilor, Omnia vânduse 8.300 de pachete în valoare de 11,4 milioane de euro, din datele Ministerului Turismului. Din această sumă, 7,4 milioane se poate trece deja la pierderi, reiese din analiza ministerului.

"Cei care lucrează în agenții știu, însă, foarte bine că nu există Early Booking la circuite. La chartere, adică Antalya, Grecia, Spania, Bulgaria sau litoralul  romanesc, există reduceri mari care încep de acum. Ele se acordă, însă, de către hoteluri și au un scop foarte clar - hotelul are nevoie de bani pentru reluarea sezonului. Mulți agenți de turism știu acest lucru și, ca și Paralela 45, nu au vândut aceste produse. Din păcate, turiștii nu și-au pus această problemă. Omnia era de câțiva ani pe piață, treaba mergea și mulți turiști au achitat în avans, integral, două sau chiar trei excursii", a spus Burcea.

El se plânge că, din păcate, Consiliul Concurenței nu le mai permite agențiilor de turism să discute între ele pe tema prețurilor false, sub pedeapsa amenzii cu câteva procente din cifra de afaceri.

EXCLUSIV Aproximativ 30 de turiști Omnia au aflat la aeroport că proprietarul firmei s-a sinucis și nu au hotelul plătit, după ce au constatat că ghidul pe care îl așteptau nu a mai venit. În Egipt, 40 de turiști nu au nici ei hotel plătit integral CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Aproximativ 30 de turiști Omnia au aflat la aeroport că proprietarul firmei s-a sinucis și nu au hotelul plătit, după ce au constatat că ghidul pe care îl așteptau nu a mai venit. În Egipt, 40 de turiști nu au nici ei hotel plătit integral

Soluția, în opinia șefului ANAT, este, în primul rând, garantarea prin lege a pachetelor turistice. În acest moment există o garanție de 50.000 de dolari pentru turoperatori, act normativ inițiat de Burcea în 2002, pe când era secretar de stat în ministerul Turismului. "De atunci, niciun alt șef al turismului nu și-a pus problema garantării acestor pachete. ANAT se preocupă de ani de zile de această problema și am lucrat începând din 2015, de când a fost data Dorectiva Europeana de Travel la un proiect de act normativ pe care l-am depus la Ministerul Turismului. Împreună cu câ'iva colegi discutăm de ani de zile cu companiile de asigurări să creștem suma asigurată, din păcate fără succes. Deci, dacă am fi avut legea garanțiilor în vigoare, s-ar fi evitat păgubirea turiștilor", a încheiat Burcea.

viewscnt
Afla mai multe despre
omnia
turisti
pagubiti
burcea