BCE anunță - Bulgaria și Croația au fost acceptate în anticamera zonei euro

BCE anunță - Bulgaria și Croația au fost acceptate în anticamera zonei euro
scris 10 iul 2020

Bulgaria și Croația au fost acceptate să se alăture ERM-2 (mecanismul ratelor de schimb-n.r.), o perioadă obligatorie de doi ani înainte de adoptarea monedei euro, a anunțat vineri Banca Centrală Europeană (BCE), în ceea ce ar urma să fie prima expansiune a zonei euro de după 2015, informează Reuters.

FOTO Hacienda de Mare Olimp, printr-o colaborare cu Chef Alexandru Dumitru, lansează proiectul gastronomic Anika by the Sea CITEȘTE ȘI FOTO Hacienda de Mare Olimp, printr-o colaborare cu Chef Alexandru Dumitru, lansează proiectul gastronomic Anika by the Sea
Urmărește-ne și pe Google News

În urma obținerii aprobării din partea miniștrilor de Finanțe din zona euro și a oficialilor BCE, Bulgaria și Croația se vor alătura și uniunii bancare, ceea ce înseamnă că principalele bănci din cele două state est europene vor fi plasate sub directa supervizare a BCE începând din 1 octombrie, a informat BCE într-un comunicat de presă, arată Agerpres.

FOTO 97% grad de satisfacție în fashion-ul bărbătesc – cine a reușit? CITEȘTE ȘI FOTO 97% grad de satisfacție în fashion-ul bărbătesc – cine a reușit?

Bulgaria și Croația vor trebui să petreacă cel puțin doi ani în ERM-2 înainte de a demara pregătirile practice pentru a se alătura zonei euro, un proces care durează un an în plus, astfel că cel mai devreme în 2023 cele două țări vor deveni state membre ale zonei euro.

În cei doi ani, Bulgaria și Croația trebuie să urmeze politici economice "sănătoase", să îndeplinească criteriile tehnice de apartenență și să aibă un curs de schimb stabil. Mecanismul ERM-2 prevede că evoluția cursului de schimb al monedei unei țări candidate trebuie să rămână într-un interval de variație de plus/minus 15% față de un nivel central agreat, timp de doi ani înainte de adoptarea euro.

BCE a informat că, în perioada în care vor face parte din ERM-2, cursul de schimb al levei bulgare a fost fixat la 1,95583 leva pentru un euro în timp ce cursul de schimb al kunei croate a fost fixat la 7,53450 kuna pentru un euro.

Ultima extindere a zonei euro datează din 2015, când Lituania a devenit al 19-lea stat membru al blocului monetar. Deși toate satele membre UE, cu excepția Danemarcei, sunt obligate să adere la zona euro, puține țări fac eforturi serioase pentru a se alătura zonei unice.

viewscnt
Afla mai multe despre
bulgaria
croatia
euro
bce