ANALIZĂ PROFIT TV Prețul Bitcoin atinge nivelul din mai 2018, scăderi pe bursele din Australia și Noua Zeelandă

ANALIZĂ PROFIT TV Prețul Bitcoin atinge nivelul din mai 2018, scăderi pe bursele din Australia și Noua Zeelandă
scris 18 iun 2019

Săptămâna a început cu scăderi pentru bursele din Australia și Noua Zeelandă, după plusurile de aproape 2% de săptămâna trecută. În schimb am avut un început pozitiv pentru principalii indici bursieri asiatici, menținându-se astfel tendința din ultima săptămână, când bursele din China au câștigat aproximativ două procente.

Pe continentul european am asistat la o evoluție mixtă, însă variațiile cotațiilor principalilor indici au fost minore. Dacă la Paris (CAC40 +0,43%) și Londra (FTSE100 +0,16%) a fost o zi verde, în schimb la Milano (FTSE MIB +0,07%) și Frankfurt (DAX -0,09%) ședința de tranzacționare s-a încheiat indecis, în timp ce la Madrid (IBEX35 -0,68%) s-au înregistrat scăderi.

Urmărește-ne și pe Google News

După două săptămâni de câștiguri, principalii indici bursieri americani au început pozitiv și a treia săptămână din iunie, în așteptarea reuniunii de politică monetară a FED-ului și a evoluțiilor viitoare privind negocierile cu Beijingul. De remarcat creșterile de peste 4% ale acțiunilor Tesla (+4,70%), Lyft (+4,33%) Facebook (+4,24%), în timp ce DuPont a pierdut -2,09%.

EXCLUSIV Tranzacție CITR - Urdăreanu: este cumpărată o firmă care administrează o parcare și pregătește un hotel în Cluj CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Tranzacție CITR - Urdăreanu: este cumpărată o firmă care administrează o parcare și pregătește un hotel în Cluj

Bursa de la București a fost închisă ieri, a doua zi de Rusalii, astfel încât rămâne de văzut cum va evolua după o săptămână negativă pentru principalii indici. Excepția a constituit-o indicele financiar BET-FI, care, cu plusul de circa un procent, a ajuns anul acesta la un câștig de +10,35%, mai mic comparativ cu BET (+12,46%) sau cu celălalt indice sectorial BET-NG (+17,18%).

Pe piața valutară, mișcările am asistat la o evoluție liniștită a principalelor perechi, de remarcat fiind scăderile GBP și AUD în raport cu USD, la minimele ultimelor 6 respectiv 41 luni. EUR/RON a evoluat ieri ușor în scădere, între 4,7280 și 4,7190.

Cotațiile petrolului au scăzut și ieri, menținându-se în zona minimelor ultimelor 5 luni, în timp ce Agenția Internațională pentru Energie (AIE) anticipează că anul viitor cererea de petrol va fi eclipsată de un avans mai mare al ofertei, în contextul în care efectul boom-ului producției de petrol de șist în SUA este amplificat de noi proiecte în Brazilia, Norvegia și Canada. Astfel, deși Arabia Saudită și aliații săi au redus producția pentru a stabiliza prețurile, iar crizele politice au lovit exporturile Venezuelei și Iranului, OPEC pompează în continuare mai mult petrol pe piața decât necesarul estimat pentru 2020.

EXCLUSIV Grupul farmaceutic ungar Gedeon Richter vinde un depozit din România către un dezvoltator de apartamente. În interbelic era celebra fabrică de ciocolată Regina Maria CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Grupul farmaceutic ungar Gedeon Richter vinde un depozit din România către un dezvoltator de apartamente. În interbelic era celebra fabrică de ciocolată Regina Maria

După o creștere de peste 10% ieri și de peste 125% de la începutul lunii aprilie, prețul Bitcoin a ajuns la 9.000 dolari, adică la nivelul din mai 2018. Conform Wall Street Journal, care citează persone la curent cu proiectul, gigantul din social media Facebook este așteptat să prezinte oficial propria monedă virtuală chiar săptămâna viitoare. Denumită Libra, criptomoneda și sistemul de plăți asociat beneficiază de susținere financiară din partea unor companii ca Mastercard, Visa, Uber sau PayPal și Uber. Aceasta va fi o așa-numită criptomonedă stabilă, cotațiile acesteia urmâns să fie legate de cele ale unui coș de valute, printre care USD, pentru a preveni volatilitatea excesivă. Criptomoneda va sta la baza unui sistem de plăți ce se va adresa celor aproape 2,4B de utilizatori Facebook activi lunar și care va fi gestionat de un consorțiu format din zeci de investitori.

viewscnt
Afla mai multe despre
bursa
bitcoin