Casa Albă afirmă că a anticipat că Rusia va recunoaște independența regiunilor Donețk și Lugansk și anunță că președintele Joe Biden va semna un ordin prin care va interzice noi investiții, comerț și finanțare de către persoanele americane în aceste așa numite republici.
"Am anticipat o astfel de mișcare din partea Rusiei și suntem gata să răspundem imediat. Președintele Biden va emite în curând un ordin executiv care va interzice noi investiții, afaceri și finanțare de către persoanele americane către, dinspre sau în așa-numitele republici Donețk și Lugansk din Ucraina. Acest ordin va oferi, de asemenea, autoritatea de a impune sancțiuni oricărei persoane determinate să opereze în acele zone ale Ucrainei. Departamentele de Stat și Trezorerie vor avea detalii suplimentare în curând.
De asemenea, vom anunța în curând măsuri suplimentare legate de încălcarea flagrantă de astăzi a angajamentelor internaționale ale Rusiei. Pentru a fi clar: aceste măsuri sunt separate și ar fi în plus față de măsurile economice rapide și severe pe care le-am pregătit în coordonare cu Aliații și partenerii în cazul în care Rusia ar invada în continuare Ucraina. Continuăm să ne consultăm îndeaproape cu aliații și partenerii, inclusiv cu Ucraina, cu privire la următorii pași și cu privire la escaladarea continuă a Rusiei de-a lungul graniței cu Ucraina", se arată în declarația Casei Albe, semnată de purtătoarea de cuvânt Jen Psaki.
România condamnă cu fermitate recunoașterea de către Federația Rusă a „independenței” autoproclamatelor republici separatiste din Donețk și Luhansk, părți componente ale Ucrainei, act care reprezintă o încălcare flagrantă a dreptului internațional, a suveranității și integrității teritoriale ale Ucrainei, a transmis președintele Klaus Iohannis.
"De asemenea, prin această decizie, Rusia încalcă obligațiile care îi revin în calitate de semnatar al Acordurilor de la Minsk, care devin astfel golite de conținut. Rusia, membru permanent al Consiliului de Securitate ONU, amenință, prin acțiunile sale, pacea și securitatea globale garantate de însuși Consiliul de Securitate ONU, încălcând deliberat principiile de drept internațional prevăzute de Carta ONU și de Actul final de la Helsinki.
Comunitatea internațională trebuie să sancționeze ferm, imediat și fără echivoc această decizie lipsită de responsabilitate a Rusiei.
România reafirmă și în acest context susținerea puternică pentru suveranitatea și integritatea teritorială ale Ucrainei și va acționa în coordonare cu partenerii și aliații săi pentru aplicarea măsurilor de răspuns potrivite", a declarat Iohannis.
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Uniunea Europeană și partenerii săi vor reacționa cu unitate, fermitate și hotărâre în solidaritate cu Ucraina, după anunțul președintelui rus Vladimir Putin privind recunoașterea independenței republicilor separatiste Donețk și Lugansk din estul Ucrainei.
"Recunoașterea celor două teritorii separatiste din Ucraina este o încălcare flagrantă a dreptului internațional, a integrității teritoriale a Ucrainei și a acordurilor de la Minsk”, a declarat Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, arată news.ro.
"UE și partenerii săi vor reacționa cu unitate, fermitate și hotărâre în solidaritate cu Ucraina", a adăugat șefa Comisiei Europene, conform BBC.
La rândul său, premierul britanic, Boris Johnson, a denunțat recunoașterea de către Moscova a independenței regiunilor separatiste din Ucraina drept "o încălcare flagrantă a suveranității" țării și o "repudiere" a acordurilor de pace de la Minsk, notează AFP.
"Este clar împotriva dreptului internațional. Este o încălcare flagrantă a suveranității și integrității Ucrainei, o repudiere a acordurilor de la Minsk", a declarat Boris Johnson într-o conferință de presă, conform Agerpres.
"Cred că este un semn foarte rău" pentru situația din Ucraina, a adăugat el, considerându-l ca "încă un indiciu că lucrurile evoluează în direcția greșită în Ucraina".
El a precizat că va discuta telefonic cu președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, în cursul serii.
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, recunoaște independența republicilor separatiste Donețk și Lugansk din estul Ucrainei, informându-i telefonic în legătură cu acest demers pe președintele Franței, Emmanuel Macron, și pe cancelarul german, Olaf Scholz, cărora le-a transmis că va semna ”în curând” decretul de recunoaștere a celor două republici.
UPDATE 21.40 Putin a semnat decretul de recunoaștere a independenței regiunilor separatiste.
CITEȘTE ȘI Multicom, distribuitorul de materiale de construcții și bricolaj, a ajuns în 2021 la 19 milioane de euro cifră de afaceriUn astfel de pas făcut acum de Putin duce la intensificarea confruntării Rusiei atât cu Occidentul, cât și cu Ucraina, reprezentând, practic, pretextul pentru ca soldații ruși să intre pe teritoriul Ucrainei.
Olimpiada s-a încheiat ieri.
Putin și alți oficiali ruși au insistat pe ideea că nu se gândesc la o invazie a Ucrainei.
CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT NEWS TV Alexandru Băloi, Director Divizia de Soluții pentru Antreprenori, Vodafone România: Pentru o afacere mică, primii pași în digitalizare înseamnă prezența în mediul online. E foarte important să poată să te găsească cliențiiAcum, într-un discurs televizat, Putin a afirmat că Rusia a fost „jefuită” când Uniunea Sovietică s-a destrămat în 1991.
„Să începem cu faptul că Ucraina modernă a fost creată în întregime de Rusia, mai exact de Rusia bolșevică, comunistă. Acest proces a început aproape imediat după Revoluția din 1917. Apoi, în ajunul și după cel de-al Doilea Război Mondial, Stalin a anexat Ucraina la URSS și a transferat statului ucrainean niște pământuri care au aparținut anterior Poloniei, României și Ungariei. Iar în 1954, din anumite motive, Hrușciov a luat Crimeea de la Rusia și a dat-o Ucrainei. De fapt, așa s-a format teritoriul Ucrainei sovietice. De ce a trebuit să fim așa de generoși cu teritoriile rusești față de noile țări?! Vă întreb pe voi", a spus liderul statului rus.
Rusia dorește să împiedice Ucraina să adere la NATO și a cerut Alianței Nord-Atlantice să ofere garanții scrise de securitate. Occidentul a respins cererile Moscovei. Rusia a cerut în schimb SUA să-și retragă forțele din Europa Centrală, de Est și de Sud-Est și din țările Baltice.
El spune că, odată prăbușirea blocului sovietic, a avut loc o „catastrofă geopolitică”, iar acum situația din estul Ucrainei este din nou ”critică”, încăpând pe mâna oligarhilor care au adus țara ”în fața unei lovituri de stat susținută de ambasada SUA cu 1 milion de dolari pe zi”.
Continuând discuția despre istorie, Putin l-a criticat pe fostul lider comunist Vladimir Lenin, numindu-l „autorul și arhitectul” Ucrainei. El spune că a „dezavantajat” Rusia.
”Principiile lui Lenin de a reconstrui Uniunea Sovietică au fost greșite. Este o rușine că pe aceste principii am construit fără să ne gândim la viitor. Liderii de atunci au fost convinși că au reușit să rezolve conflictele naționaliste, dar aceste probleme au fost doar o bomba cu ceas care s-au acutizat în anii 80 și a dus la separarea de Uniunea Sovietică”, spune Putin.
CITEȘTE ȘI Cefin Trucks, cu afaceri de aproape 90 milioane euro, anunță strategia pe 2022: digitalizare, servicii financiare, creșterea eficientă a vânzărilor, expansiunea rețelei de service. Ford Trucks - lider de piață pe mai multe segmentePutin acuză Ucraina că a furat gaz rusesc în trecut, că se folosește de energie ca să șantajeze Rusia, că a fructificat mereu ”bunăvoința” Rusiei fără să ofere ceva în schimb.
El susține totodatăă că Ucraina este o colonie a Statelor Unite cu ''un regim marionetă'' și a acuzat serviciile secrete occidentale că ajută Kievul să comită crime.
În opinia sa, o aderare a Ucrainei la NATO este o amenințare directă pentru securitatea Rusiei, Putin subliniind că legea fundamentală a Ucrainei nu permite baze militare străine pe teritoriul țării. El a reluat declarația potrivit căreia Rusiei i s-a promis în trecut că NATO nu se va extinde, dar că s-a întâmplat exact contrariul.
Potrivit lui Vladimir Putin, Ucraina nu are tradiție ca stat național și este condusă de puteri străine, ceea ce îi afectează toate nivelurile de autoritate.
''Ucraina este parte a istoriei noastre'', a mai spus șeful statului rus, care a ținut să precizeze că liderul bolșevic Vladimir Lenin, care a dezavantajat Rusia, este cel care a creat Ucraina sovietică.
Duma de Stat, Camera inferioară a Parlamentului rus, a adoptat săptămâna trecută un apel adresat președintelui rus Vladimir Putin în favoarea acestei recunoașteri.
Liderii celor două teritorii separatiste din estul Ucrainei l-au îndemnat luni pe președintele rus Vladimir Putin să recunoască independența acestor teritorii și să pună în funcțiune o "cooperare în materie de apărare". Aceste apeluri, coordonate și difuzate la televiziunea rusă, au fost lansate de liderii "Republicii Populare Donețk" și "Republicii Populare Lugansk", Denis Pușilin și Leonid Pasetcinik.
O recunoaștere de către Rusia a teritoriilor separatiste proruse din Donbas, în estul Ucrainei, ar constitui o ”încălcare grosolană a dreptului internațional”, a declarat atunci secretarul de stat american Antony Blinken.
Rusia a ordonat consolidarea armatei, în timp ce a cerut NATO să refuze aderarea Ucrainei la alianța militară. Pe de altă parte, Rusia susține că avertismentele occidentale conform cărora statul rus intenționează să invadeze Ucraina sunt „isterice și periculoase”.
Președintele rus Vladimir Putin s-a plâns, duminică, în timpul unei discuții cu omologul francez Emmanuel Macron, de “provocările” ucrainenilor în agravarea conflictului cu separatiștii din estul Ucrainei, precizând că ar vrea să se intensifice eforturile diplomatice pentru rezolvarea conflictului