Adina Călin, Director Direcție de Produse și Servicii Bancare CEC Bank anunță, la Maratonul de Educație Financiară - Ediția a V-a, organizat de Profit.ro, că una dintre cele mai mari probleme cu care banca se confruntă în zona rurală este lipsa personalului calificat, astfel că este nevoită să mențină unele agenții închise. Pentru a ameliora situația, banca de stat lucrează la un nou tip de agenție digitală, cu mașini și avataruri, „care să implice foarte puțin personal uman” și care dorește să fie ceva „wow”.
Evenimentul, transmis în direct atât pe toate platformele Profit.ro, cât și de postul de televiziune Prima News, este organizat cu sprijinul AAF (Asociația Administratorilor de Fonduri), ARB (Asociația Română a Băncilor), Banca Transilvania, BCR, CEC Bank, XTB
VIDEO POATE FI VĂZUT AICI
CEC Bank are cea mai extinsă rețea de agenții bancare și cea mai mare din zona rurală, unde operează 460 de agenții, comparativ cu 550 la oraș. Reprezentanții băncii de stat au insistat de-a lungul timpului că menținerea unităților rurale face parte din creșterea incluziunii financiare, deși rețeaua este una costisitoare.
„Dincolo de costurile pentru menținerea agențiilor bancare în zona rurală, una dintre cele mai mari provocări cu care ne confruntăm este cea a resursei umane, pentru că efectiv în agențiile respective nu mai găsim personal, dar pe de altă parte, pariem pe sistemul hibrid, credem că în România la momentul acesta este formula câștigătoare, cel puțin pentru moment, până mai dezvoltăm zona de cunoștințe și abilități digitale. Noi, practic, avem oferta disponibilă în zona digitală pentru absolut toți clienții, dar și menținerea zonei de unități”, spune directoarea de produse bancare a CEC.
Banca lucrează la un noi tip de agenție, care să necesite mai puțin personal sau chiar deloc, pentru a fi folosită la sate.
„De altfel, ne gândim pentru viitor, pentru că avem aceste probleme cu resursa umană, despre cum putem să digitalizăm cât mai mult agențiile din zona rurală și pentru asta, să dau un pic din casă, lucrăm la un prototip de agenție digitală, pe care vrem să-l implementăm în zona rurală și care să nu implice personal uman sau care să implice foarte puțin personal uman”, spune Adina Călin.
Aceste unități sătești ar urma să fie dotate cu „mașini” și „avataruri”. „Deocamdată lucrăm la acest prototip, vrem să fie ceva wow, nu le avem finalizate”
„(Noul tip de unitate) Ne permite fie să ne extindem, fie să înlocuim agențiile existente cu acest tip de tehnologie, întrucât suntem nevoiți ca zilnic, din cauza lipsei de personal în unele zone, să menține acele agenții închise”, adaugă Călin.
Sfaturi de educație financiară
Educația financiară ne ajută să înțelegem mult mai bine noțiunile financiare, lucru ce mai departe ne ajută să știm să ne folosim eficient de banii pe care îi câștigăm, spune Adina Călin.
„Săptămâna trecută am fost la o clasă de primară și discutam cu ei că poți să câștigi oricât, dar dacă tot ce faci e să îi cheltuiești, ești până la urmă doar un consumator. E foarte important să deprindem acest obicei al economisirii, deși poate este greu de implementat pentru fiecare dintre noi. Este bine să avem această disciplină și să mai punem și câte ceva deoparte”.
Pe de altă parte, oamenii trebuie să înțeleagă că și partea de împrumuturi poate fi foarte utilă, dacă este folosită cu atenție.
„Creditele pot să fie foarte bune. Am calculat cu participanții la un curs de educație financiară ce ar însemna, la un salariu mare, de 10.000 de lei pe lună, să economisești să îți iei o casă. Și am pus undeva între 300 și 500 de euro o sumă de economisit pe lună, ceea ce este mult, evident, și foarte multă lume nici nu și-ar permite să o pună deoparte lună de lună, și ne-a ieșit undeva că ar trebui să economisească undeva la 25 de ani persoana respectivă pentru a lua un apartament în jurul a 100.000 de euro, ceea ce este enorm și ne arată că un credit ipotecar poți să-l iei astăzi, să-ți iei un apartament pe care ți-l dorești și care peste 25 cu siguranță va valora mai mult, să-ți îndeplinești acest obiectiv. Istoric putem să vedem că piața imobiliară a crescut”.
„E bine să ne folosim de credite, e bine să avem economiile noastre când ne dorim să facem o investiție, altfel ajungem să ne supra-îndatorăm. Planificarea este totul și asta se învață de la o lună la alta, de la un buget la altul”, explică Adina Călin.
CEC Bank avea 4.836 de angajați la jumătatea anului și active de 93,3 miliarde de lei, fiind a treia bancă din sistem. Profitul net s-a redus de la 296,2 milioane de lei la 279,8 milioane de lei.