Uniunea Juriștilor din România, structură construită încă din anul 1989, aniversează „Ziua Justiției” joi, 27 Iunie 2024, într-un cadru istoric – Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”. Atunci când „orologiul” va bate ora 15:00, toți cei prezenți vor lua parte la dezbaterea științifică pe tema „Statul de Drept între realitate și dezinterat”.
Printre participanții la acest eveniment se vor număra juriști, reprezentanți ai organizaților profesionale ale magistratilor, avocaților, notarilor, executorilor judecătorești, consilierilor juridici și invitați din partea Academiei Române, Administrației Prezidențiale, Curții Constituționale, Înaltei Curți de Casație și Justiție, Legislativului, Executivului, principalelor instanțe judecătorești, precum și personalități ale culturii românesti.
Numele invitatului special va contura evenimentul, închinzând cercul personalităților ce împărtășesc aceleași valori: doamna judecător dr. Alina Corina Corbu, Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În cadrul evenimentului va fi lansat cel de-al 7-lea număr al revistei de cultură juridică “Palatul de Justiție”, în parteneriat cu Societatea “Titu Maiorescu”.
UJR editează, de asemenea, cel mai iconic nume din domeniul publicistic, cu “parfum” juridic – revista “Dreptul”: “Întotdeauna a fost o mare onoare ca în paginile revistei “Dreptul”, pe parcursul a 150 de ani, să se dezbată și aplicarea spiritului Legilor, nu numai esența legilor, nu numai litera legilor. De foarte multe ori, spiritul legilor a fost cel care a venit și a împlinit voința legiuitorilor, nevoia societății de a apăra acte normative”, afirmă prof. univ. dr. av. Ioan Chelaru, Președintele Uniunii Juriștilor din România.
Evenimentul este susținut cu ajutorul partenerilor: Bradu Neagu & Asociații și CEC Bank.
Un material Legal Marketing