GUEST WRITER Suciu Popa: Comisia Europeană începe să aprobe scheme de ajutor de stat în baza Cadrului Temporar de Criză

GUEST WRITER Suciu Popa: Comisia Europeană începe să aprobe scheme de ajutor de stat în baza Cadrului Temporar de Criză
scris 12 apr 2022

Autori: Mihai Caragui, Partner si Tudor Dobîndă, Associate

La inceputul lunii aprilie, Comisia Europeană a anunțat că este de acord cu schema de ajutoare de stat propusă de Franța, prin intermediul căreia companii din toate sectoarele de activitate urmează să beneficieze de sprijin din partea statului pentru asigurarea lichidității.

Urmărește-ne și pe Google News

Schema propusă are la bază Cadrul Temporar de Criză (Temporary Crisis Framework), program adoptat de către Comisia Europeană în data de 23 martie 2022 în temeiul art. 107 alin. (3) lit. b) din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE), în vederea sprijinirii economiilor naționale ale statelor membre în contextul invaziei din Ucraina.

Cadrul Temporar de Criză a fost instituit în încercarea de a alevia efectele economice negative generate de razboiul din Ucraina asupra statelor membre UE și, implicit, asupra pieței unice, prin autorizarea următoarelor trei tipuri de ajutoare de stat:

  • ajutoare în cuantumuri limitate – 35.000 EUR pentru fiecare potențial beneficiar care activează în sectoarele agriculturii, pescuitului și acvaculturii și 400.000 EUR per întreprindere, pentru operatorii care își desfășoară activitatea în oricare dintre celelalte sectoare; aceste ajutoare pot fi acordate sub orice formă, inclusiv sub formă de granturi directe;

  • sprijin pentru lichidități sub formă de garanții de stat și de împrumuturi subvenționate – (i) ajutoare sub formă de garanții de stat subvenționate astfel încât băncile să acorde în continuare împrumuturi întreprinderilor afectate și (ii) ajutoare sub forma împrumuturilor publice și private, cu rate ale dobânzii subvenționate.

  • ajutoare pentru a despăgubi întreprinderile pentru prețurile ridicate la energie – compensații (adresate în principal marilor consumatori de energie) pentru acoperirea costurilor suplimentare datorate creșterilor exorbitante ale prețurilor pe piețele de energie.

Schema de ajutor de stat aprobata in cazul Frantei are ca scop asigurarea lichidității beneficiarilor care intenționează să contracteze împrumuturi bancare, prin acordarea de garanții de stat acestora care trebuie să îndeplinească în mod cumulativ următoarele condiții:

  • garanția oferită de către stat acopera cel mult de 90% din valoarea împrumutului contractat de către beneficiar; și

  • valoarea maximă a împrumutului acoperit de garanția de stat nu va fi mai mare de 15% din cifra de afaceri medie anuală a beneficiarului, calculată pe o perioada de timp predefinită.

Schema se adresează întreprinderilor de pe întregul teritoriu al Franței, inclusiv celor aflate în departamentele franceze de peste mări, care activează în toate sectoarele economice, cu excepția câtorva operatori din zona sectorului financiar.

Comisia a nuntat ca si alte state membre UE pot propune scheme de ajutor de stat similare în vederea sprijinirii economiilor naționale, în măsura în care schemele de ajutor respectă standardele de necesitate și proporționalitate în contextul remedierii unei perturbări grave a economiei unui stat membru.

Suciu Popa este o firmă de avocatură de top, care acoperă întreg spectrul de servicii juridice în practici cheie precum litigii și arbitraj, fuziuni și achiziții, energie și resurse naturale, finanțe și bănci, dreptul muncii, TMT, concurență, protecția datelor, cu un palmares confirmat de toate directoarele juridice internaționale precum Chambers & Partners, Legal 500 EMEA, IFLR 1000, Who’s Who Legal și Benchamark Litigation, dar și de comunitatea de afaceri internă și internațională.

Un material Legal Marketing

viewscnt
Afla mai multe despre
suciu popa