GUEST WRITER Iordăchescu & Asociații: Izolarea obligatorie pentru simptomatici într-o unitate sanitară. Analiza excepției de neconstituționalitate a Avocatului Poporului

GUEST WRITER Iordăchescu & Asociații: Izolarea obligatorie pentru simptomatici într-o unitate sanitară. Analiza excepției de neconstituționalitate a Avocatului Poporului
Parteneri Profit.ro
Parteneri Profit.ro
scris 22 sep 2020

Autor: avocat Ruxandra Barbu

Legea 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic dă naștere unor numeroase discuții, fiind subiectul unor critici consistente. În această ordine de idei, la data de 7 august 2020, a fost înregistrată în fața Curții Constituționale a României o excepție de neconstituționalitate ridicată de către Avocatul Poporului, având ca obiect dispozițiile art. 8 alin. (3)-(9) din legea menționată, cu referire la sintagma izolarea într-o unitate sanitară sau la o locație alternativă atașată unității sanitare, și dispozițiile art. 19 ce reglementează detașarea personalului medical, paramedical și auxiliar.

Urmărește-ne și pe Google News

Neconstituționalitatea dispozițiilor art. 8 alin. (3)-(9)

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că măsura izolării într-o unitate sanitară sau la o locație alternativă atașată unității sanitare din cuprinsul art. 8 alin. (3) – (9) este constituțională exclusiv în măsura în care aceast tip de izolare se impune ca măsură de ultim resort. În acest sens, se face trimitere la considerentele Deciziei nr. 458/2020 a Curții Constituționale, care a statuat referitor la măsura internării obligatorii în sensul că aceasta reprezintă ultima opțiune la care autoritățile pot recurge pentru a realiza obiectivul de prevenire a răspândirii unei boli transmisibile, aspect ce implică reglementarea și a altor măsuri de o severitate mai scăzută, care să fie aplicate, dacă sunt suficiente.

În mod just, s-a subliniat că în ipoteza prevăzută de art. 8 alin. (5) din Legea 136/2020 – izolarea într-o unitate sanitară, legiuitorul nu operează nicio distincție raportat la gradul de severitate a măsurii dispuse ci decide să analizeze strict gradul de contagiozitate a bolii. Prin urmare, în situațiile în care din informațiile științifice oficiale referitoare la tipul agentului înalt patogen, calea de transmitere și rata de transmisibilitate rezultă că se impune izolarea într-o unitate sanitară, nu este posibilă dispunerea unei măsuri precum izolarea la domiciliu sau la locația declarată.

În concluzie, se arată că instituirea izolării într-o unitate sanitară ori atașată acesteia se realizează direct prin efectul legii în toate ipotezele în care este confirmată o persoană cu o boală înalt contagioasă.

“Avocatul Poporului invocă astfel în mod corect încălcarea dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Constituția României, ce reglementează efectele deciziilor Curții Constituționale asupra actelor normative declarate neconstituționale, raportat la nerespectarea Deciziei nr. 458/2020, în optica căreia, o astfel de măsură se impune doar ca ultima ratio, după ce se efectuează o analiză de proporționalitate raportat la posibilitatea și eficacitatea instituirii unei măsuri mai puțin restrictive. Mai mult, dispozițiile criticate ar aduce atingere libertății persoanei și ar determina o limitare a accesului liber la justiție, drepturi consacrate de art. 23 respectiv art. 21 din Constituție.” afirmă Ruxandra Barbu, avocat Iordăchescu & Asociații.

Criticile aduse actului normativ menționat sunt pertinente, în condițiile în care este evident că expectanțele respectării dreptului la libertate al persoanei sunt indubitabil spulberate atât prin maniera de reglementare a dispozițiilor art. 8 alin. (3)-(9) din Legea 136/2020 cât și prin conținutul normei de aplicare a legii, respectiv Ordinul ministrului sănătății nr. 1309 din 21 iulie 2020, care stabilește în aceeași manieră dispunerea obligatorie, prin efectul legii, a măsurii de izolare spitalicească ori într-o locație alternativă acesteia a persoanelor simptomatice, fără a reglementa posibilitatatea medicilor, direcției de sănatate publică sau judecătorilor de a dispune aplicarea unei forme mai puțin severe de izolare, precum izolarea la domiciliu. Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (1) lit. c din Ordinul menționat, după ce are loc evaluarea clinică și paraclinică în urma căreia sunt confirmați ca fiind infectați cu un agent înalt patogen de o contagiozitate crescută, doar asimptomaticii pot fi izolați la domiciliu sau la o altă locație declarată.

“Pe de altă parte, îmbrățișăm și critica de neconstituționalitate referitoare la încălcarea art. 21 din Legea fundamentală privind efectivitatea accesulului liber la justiție, în condițiile în care persoanele ce suferă de o boală cu un grad crescut de contagiozitate pentru care izolarea într-o unitate sanitară se impune ope legis, pot exercita doar acțiune în anulare împotriva deciziei Direcției de Sănătate Publică de confirmare a izolării pentru o durată de 48 de ore, potrivit art. 16 din Legea nr. 136/2020.” continuă Av. Ruxandra Barbu.

Prin urmare, raportat la instituirea respectiv neinstituirea măsurii de izolare pentru 48 de ore într-o unitate sanitară, judecătorul poate pronunța exclusiv una dintre următoarele două soluții:

– anularea deciziei de confirmare a măsurii izolării într-o unitate sanitară ori locație alternativă, respectiv

– anularea deciziei de infirmare a măsurii izolării într-o unitate sanitară ori locație alternativă.

Așadar, dată fiind reglementarea expresă a obligativității acestei izolări tip, instanța competentă este ținută să pronunțe una din soluțiile de mai sus și nu va putea efectua un examen de proporționalitate raportat la severitatea acestei izolări în cadrul unei unități sanitare, întrucât legiuitorul a interzis expres dispunerea unei măsuri precum izolarea la domiciliu sau într-o locație declarată, în cazul patologiilor înalt contagioase, indiferent de gradul de severitate a simptomelor persoanei infectate.

“Ne raliem opiniei exprimate de către “arhitectul” excepției, conform căreia, prin decizia legiuitorului de a nu reglementa posibilitatea de a se dispune și o măsură de izolare mai puțin severă (la domiciliu/altă locație), statul eșuează atât în obligația sa de a apăra sănătatea publică (prin punerea în libertate a unei persoane contagioase, fără aplicarea unor restricții domiciliare, în situația infirmării măsurii izolării într-o unitate sanitară), cât și în obligația constituțională de a reglementa măsura izolării obligatorii ca măsură de ultim resort.” Av. Ruxandra Barbu

Un material Legal Marketing

viewscnt
Afla mai multe despre
iordăchescu & asociații
izolare