ANUNȚ privind Legea nr. 129 din 11 iulie 2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului

ANUNȚ privind Legea nr. 129 din 11 iulie 2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului
scris 22 iul 2019

ANUNȚ privind Legea nr. 129 din 11 iulie 2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului

• În termen de 120 de zile de la data intrării în vigoare, UNBR are obligația de a emite reglementări și instrucțiuni sectoriale în vederea aplicării dispozițiilor acestei legi
• Avocații au 180 de zile pentru a se conforma obligațiilor ce le revin potrivit noii reglementări

Urmărește-ne și pe Google News

În Monitorul Oficial nr. 589 din 18 iulie 2019 a fost publicată legea nr. 129 din 11 iulie 2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative.

Noua reglementare are un impact substanțial asupra profesiei de avocat, în privința obligațiilor de raportare extinse ale anumitor operațiuni și tranzacții efectuate de clienți, a măsurilor de cunoaștere a clientelei și a rolului UNBR în implementarea legii și al dezvoltării reglementărilor secundare pentru implementarea noilor dispoziții.

Actul normativ transpune două directive europene, respectiv:

– Directiva (UE) 2015/849 a Parlamentului European și a Consiliului din 20 mai 2015 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului, de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului și de abrogare a Directivei 2005/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului și a Directivei 2006/70/CE a Comisiei, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 141 din 5 iunie 2015; și

– Directiva (UE) 2016/2258 a Consiliului din 6 decembrie 2016 de modificare a Directivei 2011/16/UE în ceea ce privește accesul autorităților fiscale la informații privind combaterea spălării banilor, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 342 din 16 decembrie 2016.

Operațiuni și tranzacții pentru care avocații au obligații de raportare

Conform art. 5, alin. 1, lit. f), intră sub incidența legii nr. 129/2019 avocații, în cazul în care acordă asistență pentru întocmirea sau perfectarea de operațiuni pentru clienții lor privind cumpărarea ori vânzarea de bunuri imobile, acțiuni sau părți sociale ori elemente ale fondului de comerț, administrarea instrumentelor financiare, valorilor mobiliare sau a altor bunuri ale clienților, operațiuni sau tranzacții care implică o sumă de bani sau un transfer de proprietate, constituirea sau administrarea de conturi bancare, de economii ori de instrumente financiare, organizarea procesului de subscriere a aporturilor necesare constituirii, funcționării sau administrării unei societăți; constituirea, administrarea ori conducerea unor astfel de societăți, organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare sau a altor structuri similare, precum și în cazul în care participă în numele sau pentru clienții lor în orice operațiune cu caracter financiar ori vizând bunuri imobile.

Conform legii, entitățile raportoare, inclusiv avocații, sunt obligate să raporteze exclusiv Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor (în continuare, Oficiul) tranzacțiile suspecte, definite la art. 6, desfășurate de clienții lor, precum și orice tranzacții cu sume în numerar, în lei sau în valută, a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 10.000 euro, chiar dacă acestea nu prezintă indicatori de suspiciune, conform distincțiilor de la art. 7 din lege.

Excepții privind raportarea, aplicabile avocaților

Avocații au obligația de a transmite un raport de tranzacții suspecte numai în măsura în care nu sunt avute în vedere informațiile pe care ei le primesc de la unul dintre clienții lor sau le obțin în legătură cu aceștia în cursul evaluării situației juridice a clientului în cadrul unor proceduri judiciare sau al îndeplinirii obligației de apărare sau de reprezentare a clientului în proceduri judiciare sau în legătură cu aceste proceduri, inclusiv de consiliere juridică privind inițierea sau evitarea procedurilor, indiferent dacă aceste informații sunt primite sau obținute înaintea procedurilor, în timpul acestora sau după acestea (art. 9. alin 3).

Această excepție nu se aplică în cazurile în care avocații cunosc faptul că activitatea de consiliere juridică este furnizată în scopul spălării banilor sau al finanțării terorismului sau atunci când știu că un client dorește consiliere juridică în scopul spălării banilor sau al finanțării terorismului (art. 9, alin 4).

Definiție extinsă a noțiunii de ”client” și măsuri de cunoaștere a clientelei

În ce privește noțiunea de client, legea prevede o definiție extinsă: client/clientelă  înseamnă orice persoană fizică, juridică sau entitate fără personalitate juridică cu care entitățile raportoare desfășoară relații de afaceri ori cu care desfășoară alte operațiuni cu caracter permanent sau ocazional. Se consideră client al unei entități raportoare orice persoană cu care, în desfășurarea activităților sale, entitatea raportoare a negociat o tranzacție, chiar dacă respectiva tranzacție nu s-a finalizat, precum și orice persoană care beneficiază sau a beneficiat, în trecut, de serviciile unei entități raportoare [art. 2, lit. r)];

Avocații au obligația verificării identității clientului și a beneficiarului real înainte de stabilirea unei relații de afaceri sau de desfășurarea tranzacției ocazionale, iar dacă nu sunt în măsură să aplice măsurile de cunoaștere a clientelei, aceștia nu trebuie să deschidă contul, să inițieze ori să continue relația de afaceri sau să efectueze tranzacția ocazională și trebuie să întocmească un raport de tranzacție suspectă în legătură cu clientul respectiv, ori de câte ori există motive de suspiciune, care va fi transmis Oficiului (art. 11, alin. 7 – 9).

Art. 11 prevede măsurile standard de cunoaștere a clientelei, precum și responsabilitatea entităților raportoare de a demonstra organismelor de autoreglementare că măsurile de cunoaștere a clientelei aplicate sunt corespunzătoare din punctul de vedere al riscurilor de spălare a banilor și de finanțare a terorismului care au fost identificate. Articolul 13 detaliază situațiile în care trebuie aplicate aceste măsuri.

Forma, conținutul și metodologia de transmitere a rapoartelor către Oficiu

Raportările se fac către Oficiu și structurile de conducere ale profesiilor liberale sunt notificate asupra transmiterii rapoartelor de tranzacții suspecte (art. 8, alin. 5).

Forma și conținutul rapoartelor, precum și metodologia de transmitere a acestora sunt stabilite prin ordin al președintelui Oficiului, cu consultarea organismelor de autoreglementare (art. 8, alin.11).

Rolul UNBR  în relația cu Oficiul și cu avocații în implementarea și aplicarea legii

Legea nr. 129/2019 definește, în premieră, noțiunea de ”organism de autoreglementare” și conține prevederi detaliate privind modul de cooperare al acestor organisme (în speță, UNBR) cu Oficiul precum și cu avocații, în implementarea și aplicarea legii.

Organism de autoreglementare înseamnă uniunile, corpurile profesionale sau alte forme asociative ale profesiilor reglementate, care au competențe de reglementare a activității membrilor lor, prin emiterea de regulamente și instrucțiuni privind activitatea și conduita etică a membrilor, de control și supraveghere a exercitării atribuțiilor legale ale acestora [art. 2, lit. n)].

Modul de aplicare a prevederilor prezentei legi se supraveghează și se controlează, în cadrul atribuțiilor de serviciu de organismele de autoreglementare, pentru entitățile raportoare pe care le reprezintă și coordonează [art. 26, alin. 1, lit. e)].

În termen de 120 de zile de la data intrării în vigoare a legii, UNBR are obligația de a emite reglementări sectoriale în vederea aplicării dispozițiilor acesteia (art. 59, alin.1).

UNBR își propune continuarea și intensificarea consultării și cooperării cu Oficiul în vederea implementării obligațiilor legale, adoptarea reglementărilor secundare sectoriale, precum și programarea unor seminarii de instruire a avocaților.

UNBR, în calitate de autoritate română competentă în domeniul organizării și exercitării profesiei de avocat, a luat deja măsurile necesare în vederea implementării Directivei (UE) 2015/849 și a pregătit un program informatic prin intermediul căruia avocații pot face raportările cerute de lege, în condiții de confidențialitate. Accesul la programul informatic de raportare se va face din contul avocatului după logarea în aplicația ”Tabloul național al avocaților” unde se accesează și produsele de informare legislativă puse gratuit la dispoziția avocaților de către UNBR. Programul va deveni disponibil și operabil de îndată ce va fi agreat sub aspect tehnic în raporturile de consultare cu Oficiul.

Dispoziții tranzitorii

Avocații se conformează obligațiilor ce le revin potrivit prezentei legi, în termen de 180 de zile de la data intrării în vigoare a acesteia (art. 60, alin. 3).

În termen de 120 de zile de la data intrării în vigoare a legii, organismele de autoreglementare au obligația de a emite reglementări sectoriale în vederea aplicării noilor dispoziții.

Președintele Oficiului va emite un Ordin privind forma, conținutul și metodologia de transmitere a rapoartelor, care va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Până la intrarea în vigoare a acestui ordin, entitățile raportoare vor transmite rapoartele stabilite la art. 6 și 7 conform Deciziei Plenului Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor nr. 2.742/2013 privind forma și conținutul Raportului de tranzacții suspecte, ale Raportului de tranzacții de numerar și ale Raportului de transferuri externe și Deciziei Plenului Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor nr. 673/2008 pentru aprobarea Metodologiei de lucru privind transmiterea rapoartelor de tranzacții cu numerar și a rapoartelor de transferuri externe, cu modificările și completările ulterioare.

Av. Dr. Traian C. Briciu

Președintele UNBR

Material Legal Marketing

viewscnt
Afla mai multe despre
unbr
anunt