Grupul polonez Orbis, cel mai mare lanț hotelier din Europa Centrală, a înregistrat, în primele șase luni ale anului, la nivel global, o creștere de 6.2% a veniturilor, până la 160 milioane euro, și o creștere a EBITDA de două cifre, cu 23,1%, până la 47,6 milioane euro.
În prima jumătate a anului 2017, compania și-a schimbat structura organizatorică și acum se concentrează mai mult pe gestionarea piețelor în loc de branduri particulare. Acest pas permite funcționarea mai eficientă a stocului de paturi în destinațiile-cheie.
Orbis a semnat 7 noi contracte de de franciză și de management pentru un total de 940 de camere, ceea ce va permite grupului să intre în două noi destinații – Serbia și Bosnia-Herțegovina – chiar anul acesta. Pe lângă expansiunea bazată pe francize și contracte de management (light assets), Orbis continuă dezvoltarea a 6 proiecte subsidiare (560 de camere în total), care se vor alătura grupului în următorii ani.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Grupul hotelier Orbis este cel mai mare lanț de hoteluri din Polonia și Europa Centrală. Orbis deține 117 hoteluri și este singurul licențiator pentru toate brandurile Accor în 16 țări.
Grupul are în total 20.000 camere. Hotelurile operează sub brandurile Sofitel, Pullman, M Gallery, Novotel, Mercure, ibis, ibis Styles și ibis budget.