Schimbarea numelui a fost deja înregistrată la Registrul Comerțului din Grecia.
Decizia a fost luată în cadrul Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor, în cadrul căreia au fost aprobate schimbarea denumirii, majorarea capitalului social și modificarea statutului.
Schimbarea denumirii este însoțită de o majorare substanțială de capital, după cum a anunțat recent Profit.ro.
Conform noului statut, Adunarea Generală a decis o majorare cu 25 de milioane de euro prin emiterea a 250.000 de acțiuni noi, cu o valoare nominală de 100 de euro fiecare,
Prețul de subscriere a fost stabilit la 286 de euro pe acțiune, adică cu o primă semnificativă de capital, din care 46,5 milioane de euro vor fi transferate într-o rezervă specială, arată Rador. Astfel, capitalul social al companiei ajunge la 47,1 milioane de euro, divizat în 471.000 de acțiuni, față de 22,1 milioane la cât ajunsese după majorarea din noiembrie 2025.
Procesul de consolidare a capitalului a început în noiembrie 2025, când capitalul de atunci al Praktiker Hellas a fost majorat cu 14 milioane de euro. Acum, la doar trei luni distanță, urmează o nouă injecție, de 25 de milioane de euro.
La nivel comercial, se preconizează că următorii doi ani vor fi de tranziție, dar decisivi. Brandul Praktiker, prezent cu 17 magazine în Grecia, va fi retras treptat, cu scopul de a fi înlocuit complet de Dedeman într-un orizont de timp relativ scurt, conform sursei citate.
Strategia prevede adoptarea modelului operațional românesc, care se bazează pe integrarea pe verticală, pe dezvoltarea de magazine mari și prezența puternică a produselor de marcă proprie.
Restructurarea furnizorilor joacă un rol central în noul format. Noul management înlocuiește treptat parteneriatele actuale, acordând prioritate produselor fabricate în cadrul grupului în România, arată sursa citată.
Gama acoperă totul, de la materiale de construcții și articole de renovare până la unelte, echipamente electrice și produse pentru casă.
Prin această alegere, compania urmărește un control mai bun al costurilor, marje mai mari și diferențierea față de concurență.
Planul include, de asemenea, intervenții în rețeaua de magazine, prin realizarea unor lucrări de renovare, prin posibile relocări și examinarea unor noi puncte de vânzare. În același timp, accentul se pune pe consolidarea numărului de angajați, pentru a rezolva problemele de personal insuficient care au afectat imaginea companiei în anii anteriori.
În ciuda investițiilor, marea provocare rămâne inversarea cursului generator de pierderi. Ultimele date financiare arată o stagnare a cifrei de afaceri și o creștere a pierderilor, care cumulat depășesc 8 milioane de euro.
Piața din Grecia este caracterizată de o concurență puternică. Domeniul găzduiește jucători internaționali puternici precum Leroy Merlin, IKEA și JYSK, precum și lanțuri precum Lidl, care își extind constant prezența în domeniul bunurilor pentru casă.
Frații Pavăl au lansat și un program amplu de renovare a magazinelor și investiții în transformare digitală, fiind deja asigurate linii de finanțare pe termen scurt de peste 30 de milioane de euro pentru acoperirea nevoilor de capital de lucru.
La începutul anului, Profit.ro a anunțat că cei doi frați au semnat prima decizie pentru brandul Praktiker Hellas.
Au aprobat noua componență a Consiliului de Administrație, care a fost deja înregistrată oficial.
Funcția de președinte și CEO va fi deținută în continuare de Christos Lambropoulos.
Important este că printre membrii Consiliului de Administrație, alături de Neophytos Panagiotou, apar și Adrian Bulz, Project Manager la Dedeman, dar mai ales Darius Pavăl, fiul unuia dintre fondatorii Pavăl Holding, Dragoș Pavăl.
De altfel, tranzacția de preluare a lanțului de magazine din Grecia a fost coordonată de Darius Pavăl, alături de sora sa, Karina.
Karina Pavăl a condus negocierile, identificând oportunitatea de achiziție, iar Darius Pavăl va coordona integrarea și monitorizarea activității din Grecia, a fost relatat atunci.
Era prima dată când ambii membri ai noii generații au fost implicați direct într-un proiect internațional de asemenea amploare.
„Karina a identificat oportunitatea și a condus negocierile, iar Darius va avea un rol cheie în integrarea și monitorizarea businessului. Sunt mândru să-i văd colaborând”, a declarat atunci Dragoș Pavăl, președintele Dedeman.
Profit.ro a anunțat recent și că antreprenorii Dragoș și Adrian Pavăl, proprietarii retailerului de bricolaj Dedeman, au atras în acționariatul vehiculului lor investițional PIF Industrial mai mulți membri ai familiei - VEZI AICI
Strategia de dezvoltare se va concentra pe extinderea produselor si serviciilor, pe consolidarea brandului Praktiker și pe utilizarea canalelor de servicii, cu accent pe magazinele fizice și comerțul electronic.
Strategia Praktiker se va concentra astfel pe patru axe:
-Dezvoltarea canalelor de servicii (magazine fizice, comerț electronic, call center).
-Extinderea produselor și serviciilor pentru locuințe și profesioniști.
-Consolidarea brandului Praktiker ca ghișeu unic.
-Accent pe sustenabilitate și incluziune.
De asemenea, va continua renovarea a încă patru magazine
Luând în considerare absența datoriilor restante față de bănci și părți terțe, precum și reînnoirea continuă din punct de vedere istoric a împrumuturilor anuale pe termen scurt, compania nu se așteaptă la nicio întârziere sau nereînnoire a împrumuturilor pe termen scurt în iunie 2026.
Totalul datoriilor pe termen scurt se ridică la 70,75 milioane euro, depășind activele curente (59,15 milioane euro) și generând un capital de lucru negativ de 11,6 milioane euro. Compania își acoperă nevoile prin facilități de credit revolving, cu împrumuturi pe termen scurt garantate de peste 30 de milioane euro, până în iunie 2026.
Praktiker Hellas a raportat afaceri în scădere și pierderi mai mari pentru 2024.
Compania a obținut afaceri de 186,2 milioane de euro anul trecut, în scădere cu 0,7% de la 187,5 milioane de euro în 2023.
Profitul operațional s-a îmbunătățit, însă rezultatul net a rămas în teritoriu negativ și chiar s-a adâncit.
Praktiker Hellas a raportat o pierdere după aplicarea taxelor de 1,76 milioane de euro în 2024, comparativ cu pierderi de 1,4 milioane de euro în 2023, în pofida creșterii cu 24% a profitului operațional (EBITDA), până la 2,78 milioane de euro.
Valoarea activelor a scăzut de la 4,7 milioane de euro la 2,9 milioane de euro, în timp ce pasivele au ajuns la 70,8 milioane de euro, cu un capital de lucru negativ de 11,6 milioane de euro.
Creșterea costurilor financiare (1,62 milioane de euro) este atribuită investițiilor pentru renovarea magazinelor și transformarea digitală.
Capitalurile proprii au scăzut la 2,99 milioane euro (de la 4,75 milioane euro în 2023), în timp ce datoriile totale s-au ridicat la 70,8 milioane euro. Raportul capitaluri proprii/datorii a scăzut la 4,2% (de la 6,8%), indicând un grad ridicat de îndatorare.
Compania își acoperă nevoile prin facilități de credit revolving, cu împrumuturi pe termen scurt garantate de peste 30 de milioane euro până în iunie 2026.
"Am simțit o legătură profundă cu Praktiker Hellas, în modul în care are grijă de clienții lor, de angajații lor, și își respectă comunitățile.
Nu suntem aici pentru a face schimbări abrupte, ci pentru a dezvolta fundația solidă care există deja. Noi credem că împreună putem avea un model de afaceri puternic și durabil, care va oferi o valoare pe termen lung angajaților și clienților", spune Dragoș Pavăl, președintele Dedeman.
Tranzacția a inclus și achiziția a opt magazine pe care Praktiker Hellas le închiriase anterior de la Eurobank (în orașele Elliniko, Tavros, Agia Varvara, Metamorfosi, Mandra, Patras, Heraklion Creta și Salonic).
Praktiker Hellas operează 17 magazine, are 1.200 de angajați și deservește anual 7 milioane de clienți, cu peste 60.000 de produse în portofoliu.
Sectorul DIY din Grecia este dominat în prezent de lanțuri precum Leroy Merlin și IKEA.
Este evaluat la peste 1,2 miliarde de euro anual, în special prin stimularea programelor de modernizare a locuinței și creșteea platformei de închirieri de locuințe Airbnb.
















