Arta românească în 2016: Grigorescu, cel mai bine vândut pictor român în țară. Ghenie, recorduri în străinătate

Arta românească în 2016: Grigorescu, cel mai bine vândut pictor român în țară. Ghenie, recorduri în străinătate
scris 30 dec 2016

Nicolae Grigorescu a fost cel mai bine vândut pictor în 2016, în România, cu șapte tablouri în valoare totală de 465.091 de euro, iar Adrian Ghenie a devenit noul star al celor mai importante case de licitații din străinătate, după ce a vândut unul dintre tablourile sale cu peste 7 milioane de euro. În România, artistul a intrat pentru prima dată în top cu două tablouri din tot atâtea scoase la licitație, ambele vândute cu suma de 185.000 de euro, potrivit site-ului de specialitate tudor-art.com.

Tabloul ”Țărăncuțe (De la fântână)”, de Nicolae Grigorescu, a stabilit un nou record în piața de artă din România, fiind adjudecat în licitația aniversară ”Artmark 8 ani” pentru suma de 320.000 de euro. Tabloul a aparținut colecției istorice a sculptorului Constantin Baraschi și a participat la expoziția retrospectivă Nicolae Grigorescu din 1957 de la Muzeul de Artă al R.P.R., București. Opera, în curs de clasare în patrimoniul cultural național, este de o valoare artistică excepțională, fapt dovedit și de interesul manifestat de colecționari în cadrul licitației, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

În top 10 al celor mai vânduți pictori români, realizat de site-ul tudor-art.com, indexul independent al pieței de artă din România, pe locul doi se află Nicolae Tonitza, cu 20 de tablouri vândute, din 65 scoase la licitație. Vânzările au însumat 311.043 de euro.

Opt tablouri de Ion Țuculescu din 18 scoase la vânzare au însumat 272.447 de euro. Pe locul patru în topul celor mai vânduți artiști se află Theodor Pallady, cu 26 de tablouri vândute cu 197.341 de euro, potrivit aceluiași site.

Adrian Ghenie a intrat în top pe locul cinci, cu două tablouri, ”Christ”, adjudecat la Artmark cu 125.000 de euro, și ”Pod”, care a fost vândut pentru 60.000 de euro.

Tot anul acesta, un alt tablou de Ghenie s-a vândut prin Galeria Thaddaeus Ropac cu 70.000 de euro, sumă care a fost donată pentru achiziționarea sculpturii ”Cumințenia Pământului” prin campania de subscripție publică.

La 39 de ani, Adrian Ghenie e pe lista scurtă a celor mai mari case de licitații din lume, iar lucrările sale sunt achiziționate și expuse de cele mai mari și cunoscute muzee. Cel mai recent record înregistrat de opera lui Ghenie a avut loc la data de 6 octombrie, cu ocazia unei licitații londoneze, una dintre cele două lucrări participante, “Nickelodeon” fiind adjudecată la peste 7 milioane de euro.

VIDEO Sebastian Ghiță, căutat și negăsit de procurorii DNA, a apărut din nou la TV, cu alte acuzații CITEȘTE ȘI VIDEO Sebastian Ghiță, căutat și negăsit de procurorii DNA, a apărut din nou la TV, cu alte acuzații

Pe locul șase în topul celor mai vânduți pictori români din 2016 sunt 15 lucrări de Gheorghe Petrașcu, care s-au vândut cu 163.593 de euro. Casele de licitații au scos la vânzare 41 de tablouri semnate Sabin Bălașa, din care au fost adjudecate 37 cu suma de 160.250 de euro.

Corneliu Baba se află în top pe locul opt, cu 31 de lucrări vândute cu suma totală de 146.756 de euro. Cele mai multe tablouri, 52, au fost semnate Constantin Piliuță. Suma totală a fost de 141.801 de euro.

Pe ultimul loc, cu nouă tablouri vândute din 18, se află Nicolae Dărăscu. Toate cele nouă lucrări au fost adjudecate cu suma de 121.500 de euro.

Potrivit tudor-art.com, cei mai ofertanți artiști la casele de licitație din România sunt Rudolf Schweitzer Cumpăna (pictor și grafician de naționalitate germană), Samuel Mutzner (pictor român de naționalitate evreu), Constantin Piliuță, Leon Alexandru Biju și Nicolae Tonitza.

Obiecte ale familiei Cioran, altele care i-au aparținut lui Brâncuși, un ceas de buzunar al lui Mihai Eminescu, adjudecate la Artmark în 2016

La Artmark, în 2016, printre cele mai importante vânzări se numără tabloul ”Bluza albastră” al lui Nicolae Tonitza, adjudecat la Licitația de Primăvară a Artmark pentru suma de 35.000 de euro, dar și ”Muza” de Sabin Bălașa, care s-a vândut cu 17.000 de euro, și tractorul Porsche Junior 108T din 1959, adjudecat cu 13.000 de euro.

Una dintre cele mai interesante licitații a fost cea cu obiecte care au aparținut familiei filosofului Cioran. Un set de tacâmuri art deco pentru 12 persoane, din argint masiv, ce a aparținut familiei filosofului Emil Cioran în perioada 1918-1939, a fost adjudecat, la licitația din luna martie a acestui an, pentru suma de 5.000 de euro. Al doilea cel mai valoros obiect ce a aparținut familiei filosofului Emil Cioran, icoana pe sticlă ”Duminica Tuturor Sfinților, Lancrăm (Valea Sebeșului)”, datând din ultimul sfert al secolului al XIX-lea, s-a vândut cu 4.250 de euro.

Lucrarea ”Vestigiu” a artistei Geta Brătescu, un colaj de hârtie arsă de țigarete Carpați și foițe de aur, a fost vândută în luna mai, cu 17.000 de euro, depășind cu 10.000 de euro recordul precedent stabilit la aceeași casă de licitații, în noiembrie 2012, și de patru ori prețul de pornire.

Lucrările ”Natură statică cu cireșe, caise și tutun”, de Theodor Aman, și ”Mare albastră”, de Ion Țuculescu, au fost adjudecate contra sumelor de 75.000, respectiv 65.000 de euro, la Licitația de Vară a casei.

Șeful unei firme își duce toți angajații într-o croazieră în Caraibe CITEȘTE ȘI Șeful unei firme își duce toți angajații într-o croazieră în Caraibe

În licitația ”Brâncuși-Omul și lucrurile”, mai multe obiecte care i-au aparținut marelui sculptor au fost adjudecate la prețul de 50.500 de euro. Valiza franțuzească de voiaj, pe care Constantin Brâncuși a folosit-o în călătoriile prin Statele Unite, s-a vândut de la sediul Artmark - Palatul Cesianu-Racoviță, cu suma de 7.000 de euro.

Tot în 2016, ceasul de buzunar, din argint, datat 1876, care a aparținut poetului Mihai Eminescu, cu dedicație din partea junimiștilor, a fost adjudecat în cadrul Licitației ”Istoria Românilor” cu suma de 19.000 de euro.

În cadrul licitației, Timbru Cap de Bour 108 parale, emis la 1858, piesă rară de colecție filatelică, însoțit de două certificate de autenticitate, a fost vândut cu 9.500 de euro. Cea mai cunoscută reprezentare a lui Mihai Viteazul realizată în timpul vieții sale, gravura realizată de Aegidus Sadeler II în 1601, a fost vândută la licitație cu 4.750 de euro.

În luna noiembrie, sculptura ”Visare” a lui Alfred Boucher a fost adjudecată contra sumei de 35.000 de euro, lot din colecția familiei Halfon-Elias.

Top vânzări Casa de licitație Alis

Potrivit casei, suma totală a vânzărilor în 2016 a fost de 860.000 - 910.000 euro.

Pe primul loc în top s-a vândut ”Arcașul”, de Oscar Han, cu 85.000 lei. ”Peisaj cu lac”, de Nicolae Grigorescu, a fost adjudecat pentru suma de 76.500 lei. Iar pe locul trei, ”Portret de femeie”, de Ștefan Dimitrescu, s-a vândut cu 50.000 de lei.

Care sunt cei mai căutați artiști români?

Mihail Papagheorghiu, reprezentant al casei Alis, a declarat pentru News.ro: ”Nu cred că se poate vorbi de artiști căutați; se poate vorbi de artiști căzuți în dizgrație, chiar dacă valoarea lor, atâta câtă e, a rămas nealterată. Rămân valabili marii maeștri, dar, din păcate la prețuri mult mai mici. Contemporanii au totuși cel mai mult de suferit, rare fiind lucrările care se pot vinde peste pragul de 1.000 euro”.

viewscnt
Afla mai multe despre
nicolae grigorescu
adrian ghenie