Realitatea virtuală pe înțelesul tuturor

Realitatea virtuală pe înțelesul tuturor
scris 29 mai 2017

Imaginația este primul pas către o nouă tehnologie. Oamenii de știință aștern apoi pe hârtie suportul teoretic în așteptarea momentului în care punerea în practică devine posibilă. Timpul dintre baza teoretică și realizarea efectivă este umplut, în cazul ideilor cu adevărat fascinante, de mediatizarea prin cultură – filme, seriale, cărți – care expun ideea publicului larg.

Realitatea virtuală este unul dintre cele mai discutate subiecte ale ultimilor ani. Explozia de informație și produse în acest domeniu lasă impresia concretizării unei idei fanteziste cultivate la Hollywood.

În fapt, realitatea virtuală, nu este o tehnologie nouă, ci doar una care acum a devenit accesibilă.

Urmărește-ne și pe Google News

De la simulatoare de zbor la stereoscoape, realitatea virtuală a existat în diverse forme de mulți ani. Cercetători din fizică și inginerie au căutat în ultimele decade cele mai bune modalități de transformare în realitate a ideilor care stau la baza realității virtuale.

Din anii ’90 încoace au existat mai multe încercări de aducere a VR-ului pe piață. Sega a anunțat un produs pe care nu l-a lansat niciodată, iar Nintendo a avut Virtual Boy, o consolă de jocuri cu ecran monocrom.

Într-un final, a fost ales așa-numitul HDM (Head mounted display), pe care îl numim popular cască de realitate virtuală, pentru a fi cel responsabil de generarea experienței virtuale.

Pentru a ajunge însă în acest punct, a trebui să așteptăm până când componentele esențiale, precum procesoarele și plăcile video, au ajuns suficient de puternice pentru a livra experiența dorită la un preț accesibil.

Dincolo de realitatea virtuală pe calculator, ca formă capabilă de a livra cea mai bună experiență, smartphone-ul are meritul de a grăbi această tehnologie. Dispozitivele mobile cu suport VR constituie o introducere binevenită în domeniul VR-ului pentru majoritatea utilizatorilor, în primul rând prin prisma accesibilității.

Realitatea virtuală nu este singura formă a tehnologiei la care se lucrează de zeci de ani. Ea mai are un văr, numit realitate augmentată. La rândul ei, realitatea augmentată are potențialul de a deschide o adevărată industrie de entertainment și nu numai.

Principala diferență dintre realitatea virtuală și cea augmentată constă în forma mediului virtual. Dacă prima reprezintă un univers complet simulat, cea de-a doua aduce un strat virtual în viața reală.

În fapt, mulți experți și antreprenori consideră realitatea virtuală ca fiind primul pas spre mult mai vastele domenii de aplicare ale realității augmentate, care poate aduce produse și experiențe mult mai vaste și mai practice.

La ora actuală, realitatea virtuală pare a fi apanajul exclusiv al jocurilor. Asta pentru că cele mai importante produse de VR lansate în ultimii doi ani se concentrează în domeniul gaming-ului.

Există 5 produse despre care se vorbește inevitabil când vine vorba de realitate virtuală. Pe de o parte, avem Oculus Rift, HTC Vive și PlayStation VR ca produse de realitate virtuală care funcționează în colaborare cu un PC sau o consolă.

La polul opus, Samsung și Google cu Gear VR respectiv DayDream View s-au orientat către zona de mobile pentru a profita de puterea de procesare și ecranul smartphone-ului.

Încet dar sigur și calculatoarele tradiționale cu Windows fac pasul către realitatea virtuală. Microsoft a făcut primii pași în acest sens odată cu cea mai recentă actualizare, Windows 10 Creators Update, care a introdus baza suportului pentru căști de VR.

Microsoft va colabora cu mai mulți producători dornici să intre pe această piață pentru a aduce căștile de realitate virtuală pentru PC-urile cu Windows 10. Spre deosebire de produsele existente, căștile pentru Windows 10 vor include senzori pentru monitorizarea mișcării.

Această abordare reprezintă deja un mare pas făcut înainte de industrie, nemaifiind necesară montarea de camere video externe în jurul utilizatorului pentru depistarea și preluarea mișcării în mediul virtual.

Realitatea virtuală nu se limitează la gaming, deși acesta va reprezenta cu siguranță o industrie în sine. Multe domenii de activitate se pot reinventa prin folosirea acestei tehnologii. Concertele, vizitele la muzeu, evenimentele sportive și orice implică videoconferința va oferi o experiență mult mai intimă.

Însă, dincolo de entertainment, realitatea virtuală va putea fi folosită și în domenii esențiale vieții, precum sănătatea. VR-ul și realitatea augmentată ar putea fi folosite pentru educația și antrenamentul viitorilor doctori care ar putea căpăta gustul practicii fără riscuri înainte de a deveni practicieni.

Este încă devreme pentru a vorbi de aplicații practice în cele mai multe domenii, însă, în medicină, s-au făcut deja unele experimente care arată că realitatea virtuală ar putea fi folosită succes în combaterea bolilor mentale, a dependențelor și a anumitor tipuri de dureri.

Realitatea virtuală are potențialul de a schimba și comerțul. Conceptul “try before you buy” ar putea căpăta un sens mult mai literar. Magazinele ar putea oferi clientului o experiență virtuală în care ar putea testa produsul dorit.

Același lucru poate fi valabil și în turism. Hotelurile și site-urile de booking ar putea oferi un tur virtual care reproduce fidel camerele și vederea oferită de acestea pentru a convinge potențialii clienți.

În fapt, realitatea virtuală ar putea fi folosită oriunde se naște întrebarea ”cum ar fi?” pentru a oferi utilizatorului posibilitatea de a ”gusta” o experiență înainte să o încerce pe propria piele.

Acest articol face parte din seria Tehnologia îți schimbă lumea, un proiect susținut de IQOS - inovația care revoluționează experiența fumatului.

viewscnt
Afla mai multe despre
realitate virtuala
realitate augmentata
tehnologie