GRAFICE Chișinăul nu mai importă de 2 săptămâni gaze din România, preferând Gazprom, cu care are semnat contract pe termen lung

GRAFICE Chișinăul nu mai importă de 2 săptămâni gaze din România, preferând Gazprom, cu care are semnat contract pe termen lung
scris 22 mar 2023

Companiile din România și traderii internaționali nu mai exportă de 2 săptămâni gaze în Republica Moldova, Chișinăul reluând alimentarea cu gaze rusești, pe care în iarnă le-a alocat în totalitate Transnistriei în schimbul alimentării cu energie electrică achiziționată de la centrala electrică de la Cuciurgan, produsă pe bază de gaz.

Ultima zi în care Chișinăul a mai importat gaz via România a fost pe 8 martie, când prin punctul de interconectare de la Ungheni au intrat în Republica Moldova 6,8 GWh, relevă datele analizate de Profit.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Recordul exporturilor directe de gaze din România către Republica Moldova prin Ungheni a fost înregistrat pe 1 martie, când nu mai puțin de 22,5 GWh au trecut granița.

ULTIMA ORĂ CET Arad - vândut unui trader elvețian de mărfuri care a aparținut celui mai bogat belgian CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ CET Arad - vândut unui trader elvețian de mărfuri care a aparținut celui mai bogat belgian

Republica Moldova mai importa gaze via România și prin punctul de interconectare de la Isaccea. Gazele ajungeau în Ucraina, unde fie erau depozitate, fie erau reexportate către Republica Moldova.

Ultima zi în care au tranzitat gaze prin Isaccea către Chișinău, via Ucraina, a fost pe 18 februarie, fluxul din acea zi fiind de aproximativ 10 GWh.

Vârful tranzitului de gaze către Republica Moldova via Issacea a fost înregistrat pe 4 februarie, când aproximativ 40 GWh au trecut granița către Ucraina.

Odată cu dispariția fluxurilor de gaze din România, Chișinăul a reluat alimentarea parțială cu gaze rusești inclusiv a părții de vest a țării.

Demisii în board-ul rafinăriei Petrotel Lukoil: numărul de ruși scade de la 3 la 1 CITEȘTE ȘI Demisii în board-ul rafinăriei Petrotel Lukoil: numărul de ruși scade de la 3 la 1

„Luând în considerație că prețul gazelor naturale livrate de Gazprom și SA Energocom (compania de stat pe care Chișinăul a desemnat-o să achiziționeze gaze și energie de import - n.r.) sunt practic similare, SA Moldovagaz (principalul furnizor din partea de vest a republicii - n.r.) până la finele lunii martie 2023 va procura pentru consumatorii săi circa 0,7-0,8 milioane metri cubi pe zi (7,5-8,5 GWh/zi) de la Gazprom, și circa 1,3-1,5 milioane de metri cubi pe zi (13,7-15,9 GWh/zi) de la Energocom”, a declarat președintele Moldovagaz Vadim Ceban.

Gazele achiziționate de Moldovagaz de la Energocom sunt probabil gaze cumpărate mai demult de compania moldovenească și depozitate în Ucraina.

ANRE anunță - Vin noi facturi Hidroelectrica CITEȘTE ȘI ANRE anunță - Vin noi facturi Hidroelectrica

Cantitatea livrată de Gazprom către Moldovagaz reprezintă aproximativ 12% din volumul total contractat de Chișinău de la gigantul rus, de 5,7 milioane mc pe zi.

De la începutul lunii martie, volumul de gaze naturale livrate de Gazprom este recepționat de Moldovagaz și redirecționat către SRL Tiraspoltransgaz, către consumatorii din partea estică a Republicii Moldova (partea stângă a Nistrului), inclusiv pentru alimentarea centralei de la Cuciurgan, care produce energie electrică pentru regiunea vestică a republicii (partea dreaptă a Nistrului, inclusiv Chișinău).

În luna octombrie 2021, Moldovagaz și Gazprom au prelungit cu cinci ani acordul de furnizare de gaze naturale. În conformitate cu prevederile noului contract, Gazprom cere ca plata pentru gazele naturale livrate să fie făcută în avans până la data de 20 a fiecărei luni.

viewscnt
Afla mai multe despre
romania
moldova
chisinu
export
gaze
gazprom