Premierul Marcel Ciolacu confirmă că Romgaz vrea să preia cel mai mare producător de îngrășăminte chimice din țară.
El a precizat că susține total acest proiect, pe care l-a prezentat ca fiind cea mai bună soluție pentru agricultorii români.

3 aprilie - Eveniment Profit Health.forum - Sănătate nouă
16 aprilie - Maratonul de Educație Financiară
”În agricultură, datele arată că ultimele ninsori au căzut exact în zonele cu mare deficit de apă după seceta de anul trecut. Avem acum premisele pentru un an agricol foarte bun”, a spus premierul în ședința de guvern.
Ciolacu a arătat că o altă veste importantă este că Romgaz vrea să preia cel mai mare producător de îngrășăminte chimice din țară.
”Susțin total proiectul, este cea mai bună soluție pentru agricultorii noștri!”, a subliniat premierul.

El a mulțumit și grupului german Knauf ce investește în România peste 200 milioane de Euro în fabrici noi, la Huedin și Târnăveni.
”Faptul că investitori industriali de renume mondial cred în România ne dă speranțe și arată că viziunea noastră de reindustrializare este corectă. Strategia de dezvoltare a României pentru următorii 10 ani este una singură - fabrici, uzine și combinate cât vezi cu ochii”, a mai spus premierul.
Profit.ro a anunțat anterior că Romgaz intenționează să își extindă activitatea în sectorul petrochimic, fie printr-o investiție greenfield, fie prin preluarea unuia dintre combinatele de îngrășăminte chimice, uitându-se atunci și la firmele insolvente din grupul Interagro.

În august, Azomureș a fost din nou închis.
Combinatul fusese redeschis la 50% din capacitate la finalul lunii iunie, consumul intern de gaze fiind majorat la acea dată cu un milion de metri cubi pe zi, peste 10,5 GWh/zi. Azomureș se închisese la începutul lunii decembrie 2023 în special din cauza prețului mare al gazelor.

Combinatul, cel mai mare producător de îngrășăminte chimice și consumator industrial de gaze naturale din România, este controlat de grupul elvețian Ameropa, cel mai mare exportator de cereale din regiunea Dunării și cel mai mare comerciant global independent de îngrășăminte.
În 2018, Chimcomplex a preluat activele Oltchim Râmnicu Vâlcea.
În 2021 și 2022, Azomureș și-a oprit și repornit succesiv producția, parțial sau total, de mai multe ori, din cauza volatilității extreme a prețurilor gazelor naturale, generată inițial de explozia cererii de după finalul restricțiilor COVID-19 și amplificată ulterior masiv de agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei, care a redus semnificativ exporturile gigantului rus de stat Gazprom către Europa.
Când funcționa la capacitate maximă, Azomureș avea o pondere de circa 10% în consumul total de gaze al României.