Vânzările de ciment ale LafargeHolcim în România au crescut cu 6,7% în primul trimestru

Vânzările de ciment ale LafargeHolcim în România au crescut cu 6,7% în primul trimestru
scris 12 mai 2016

Volumul vânzărilor de ciment ale grupului LafargeHolcim în România a crescut în primul trimestru al anului cu 6,7% față de perioada similară din 2015, în contextul unei evoluții favorabile a activităților de construcții, potrivit raportului financiar al companiei.

Prețul cimentului a crescut cu 3,3% în perioada ianuarie-martie comparativ cu primele trei luni din 2015.

Urmărește-ne și pe Google News

"Piața de construcții din România a fost susținută de activitatea de investiții solidă, reflectată în creșterea volumelor de ciment. Majoritatea țărilor din Europa Centrală și de Est au raportat o creștere a volumelor, în special Austria și Croația", se arată în raport.

Pe segmentul agregatelor, LafargeHolcim a raportat o scădere de 3,4% a volumului vânzărilor în România, în contextul în care prețurile au coborât cu 5,3%.

La nivel global, vânzările Lafarge Holcim au scăzut cu 5,5%, la circa 6 miliarde de franci elvețieni în timp ce indicatorul EBITDA (profitul înainte de dobânzi, taxe, depreciere și amortizare) ajustat a coborât cu 21,5%, la  824 de milioane de franci elvețieni.

Pierderea netă a companiei s-a redus cu 22 de milioane de franci elevțieni față de perioada similară a anului trecut, la 47 milioane de franci.

LafargeHolcim este cel mai mare producător de materiale de construcții la nivel mondial. Grupul, rezultat în urma fuziunii dintre producătorul francez Lafarge și compania elvețiană Holcim, este prezent în 90 de țări și are peste 115.000 de angajați.

Fuziunea dintre Lafarge și Holcim a fost finalizată în iulie 2015 și a presupus, printre altele, vânzarea activelor Lafarge din România către compania iralndeză CRH. Activitățile Holcim din România au fost integrate în grupul nou creat.

Prebet Aiud și-a dublat profitul trimestrial, la 600.000 de lei CITEȘTE ȘI Prebet Aiud și-a dublat profitul trimestrial, la 600.000 de lei

În România, grupul deține două fabrici de ciment, în Câmpulung și Aleșd, o stație de măcinare și un terminal de ciment la Turda, 14 stații ecologice de betoane, 3 stații de agregate, 2 stații de lianți speciali și un terminal de ciment în București.

viewscnt
Afla mai multe despre
holcim
lafarge
holcimlafarge
ciment
constructii
pierdere
agregate