Braiconf Brăila, cel mai mare producător de cămăși din România, cu o tradiție de 70 de ani pe piață, a decis să relocheze fabrica de la Brăila, ca parte a unui amplu program de investiții în noua strategie a mărcii pe termen lung.
Braiconf Brăila (BRCR) este cel mai mare producător de cămăși din România, producând peste 100 de milioane de cămăși în cei 71 de ani de activitate. În 2018, compania a fost premiată de Profit.ro la Gala Povești cu Profit.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată pe Profit Insider
Noul sediu al fabricii Braiconf va rămâne în Brăila, iar managementul analizează două opțiuni: fie renovarea unei clădiri istorice, fie o construcție nouă pe un teren dintr-o zonă centrală.
CITEȘTE ȘI Cum ajută un copil de 4 ani dezvoltarea unui business onlineTerenul ce va fi vândut are o suprafață de 10.000 metri pătrați, fiind amplasamentul pe care se află fabrica actuală, către Kaufland România, la un preț de peste 7 milioane de euro.
Simultan, este avută în vedere o investiție în valoare de aproape 9 milioane de euro pentru noul sediu al fabricii, clădire, utilaje, echipamente.
Decizia de relocare a fabricii se înscrie în strategia de business pe termen lung a acționariatului majoritar al companiei, care dorește să investească în modernizarea celebrei mărci românești și a tuturor componenetelor din jurul său: sedii, linii proprii, resursă umană.
„Vremurile excepționale cer măsuri excepționale. Într-un an 2020 în care industria textilă a fost greu încercată și în care multe companii din sector fie și-au restrâns activitatea, fie au închis definitiv, Braiconf vrea să meargă mai departe și înțelege că în această industrie fie inovezi și creezi, fie închizi. Avem planuri pe termen lung care au ca scop profitabilitatea business-ului. Vrem să investim în clădiri, să avem spații de muncă frumoase, antrenante, în utilaje și echipamente, pentru a eficientiza toate procesele de producție. Decizia de a vinde terenul și actuala clădire a fabricii face parte din planul de extindere pe care ni l-am asumat în noua strategie a mărcii Braiconf și ne bucurăm de interesul pe care un jucător important precum Kaufland România l-a arătat acestei achiziții”, spune Silviu Dumitrache, Președinte Braiconf.
CITEȘTE ȘI Cum pot antreprenorii să își salveze firmele chiar de la faliment Cea mai cunoscută marcă din industria textilă din România nu va părăsi Brăila, ci va avea un sediu nou, tot în zona centrală a orașului. În acest moment, managementul companiei analizează fie posibilitatea de a renova o clădire istorică, ce permite activități de producție, și a o valorifica, fie achiziționarea unui teren în zona centrală care să permită construirea de la zero a noului sediu.
„Avem două opțiuni în acest moment și analizăm 4 clădiri istorice de producție și 4 loturi de teren în zona centrală. Ne-am dori foarte mult să reușim să renovăm una dintre aceste clădiri istorice, să o transformăm în noul sediu Braiconf și astfel să o redăm comunității, să o readucem la viață. Braiconf înseamnă tradiție, înseamnă istorie, dar și adaptare la prezent și simțim că s-ar potrivi să aducem o clădire istorică la viață și să completăm prin arhitectură tot ce simbolizează marca noastră. În prezent analizăm aceste opțiuni și, până la finalul lunii martie, vom lua o decizie”, mai spune Silviu Dumitrache.
Relocarea fabricii Braiconf se va realiza în decurs de aproximativ doi ani, timp în care compania va efectua operațiuni paralele de pregătire a noului sediu și continuare a producției în actuala incintă. De asemenea, managementul companiei a declarat că nu va face disponibilizări odată cu această decizie de business, creșterea resursei umane și a remunerației fiind pe lista obiectivelor Braiconf.
„Noul sediu al fabricii Braiconf va fi tot în Brăila, în zona centrală, nu suntem interesați să relocăm producția la marginea orașului, în așa-zisele „panouri sandwich”, nu ne reprezintă. Angajații Braiconf vor avea spații mai frumoase de lucru. Vrem să investim în acest sector pentru a-i da o șansă, pentru a avea proiecte care să antreneze echipa, dar și să asigure o marjă corectă pentru o mai bună remunerație a colectivului. Astfel, prin noua strategie Braiconf, ne propunem un proiect frumos în primul rând și un proiect profitabil în același timp, de care să ne bucurăm și care să aibă stabilitate în timp, pe termen lung și foarte lung”, spune președintele companiei.
CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT TV Vasile Godîncă-Herlea, Impetum Group: Firmele cu datorii au la îndemână mai multe metode de restructurare și trebuie să le acceseze cât mai rapid pentru a nu croniciza boalaAcționarii majoritari Braiconf anunță un plan investițional semnificativ, așa cum au în toate segmentele lor de activitate, un exemplu fiind compania Electroargeș, pentru care în ultimii trei ani s-au realizat investiții de peste 6 milioane de euro din surse proprii. Cu o producție anuală de peste 800.000 cămăși pentru mărci precum Braiconf, Eton, Porsche, Cartier, Harmont&Blane, Hermes, Kenzo, LVMH și alții, produse în fabrica de la Brăila, cu execuție impecabilă și țesături de cea mai bună calitate, Braiconf a câștigat și recunoașterea internațională a produselor sale, iar odată cu noua strategie se va concentra pe creșterea liniei proprii.
Fabrica de la Brăila a fost deschisă în anul 1950 cu 280 de angajați.
Acționariul principal este Electroargeș, cu 61,5%, după ce fondul de investiții Bank Julius Baer & Co a vândut participația de 25,1% pe care o deținea.
În noiembrie, Braiconf Brăila și-a reconfigurat strategia de retail, în actual context de restricții impuse de autorități pe fondul pandemiei de coronavirus, și a închis majoritatea magazinelor, inclusiv cele din mall-uri, orientându-se mai mult în același timp spre nișa premium.
Compania s-a îndreptat în primăvara anului trecut. împotriva fostului președinte CA. În 2019, cu 780 de angajați, a avut afaceri de 38,6 milioane lei și o pierdere de 4,4 milioane lei.