Compania belgiană Mitiska, printre cei mai activi investitori de proiecte de retail din România, și-a asigurat o facilitate de finanțare senioră de 33 milioane euro cu Erste Bank

Compania belgiană Mitiska, printre cei mai activi investitori de proiecte de retail din România, și-a asigurat o facilitate de finanțare senioră de 33 milioane euro cu Erste Bank
scris 2 nov 2020

Compania belgiană Mitiska REIM, specializată în investiții în centre comerciale și care deține în România 21 de astfel de galerii comerciale, a anunțat că a asigurat o facilitate de finantare senioră de 33 milioane euro cu Erste Group Bank AG pentru patru parcuri de retail din România, reprezentând o suprafață închiriată brută de 30.500 metri pătrați.

Trei dintre parcurile de retail, situate în orașele Bistrița, Brăila și Drobeta-Turnu Severin, dezvoltate de Mitiska REIM  împreună cu partenerul său din România, Square 7 Properties,  au avut deja deschiderea în 2017 – Bistrița, fiind urmată de Brăila și respectiv, Drobeta Turnu Severin deschise anul trecut. Toate cele trei parcuri de retail au un mix de branduri de retail naționale și internaționale, ancorate fie de un supermarket Lidl, fie de un Kaufland.

Urmărește-ne și pe Google News

Al patrulea parc de retail este un proiect nou aflat în dezvoltare, situat în orașul Baia Mare, care este programat să se deschidă în a doua jumătate a anului 2021, cu o suprafață închiriabilă brută de 8.200 mp, fiind ancorat atât de supermarketurile Kaufland, cât și de Lidl.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum
Raiffeisen Bank lasă o treime dintre agenții fără casierie CITEȘTE ȘI Raiffeisen Bank lasă o treime dintre agenții fără casierie

Veniturile din finanțare vor fi utilizate pentru a furniza lichidități acționarilor SPV-urilor și pentru a finaliza dezvoltarea din Baia Mare. În total, Mitiska REIM și Square 7 Properties în România acoperă, în prezent, 26 de parcuri de retail, reprezentând o suprafață totală de peste 110.000 mp, care este cel mai mare portofoliu al unui operator de parcuri de retail din țară.

Fondată în 1990, Mitiska REIM este o companie privată specializată în investiții imobiliare și în gestionarea fondurilor, cu sediul la Bruxelles, Belgia. Mitiska investește exclusiv în sectorul centrelor comerciale din Europa de Vest și Europa Centrală și de Est. 

Compania deține proprietăți, pe lângă România, în Belgia, Franța, Germania, Spania, Polonia și Republica Cehă. Mitiska este unul dintre cei mai activi investitori de proiecte de retail din România, având centre comerciale în București, Bistrița, Pașcani, Slobozia, Ploiești, Mediaș, Reșița, Sibiu și Buzău. Mitiska REIM administrează acest portofoliu românesc de parcuri comerciale în numele a două fonduri de investiții belgiene, First Retail International (FRI) și First Retail International 2 (FRI2). 

viewscnt
Afla mai multe despre
mitiska
retail
erste