Tranzacție - TÜV Austria cumpără din nou în România

Tranzacție - TÜV Austria cumpără din nou în România
scris 12 mai 2023
 
Compania TÜV Austria România, specializată în servicii de certificare, a cumpărat pachetul majoritar de acțiuni al firmei All Inclusive Teste Laborator, furnizor de servicii de verificări în construcții, pe piață din 2006, relevă datele analizate de Profit.ro.
Urmărește-ne și pe Google News

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Controlată de Alina și Alexandru Andronescu, firma avut în 2021 afaceri de 2 milioane lei și un profit de circa 630.000 lei, cu 9 angajați.
 
În portofoliul de clienți sunt companii precum Astaldi, Aktor, Bechtel, Euro Construct Trading 98, Octagon, Pizzarotti, Strabag, Straco Grup, UMB.
ULTIMA ORĂ Grupul american Telenav se va retrage din România. Operațiunile - mutate în SUA și China CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Grupul american Telenav se va retrage din România. Operațiunile - mutate în SUA și China

La începutul anului, Profit.ro a anunțat că austriecii au preluat firma Axa Cert, care deține lângă București un laborator de profil în domeniul tâmplăriei termoizolante, de la cei doi fondatori, antreprenorii Doina și Eduard Mincu.

Tranzacția a vizat un pachet reprezentând 70% din firmă. Diferența de 30% a rămas în proprietatea celor doi antreprenori.
 
Axa Cert deține din 2010, în localitatea Moara Vlăsiei din județul Ilfov, un laborator în care verifică și certifică produsele furnizorilor de ferestre, uși, pereți cortină și geam termoizolant.
EXCLUSIV Un antreprenor argeșean, care a dezvoltat câteva sute de locuințe în Pitești, intră în București și vrea să se extindă CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Un antreprenor argeșean, care a dezvoltat câteva sute de locuințe în Pitești, intră în București și vrea să se extindă

TÜV Austria România asigură servicii de certificări, securitate cibernetică, servicii industriale, analize de laborator și cursuri. În 2021, afacerile companiei însumau 17,5 milioane euro.

Filiala locală a grupului austriac TUV, care are 3.000 de angajați în peste 30 de țări, și-a început activitatea în 2006, iar în prezent are birouri la București, Ploiești, Timișoara, Pitești și Craiova.
viewscnt
Afla mai multe despre
tuv austria
laborator
tranzacție