Starbucks a raportat venituri record în primul trimestru fiscal, dar și-a redus perspectivele de vânzări pentru restul anului, pe fondul scăderii cheltuielilor în China și pe alte piețe.
Astfel, Starbucks și-a redus semnificativ în scădere previziunile privind vânzările pentru întregul an, după ce a ratat țintele pentru primul trimestru. Veniturile au crescut cu 8% de la an la an, la 9,4 miliarde de dolari, ratând estimările analiștilor, care anticipau un salt de 10,2%, la 9,6 miliarde de dolari.
Urmărește-ne și pe Google News
Profitul ajustat pe acțiune a crescut cu 20%, la 0,9 dolari, fiind și el sub așteptări.
CITEȘTE ȘI FOTO Prima femeie Country Manager Coca-Cola România, românca numită la șefia operațiunilor Coca-Cola din Europa Centrală, schimbă brusc domeniul: Recrutată de gigantul Mars pentru afacerea veterinară din Italia
Vânzările în SUA au fost și ele dezamăgitoare, cu o creștere de 5%, față de 5,73% cât anticipau investitorii de pe Wall Street. Traficul în cafenele a crescut cu doar 1%, în timp ce notele de plată au urcat cu 4%, sub estimări.
Compania se așteaptă ca, în anul fiscal 2024, creșterea veniturilor totale să fie cuprinsă între 7% și 10%, în scădere față de intervalul anterior. Vânzările la nivel global și în SUA, ar urma să crească cu 4-6%, ambele în scădere față de intervalul estimat anterior, de 5% până la 7%.
Pentru tot anul fiscal, Starbucks se așteaptă la o creștere a profitului în intervalul 15%-20%.