FOTO PartnerVet, sprijinit de D Craig Holding și de Vetimex Capital, continuă extinderea operațiunilor și preia o clinică în Cluj-Napoca

Companii   
FOTO PartnerVet, sprijinit de D Craig Holding și de Vetimex Capital, continuă extinderea operațiunilor și preia o clinică în Cluj-Napoca

Echipa Trivet

PartnerVet, furnizor român de servicii veterinare - sprijinit de D Craig Holding, divizia de investiții a fondatorului SuperBet, familia Dragic, și de Vetimex Capital, firma de investiții controlată de familia Korponay din Baia Mare, fondatorii companiei Maravet, anunță integrarea clinicii veterinare Trivet din Cluj-Napoca în portofoliul său de clinici partenere.

Această nouă achiziție marchează consolidarea prezenței PartnerVet în vestul țării, după integrările din București, Sibiu, Botoșani și Timișoara, parte din strategia de extindere a prezenței grupului la nivel național.

Urmărește-ne și pe Google News
FOTO Conservele de fasole ale lui Piedone, creștere explozivă în doar 1 an CITEȘTE ȘI FOTO Conservele de fasole ale lui Piedone, creștere explozivă în doar 1 an
Evenimente

Fondată acum 29 de ani de medicul veterinar Andrei Timen, Trivet este printre cele mai cunoscute clinici veterinare în regiunea de vest a țării, în special pentru intervențiile de succes în domeniul chirurgiei ortopedice și dermatologiei, pentru animale de companie și animale exotice. Cu o echipă formată din 6 medici veterinari, în cadrul Trivet pot fi efectuate consultații, tratamente, vaccinări, inseminari artificiale, chirurgie, ortopedie, oftalmologie, stomatologie, precum și consiliere nutrițională. Clinica oferă de asemenea analize complete, consultații cardiologice, ecografie și endoscopie. 

În luna ianuarie, PartnerVet  anunțat că DUOVET din Timișoara a intrat în portofoliul său de clinici partenere.

Ioan Mâșcă, CEO PartnerVet

Ioan Mâșcă, CEO PartnerVet

În luna decembrie 2024, PartnerVet a anunțat integrarea clinicii veterinare Vasi-Vet, din Botoșani, în rețeaua sa națională de parteneri.

Recent, PartnerVet a anunțat integrarea SpeedVet,din București, în rețeaua sa de clinici veterinare partenere. 

PartnerVet a preluat în luna septembrie și Vet HoldCo SRL, Vet ManCo SRL, Vet MidCo SRL, Vet OpCo SRL și Patrupet SRL.

Premier Energy preia integral operatorul centralei în cogenerare din Făgăraș, care activează pe piața de echilibrare CITEȘTE ȘI Premier Energy preia integral operatorul centralei în cogenerare din Făgăraș, care activează pe piața de echilibrare

PartnerVet a preluat în luna august și clinica veterinară Sky Vet din SibiuSky Vet a fost fondată în anul 2010 de Cătălin Cherejdi.

La începutul lunii august, PartnerVet și Vetimex Capital - controlat de antreprenorul băimărean Ferenc Korponay - au anunțat că își unesc forțele în cadrul unui parteneriat de afaceri.

Ferenc Korponay

Ferenc Korponay

La finele anului 2023, Grupul Vetimex Capital, compania de investiții deținută de familia Korponay, din Baia Mare, a finalizat achiziționarea Montero Vet, din București, și a devenit co-proprietarul, cu o participație de 50%, în Promedi Vet, din Sovata.

Montero Vet comercializează produse farmaceutice și non-farmaceutice pentru animale. 

Tranzacțiile au fost derulate prin compania Biovet Distribution, din București.

Piața PC-urilor a crescut în primul trimestru CITEȘTE ȘI Piața PC-urilor a crescut în primul trimestru

Vetimex Capital este firma de investiții controlată de familia Korponay, fondatorii companiei Maravet pe care au vândut-o în două etape către gigantul american Henry Schein, cu operațiuni și filiale în 33 de țări. 

Familia antreprenorului Ferenc Korponay mai deține și alte firme active în domenii precum închirierea de spații de birouri sau depozite sau creșterea animalelor și a culturilor agricole.

Familia Korponay a cumpărat în luna mai 2020, de la Raul Ciurtin și Florin Mariș, trei clădiri de birouri din Cluj pentru 30 milioane de euro.

În 2025 PartnerVet își propune să accelereze extinderea rețelei de clinici și spitale veterinare la nivel național, consolidându-și poziția de lider pe piața serviciilor veterinare din România. 

viewscnt
Afla mai multe despre
partnervet
familia korponay
duovet