Antreprenorii români prezenți la Global Entreprenuership Summit (GES) 2019, organizat de guvernele SUA și Olandei la Haga, au prezentat potențialilor investitori sau parteneri o serie de inovații extrem de variate, de la aplicații pentru creșterea albinelor sau identificarea produselor alimentare aproape de expirare în marile magazine, până la invenții precum senzori care monitorizează și ajută pacienții să se recupereze prin exerciții de kinetoterapie sau produse hardware folosite în inteligența artificială.
A noua ediție a summit-ului global pentru antreprenoriat a adunat la Haga aproape 2.000 de antreprenori, în diferite stagii de dezvoltare cu startup-uri proprii, investitori și decidenți guvernamentali. Summit-ul le permite antreprenorilor să-și prezinte ideile, să-și creeze contacte, încheie parteneriate sau găsească investitori. În total, în cele 8 ediții anterioare ale summit-ului, guvrnele și sectorul privat s-au angjata la investiții de capital de peste 1 miliard de dolari în întreaga lume.
Printre antreprenorii cu idei considerate de interes s-au numărat și mai mulți români, cu care Profit.ro a discutat despre startup-urile acestora.
O aplicație pornită din pasiunea pentru apicultură, care în prezent are zeci de mii de utilizatori, în 17 limbi
Bogdan Iordache este un IT-ist, care prin 2014 a vrut să crească albine pentru miere, ca hobby și din dorința de a avea miere de calitate produsă de el.
Bogdan Iordache, Apiary Book/ Carnetul de stupină
”Prin 2014, când m-am apucat să cresc albine, am vorbit cu alți oameni care se pricepeau pentru a învăța și eu. Am observat că primeam sfaturi de genul «îți notezi tu undeva», «faci un semn» sau «trebuie să ții tu minte» când să faci una sau alta în ce privește stupii”, spune Bogdan Iordache, care la circa un an de la primii săi stupi a dezvoltat aplicația Apiary Book sau Carnet de Stupină.
CITEȘTE ȘI CORESPONDENȚĂ DIN CHICAGO VIDEO Sfaturi de la fondatorul PowerReviews pentru românii care lansează un startup. "Veți trece prin experiențe la limita morții!"Carnetul de stupină îl ajută pe apicultor să își noteze în aplicație și programeze toate activitățile care trebuie făcute la stupină, să-și facă inventarul albinelor, producției și vânzărilor. În funcție de operațiunile pe care le face, apicultorul primește automat sfaturi care să îl ajute. De asemenea, un stup poate fi identificat fără a mai fi nevoie să fie desfăcut, prin cod de bare sau tehnologie near field communication (NFC).
O altă parte a aplicației constă în strângerea de date cu privire la populația de albine și eventualele boli cu care se confruntă.
”Dacă un apicultor nu aplică bune practici, e foarte, foarte ușor să piardă familiile de albine. Mie mi s-a întâmplat și nu am putut să aflu cauza. Ceea ce vreau eu să fac acuma este să pun la aceeași masă apicultorii, asociațiile, veterinarii, pentru că și ei au importanță foarte mare în acest lanț, cu autoritățile, astfel încât cu toții să poată discuta pe bază de date și să tragă niște concluzii”, arată Bogdan Iordache.
Aplicația lui a fost descarcată până acum de 100.000 de pasionați ai apiculturii din întreaga lume, iar 20.000 de apicultori o folosesc în mod constant, dintre care 1.200 de români. Dacă inițial aplicația era doar în română și engleză, la cererea utilizatorilor, au fost adăugate încă 10 limbi și urmează alte 5.
Pentru dezvoltarea aplicației, în afară de investiția personală de capital și muncă, Bogdan primit o finanțare de 25.000 euro de la fondul de investiții Gap Minder și de 25.000 de lire streline de la fondul britanic Bethnal Green Ventures, bani folosiți pentru angajare programatori și campanii de marketing.
”Până anul trecut, totul a evoluat organic, dar acum vrem să accelerăm lucrurire, să lansăm premium features ale aplicației, vrem să înregistrăm și creșterea veniturilor. Asta e pasiunea mea și dacă aș reuși să-mi câștig veniturile de pe urma acestei pasiuni, ar fi extraordinar”, mai spune Bogdan Iordache, care lucrează în continuare în industria mare de IT.
Soluție pentru diminuarea risipei alimentare: Cum să găsești alimentele în curs de expirare și să le cumperi la jumătate de preț
Aplicațiile pe industria agroalimentară s-au dezvoltat în ultima vreme, iar românii Brad Constantinescu și Mihai Zant au investit într-o aplicație deopotrivă pentru retaileri, cât și pentru consumatori.
CITEȘTE ȘI CORESPONDENȚĂ DIN WASHINGTON - Lecția americană: Startup-urile, o urgență naționalăJust Now Food permite utilizatorilor să găsească magazine și produse cu anumite alimente care se apropie de data de expirare și pentru care sunt aplicate discount-uri importante. Utilizatorii pot căuta aceste alimente sau comercianți în funcție de zonă, produs sau discount.
Aplicația a fost testată în Africa de Sud, dar Miha Zant, unul din fondatorii startup-ului, spune că scopul este de intra pe piața din România și pe alte piețe europene. Până în prezent, cei doi români au atras o finanțare de 50.000 de euro și discută pentru o capitalizare mai consistentă, având și tratative cu marii retaileri pentru punerea în practică pe scară largă a soluției lor de reducere a risipei alimentare.
Noi facem neuroni artificiali, bucăți de hardware care pot gândi între ele
Asta spune Mihai Raneti, fondator și CEO Cyber Swarm, despre invovațiile sale, folosite în cybersecurity.
”Practic, ceea ce se face acum cu software, noi facem cu hardware. Programarea nu mai apare, totul se întâmplă prin trecerea curentului elctric. Folosim niște structuri electronice, memory stores, sunt neuromorfice, pot învăța, pot uita, pot reînvăța, pot uita. E vorba de o bucată de material care se comportă foarte similar cu un neuron biologic”, afirmă specialistul român.
Mihai Raneti, Cyber Swarm
”Azi, când întrebi Siri sau faci orice legat de machine learning, orice parte care ține de inteligență artificială, practic telefonul preia solicitarea, se duce într-un data centre și acolo se procesează și se întoarce rezultatul. Cu structurile astea, aceste procese se fac pe loc și mult mai repede. Pur și simplu, e o bucată de material care poate învăța, noi îi spune neuromorphy processing unit, un fel de procesor neuromorfic, foarte similar cu cel biologic”, arată Raneti.
Pentru inovația sa, în urmă cu 2 ani, IT-istul român a primit o investiție de 1 milion de dolari de la investitorul american Tim Draper, iar brevetele sale au fost depuse pentru înregistrare pe piața americană și europeană, purându-se discuții în acest sens și cu o companie japoneză.
CITEȘTE ȘI Finanțările atrase de startup-urile europene din industria tehnologică au scăzut, investitorii vor prețuri mai mici. Care este situația în România”Totul a fost gândit însă în România, București, Ploiești”, subliniază antrepenorul român.
Un fost campion mondial de jiu-jitsu ajută acum la recuperarea fizică prin senzori high tech
Camil Moldoveanu, fondator și director Reflex Help, a fost multiplu campion mondial de jiu-jitsu, iar după ce a suferit o operație mai serioasă, a aflat ce urma să facă în viitor.
”Am trecut printr-o operație cu foarte multă recuperare după, fiind fost atlet. Am observat că nimeni nu prea măsoară nimic în ortopedică, astfel că este o oportunitate foarte mare”, spune fostul campion mondial.
Cami Moldoveanu, campion mondial la jiu-jitsu
IT-ist de profesie, împreună cu un alt partener român, au pus la punct 2 senzori de mișcare, pentru care sunt depuse patentele în Europa și SUA și pentru care au strâns până acum finanțare de circa 800.000 euro.
Camil Moldoveanu arată că pacientul aplică singur, la picior, cei doi senzori, iar cu o aplicație mobilă efectuează exercițiile recomandate de medic. În cazul în care nu face mișcările corecte, senzorii vibrează, iar realizarea exercițiilor este notată până la 10. Mișcarea este redată 3D, iar în funcție de pacient, de vârstă, complicații, evoluția acestuia, exercițiile pot fi ajustate.
”Sunt vreo 30 de firme în lume care fac asta, dar princpalul nostru diferențiator este aplicația 3D, cu doi senzori și mobilă, care este foarte ușor de folosit. Practic, pacientul face toată recuperarea acasă, fără a se mai deplasa la clinică pentru recuperare, ci doar pentru consultații”, afirmă Camil Moldoveanu.
CITEȘTE ȘI A "explodat" numărul firmelor înființate în domeniul consultanței pentru afaceri și management. Să dai sfaturi despre afaceri, de 8 ori mai profitabil decât să faci afaceriSenzorii vor fi produși în China, dar valoarea aplicației stă în cea mai mare parte în algoritmii care dau viață acestor senzori. Algoritmul permite amplasarea oriunde pe picior a senzorilor și cum este confortabil pentru pacient. Această calibrare și faptul că mișcările și piciorul sunt prezentate 3D constituie avantajul pe care mizează antreprenorul.
Pentru moment, aplicația vizează afecțiunile legate de picior, dar în viitor startup-ul Reflex Help se va orienta și către afecțiunile de spate, spune acesta.
Până în prezent, firma a primit finanțări de circa 800.000 de euro, de la investitori, dar și din grant-uri de cercetare, iar recent a încheiat un parteneriat cu o firmă germană, care va facilita accesul inovației românești pe piața din Germania.
”Pasul următor acesta este, să strângem mii de pacienți și să lucrăm cu fime de asigurări. Căutăm parteneriate cu spitale pentru a avea mii de pacienți, pentru a îmbunătății și mai mutl aplicația, iar comercializarea va fi realizată în cele din urmă cu firme mari din domeniul producției de aparatură medicală”, a declarat pentru Profit.ro Camil Moldoveanu.
Cum să faci bani din educație
Cosmin Mălureanu, directorul Ascendia, poate spune că își datorează întregul business educației, pe care încearcă să o adapteze cerințelor tehnologice actuale.
”Eram student în Grecia, cu bursă de doar 500 euro, iar un profesor român a solicitat un simulator de desenat ecuații, nu mai voia să scrie pe tablă grafică și funcții. De aici, ideea de face în România un business din software educațional. Prima firmă de software a fost înființată cu 3 colegi de liceu, dar după 2 ani am vândut-o, iar cei 25.000 euro obținuți i-am investit pe piața de capital și, pe vremea aceea, am reușit să-i înmulțesc de vreo 5 ori în doar alți 2 ani. În 2007 am început singur Ascendia, iar ulterior s-au alăturat firmei și soția, și fratele meu”, relatează pentru Profit.ro Cosmin Mălureanu.
CITEȘTE ȘI DOCUMENT Femeile câștigă cu 9% mai puțin decât bărbații și sunt hărțuite la muncă. Recomandări pentru firme: munca la domiciliu și day-care pentru copiiÎn primii 5 ani, Acsendia a dezvoltat servicii de software educațional pentru firme din Republica Moldova, Rusia, Grecia, China, până când, în urmă cu 5 ani, Cosmin Mălureanu a decis să nu mai fie doar subcontractant, reinvestind cea mai mare parte a veniturilor în două direcții de dezvoltare, iar în 2016 a listat compania la bursă.
În prezent, Ascendia a dezvoltat Dacobots special pe pentru copii, cu module de activitiăți de grădiniță, pentru care Microsoft Biz Fund Plus le-a acordat un grant de 120.000 dolari, iar aplicația funcționează pe televizoarele smart Samsung.
Timlogo este o platformă de logopedie dezcoltată de Cosmin Mălureanu și echipa sa, furnizând profesorilor și copiilor resurse pentru remedierea deficiențelor de vorbire.
Livresq, în schimb, furnizează editurilor cu publicații de natură școlară o platformă de digitizare a conținutului, cât mai interactiv, fără a angaja firme în acest scop. Proiectul a fost finanțat cu 500.000 de euro din fonduri europene, iar intenția este de internaționaliza platforma.
Ascendia a dezvoltat și E-learning, un portal de educație, fără valoare comercială, care dismeninează informații și articiole despre beneficiile tehnologiilor în învățare.
Pentru companii, Coffee este un learning mangament system destinat firmelor cu număr mare angajați, oferind un produs de învățare pentru noi produse și proceduri, având clienți ca Orange, Allianz, Honeywell, Fan Courier sau Regina Maria. Alternativ, Cursuri personalizate va fi o platformă care va furniza cursuri dedicate fimelor.
Cosmin Mălureanu, Ascendia
”În 2016 ne-am listat, în prezent avem aproximativ 80 de investitori în companie, dar eu, cu fratele și soția deținem circa 90% din companie, nu ne-am diluat foarte mult participațiile. Am avut venituri de 780.000 euro anul trecut, pentru că în 2 ani, de la listare, am investit foarte mult în companiile menționate, am venit și cu bani de acasă, cum s-ar zice. Planul este să mai creștem pe resurse proprii și în momentul în care vom avea venituri de 5-6-7 milioane euro, atunci vom putea atrage alți investitori puternici. Practic, pentru noi, următorul pas este să aducem 1,5 - 2 milioane euro, deci o etapă seed, în schimbul a 15-20% din acțiuni”, a declarat pentru Profit.ro Cosmin Mălureanu.
Ascendia a anunțat, marți, că în cadrul primei sale emisiuni de obligațiuni corporative, intermediată de Tradeville, oferta a fost subscrisă cu 114% peste valoarea minimă din prima zi, iar compania a atras astfel o finanțare de 3 milioane lei (630.000 euro). Compania a atras astfel o finanțare de 3 milioane lei, valoarea maximă a ofertei de obligațiuni emise de Ascendia, în condițiile în care pragul minim pentru închiderea cu succes a ofertei era 1,4 milioane lei.