CONFIRMARE Tranzacție: Holde Agri Invest, având investitori redutabili, a semnat o nouă achiziție

CONFIRMARE Tranzacție: Holde Agri Invest, având investitori redutabili, a semnat o nouă achiziție
scris 23 apr 2020

Holde Agri Invest, un holding anunțat în premieră de Profit.ro și lansat cu ținta de a deveni principal jucător în agricultură, a preluat compania Agromixt Buciumeni (județul Călărași), un business de peste 19 milioane lei, informație anunțată de Profit.ro din februarie.

Tranzacția a fost anunțată acum oficial. În urma operațiunii, Holde Agri Invest a ajuns la un portofoliu de 7.000 de hectare de teren exploatat și 55 de angajați în principalele locații de activitate ale companiei, centrul de operare din București, Ferma Roșiorii de Vede, Ferma Agromixt Buciumeni din Călărași și silozul de 10.000 tone din Călinești (Teleorman).

Urmărește-ne și pe Google News

Valoarea tranzacției este de aproximativ 7 milioane de euro, iar preluarea se produce în două etape: în prima etapă Holde va deține 30% din companie alături de Alexandru Ion cu 70%, urmând ca în foarte scurt timp, în a doua etapă, Holde să preia și cele 70% de la Alexandru Ion și să devină unicul proprietar.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

Agromixt Buciumeni esteo companie care anul trecut a avut o cifră de afaceri de peste 4 milioane euro și un profit net de peste 1 milion de euro și care exploatează peste 3.800 ha teren arabil în județul Călărași.

Înființată în 1991, Agromixt Buciumeni a fost controlată de Alexandru Ion - 50,005% și Vasile Costache - 49,995%, potrivit www.termene.ro. Societatea este specializată în cultivarea cerealelor (exclusiv orez), plantelor leguminoase și a plantelor producătoare de semințe oleaginoase.

Tranzacție surpriză: Grupul G4S, cel mai mare furnizor de produse și servicii de securitate din lume, își vinde operațiunile cu numerar din România. Americanii de la Brink\'s, lideri în transport securizat, intră pe piața locală CITEȘTE ȘI Tranzacție surpriză: Grupul G4S, cel mai mare furnizor de produse și servicii de securitate din lume, își vinde operațiunile cu numerar din România. Americanii de la Brink's, lideri în transport securizat, intră pe piața locală

La începutul acestui an, Holde Agri Invest a finalizat cu succes oferta de plasament privat pentru acțiunile sale, atrăgând 10 milioane de lei de la investitori de pe Bursa de Valori București. Capitalul strâns în timpul plasamentului privat va fi utilizat pentru extinderea suprafeței lucrate prin achiziția de ferme agricole. Odată ce investițiile vor fi finalizate, Holde Agri Invest va avea cel puțin un total de 7.000 de hectare de teren în operare.

Tot la începutul anului, Profit.ro a anunțat că Holde Agri Invest a cumpărat firma Capriciu de Licuriciu Farm, un business de 15 ani al familiei Teodosiu, „doamna de fier“ a avocaturii românești.

Obiectivul Holde este de a deveni unul dintre cei mai mari jucători români pe piața agricolă locală, cu un portofoliu de minim 20.000 hectare de teren operat în următorii 10 ani. Pentru a atinge acest obiectiv, Holde își propune să investească peste 50 de milioane de euro în dezvoltarea afacerii, să promoveze o afacere agricolă modernă, în care eficiența și excelența operațională reprezintă principalele ingrediente din spatele rezultatelor.

Conceptul pentru Holde a fost inventat în 2016 de patru antreprenori români, Liviu Zăgan, Robert Maxim, Matei Georgescu și Alexandru Covrig. În 2017, fondatorii și-au unit forțele cu echipa companiei locale de asset management, Certinvest și împreună, în 2018, au stabilit modelul de afaceri inovator din spatele Holde Agri Invest SA.

La scurt timp, Holde a primit prima investiție externă de la Vertical Seven Group, un fond stabilit de antreprenorii români Iulian Cîrciumaru și Andrei Crețu.

După închiderea plasamentului privat, Holde Agri Invest SA are 52 de acționari. Vertical Seven Group rămâne cel mai mare acționar al Holde, cu 19,6% din companie, în timp ce restul investitorilor dețin între 9% și 0,1% în afacere.

Modelul de business prevede ca niciun acționar să nu dețină o participație majoritară în cadrul companiei.

viewscnt
Afla mai multe despre
holde agri invest
agromixt buciumeni
credit
banca transilvania
capital
majorare