Compania de dezvoltare profesională Ascendis își ridică afacerile. Temele folosite în programele de instruire a angajaților

Compania de dezvoltare profesională Ascendis își ridică afacerile. Temele folosite în programele de instruire a angajaților
scris 4 sep 2018

Ascendis, companie ce activează pe piața de training și consultanță în domeniul dezvoltării profesionale din România, a încheiat prima jumătate a anului 2018 cu o cifră de afaceri cumulată de 13,9 milioane de lei, în creștere cu 25% față de perioada similară din anul 2017.

Tema principală din programele de instruire a angajaților a rămas și în 2018 leadershipul. Pe locul doi în topul celor mai căutate subiecte de training au fost anul acesta programele care abordează subiectul customer experience, unde sunt incluse toate procesele și atitudinile de care o companie are nevoie pentru a câștiga și a loializa clienții. Al treilea loc în topul preferințelor angajatorilor este ocupat de tema creșterii productivității, fie că este vorba de cea individuală, de cea de echipă sau de cea a întregii organizații.

O altă decizie a Ascendis în 2018 a fost deschiderea unui birou nou în Brașov, pentru consolidarea prezenței locale, ca urmare a potențialului mare de creștere a pieței de programe de instruire pentru angajații din zonă.

Tranzacție: Fondul de investiții britanic Intermediate Capital, cu active de aproape 29 miliarde euro, preia grupul francez Echezeaux, care controlează în România producătorul de șuruburi și sisteme de fixare Etanco CITEȘTE ȘI Tranzacție: Fondul de investiții britanic Intermediate Capital, cu active de aproape 29 miliarde euro, preia grupul francez Echezeaux, care controlează în România producătorul de șuruburi și sisteme de fixare Etanco
Urmărește-ne și pe Google News

Totodată, în 2018, Ascendis a câștigat un proiect cu finanțare europeană în valoare totală de peste 4,2 milioane de lei pentru dezvoltarea abilităților a peste 500 de manageri și antreprenori din companiile din România.

Un alt pas important pentru Ascendis a fost anul acesta deschiderea unui birou la Belgrad, alături de un partener local – Ascendis Adria –, cu care vor fi atacate piețele din Serbia, Slovenia și Croația.

Înființată în urmă cu 21 de ani, Ascendis are în prezent linii de business în arii precum training, coaching, consultanță, teambuilding, e-learning, certificări HR și LSS, well-being și studii de piață. Grupul este deținut de patru parteneri români - Florin Rădulescu, Marius Opriș, Sorin Păun și Andrei Goșu – care dețin, fiecare, câte 25% din acțiuni.

În prezent, echipa Ascendis este formată din 100 de consultanți și facilitatori.

viewscnt
Afla mai multe despre
ascendis
training
dezvoltare profesionala