Acțiunile Meta (Facebook) au pierdut până la 26,5% în debutul tranzacțiilor de joi, după prăbușirea pre-market, în contextul în care compania americană a anunțat prima scădere trimestrială a numărului de utilizatori. Totodată, compania estimează, pentru trimestrul în curs, o creștere a veniturilor sub așteptările din piață.

După prima oră de tranzacționare, acțiunile companiei sunt în scădere cu circa 23%. Facebook se îndreaptă, astfel, spre cea mai slabă ședință bursieră din istorie, în contextul în care ar putea depăși declinul de 19% înregistrat în iulie 2018. Și în iulie 2018 declinul a fost provocat de anunțarea rezultatelor trimestriale. La acel moment, Facebook înregistra prima scădere a utilizatorilor din Europa.
În ultimul trimestru din 2021, Facebook a avut 1,929 miliarde de utilizatori, în scădere de le 1,93 miliarde de utilizatori în trimestrul anterior. Este pentru prima oară când, trimestrial, numărul de utilizatori Facebook scade.

Aplicația Facebook a pierdut în ultimele trei luni un milion de utilizatori activi zilnic în Statele Unite, regiune în care câștigă cei mai mulți bani din reclame - un semnal îngrijorător pentru investitori.