Parisul ar putea atrage până la 20.000 de angajați din industria financiară britanică, ca efect al Brexitului

Parisul ar putea atrage până la 20.000 de angajați din industria financiară britanică, ca efect al Brexitului
scris 3 ian 2017

Parisul ar putea atrage până la 20.000 de angajați din industria financiară britanică, ca efect al Brexitului, fiind posibil ca exodul să înceapă în următoarele săptămâni, potrivit grupului de lobby Europlace din capitala franceză, transmite Bloomberg.

În luna februarie vor avea loc o serie de întâlniri de prezentare a potențialului Parisului pentru directorii din sectorul financiar londonez, Parisul concurând la atragerea de talente cu orașe precum Frankfurt, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Materialele de marketing ale Europlace arată că Parisul are deja peste 180.000 de angajați în sectorul financiar, găzduiește cea mai mare piață de obligațiuni din Europa și este pe locul al doilea în privința managerilor de active.

Concurența continentală pentru a profita de avantajele Brexitului se intensifică, premierul britanic Theresa May intenționând să declanșeze negocierile până la sfârșitul lunii martie.

Șefii băncilor globale au avertizat-o pe May că vor începe în curând să își transfere operațiunile din Marea Britanie în alte state ale UE, dacă nu le va proteja accesul facil pe piața comunitară.

Samsung lansează trei noi smartphone-uri din gama de mijloc CITEȘTE ȘI Samsung lansează trei noi smartphone-uri din gama de mijloc

”Credem că deciziile vor fi luate în primul semestru. Vedem că instituțiile accelerează procesele de analiză”, a spus directorul general al Europlace, Arnaud de Bresson, într-un interviu la Londra.

May a spus că vrea să încheie cel mai bun acord posibil pentru bănci, dar nu a oferit detalii.

HSBC a anunțat deja în urma referendumului din iunie pentru Brexit că va transfera până la 1.000 de angajați de la Londra la Paris. Citigroup analizează în prezent dacă să transfere o parte din traderii de derivate de la Londra la Frankfurt.

Grupul de lobby TheCityUK din Londra a avertizat că aproape 70.000 de posturi ar putea fi mutate.

viewscnt
Afla mai multe despre
brexit
paris