VIDEO Mașina Aston Martin vintage a prințului Charles funcționează cu brânză și vin

VIDEO Mașina Aston Martin vintage a prințului Charles funcționează cu brânză și vin
scris 12 oct 2021

Mașina Aston Martin a prințului Charles al Marii Britanii este parțial alimentată cu resturi de brânză și vin, relatează Insider.

Charles a povestit despre mașina sa într-un interviu acordat lui Justin Rowlatt, editorul BBC pentru probleme de mediu, scrie Hotnews.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Producția de automobile din România mai păstrează doar un mic avans față de 2020, după un declin puternic și în septembrie. Dacia și Ford, sever afectate de criza de semiconductori CITEȘTE ȘI Producția de automobile din România mai păstrează doar un mic avans față de 2020, după un declin puternic și în septembrie. Dacia și Ford, sever afectate de criza de semiconductori

Filmat într-o grădină despre care prințul Charles a relatat că a plantat-o la Balmoral, reședința de vară a familiei regale britanice, în onoare nașterii prințului George, moștenitorul tronului Marii Britanii a descris modurile practice prin care își încorporează pasiunea pentru natură în viața cotidiană.

Acesta a relatat că unul din modurile respective ține de combustibilul folosit pentru mașina sa Aston Martin pe care regina Elisabeta a II-a i-a făcut-o cadou când a împlinit 21 de ani.

„Bătrânul meu Aston Martin funcționează cu deșeuri. Funcționează, dacă vă vine să credeți, cu vin alb britanic în surplus și zer din procesul de fabricație al brânzei”, a dezvăluit prințul Charles.

Acesta a relatat pentru The Telegraph anul trecut că inițial inginerii de la Aston Martin au respins solicitările sale de a găsi o sursă alternativă de combustibil pentru mașină.

„Inginerii de la Aston au zis 'Ah, va distruge întreaga mașină'. Le-am răspuns că 'Păi atunci n-o s-o conduc' așa că s-au apucat de treabă și ei recunosc acum că [mașina] merge mai bine și este mai puternică pe acel combustibil decât pe benzină”, a relatat Charles.

Mașina Aston Martin nu este însă singurul vehicul regal pe care prințul Charles a reușit să îl convertească, acesta relatând pentru The Telegraph că a obținut modificarea motorului trenului regal pentru a funcționa pe ulei vegetal.

FOTO Metrorex a finalizat linia către o nouă stație de metrou CITEȘTE ȘI FOTO Metrorex a finalizat linia către o nouă stație de metrou

Charles, care a vorbit pentru prima dată despre problemele de mediu în 1970, a afirmat în timpul interviului acordat BBC că i se pare interesant că în ultimul timp a fost invitat să vorbească despre schimbările climatice după ce a fost „mai degrabă ridiculizat” timp de ani de zile.

„[În trecut] am fost acuzat că sunt împotriva științei. Nu a fost foarte distractiv, după cum vă puteți imagina”, a spus acesta.

Prințul Charles a afirmat de asemenea că este „profund îngrijorat” cu privire la lumea pe care o va lăsa în urmă pentru nepoții săi.

„De ce credeți fac asta de atâția ani? Îmi pasă, și mi-a păsat dintotdeauna, de generațiile viitoare”, a declarat prințul Charles.

viewscnt
Afla mai multe despre
aston martin
brânză