ING: Până în 2035 în Europa vor fi vândute numai mașini electrice

ING: Până în 2035 în Europa vor fi vândute numai mașini electrice
scris 14 iul 2017

Banca olandeză ING a emis un raport în care se arată că, în opinia experților băncii, momentul în care vor fi vândute numai mașini electrice este la cel mult 18 ani distanță.

Raportul ING, unul dintre cele mai optimiste de până acum pe această temă, arată că piedicile care împiedică în prezent oamenii să cumpere mașini electrice vor dispărea într-o perioadă relativ scurtă.

Urmărește-ne și pe Google News

Încrederea consumatorilor în automobilele electrice va crește rapid pe măsură ce prețurile bateriilor vor scădea, autonomia acestora va crește, iar timpii de încărcare vor fi din ce în ce mai mici.

În raport se arată că, în următoare decadă, autonomia mașinilor electrice va ajunge la peste 600 de kilometri între încărcări.

Conform celor de la ING, undeva între 2017 și 2024, mașina electrică va deveni alegerea mai rațională, întrucât aceasta va deveni mai atrăgătoare decât automobilele tradiționale care folosesc benzină sau motorină.

Un judecător american a decis în favoarea limitării interdicției de călătorie impusă de Trump pentru statul Hawaii CITEȘTE ȘI Un judecător american a decis în favoarea limitării interdicției de călătorie impusă de Trump pentru statul Hawaii

Experții ING se așteaptă ca în următorii ani mașinile electrice să fie mai ieftine și să beneficieze de o infrastructură mai bună decât cele care consumă combustibili fosili.

Raportul vorbește și despre provocările pe care trecerea la mașini electrice le va aduce pentru europeni. Producătorii auto din Europa dețin doar 3% din producția de baterii, ceea ce înseamnă că aceștia vor fi dependenți de țări precum China și Japonia din acest punct de vedere.

Pe de altă parte, mașinile electrice înseamnă mai puține job-uri, întrucât procesul de producție este mai automatizat. Însă, această problemă ar trebui să se regleze de la sine, pe măsură ce modelul tradițional de business va trece de la unul bazat pe vânzări, la unul care pune accentul pe servicii.

viewscnt
Afla mai multe despre
ing
masini electrice