Mobilizarea Tesla și a patronului său Elon Musk a dat roade: uriașul său plan de remunerare în valoare de 56 de miliarde de dolari a fost din nou aprobat de acționarii constructorului auto, după ce în ianuarie fusese anulat de justiție, relatează AFP și The Guardian.
Musk a obținut atfel cel mai mare pachet salarial al unui director executiv de la o firmă listată la bursă în SUA, scrie News.ro.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Acționarii Tesla au aprobat un acord salarial pentru CEO-ul Elon Musk, în urma unui referendum extrem de contestat privind conducerea sa. Planul avea o valoare estimată de 56 de miliarde de dolari atunci când a fost întocmit în 2018.
Anunțul a fost făcut de Brandon Ehrhart, secretarul general al Tesla, în fața câtorva sute de acționari prezenți la o adunare generală la Austin (Texas), care au salutat decizia cu urale și aplauze.
"Vreau doar să încep prin a spune, la naiba, vă iubesc, băieți!", a declarat Elon Musk bucuros, cu zâmbet larg, urcând pe scenă după vot.
Votul a avut loc după ce, în ianuarie, un judecător din Delaware a anulat plata lui Musk - care valora atunci aproximativ 56 de miliarde de dolari - pe motiv că boardul Tesla nu poate fi considerat independent de influența lui Musk și a ajuns la această sumă printr-un proces ilegal.
Rezultatul este o victorie pentru Musk și consiliul Tesla, după ce aceștia au făcut o campanie intensă pentru ca acționarii să aprobe tranzacția. Consiliul de administrație al Tesla a avertizat că Musk ar putea să se îndepărteze de companie dacă pachetul nu este aprobat, în timp ce Musk a susținut miercuri seară că are un sprijin larg din partea investitorilor.
CITEȘTE ȘI Stellantis dezvăluie strategia software care-i va aduce 20 de miliarde de euro anualTotuși, votul nu înseamnă automat că Musk va primi banii și este posibil să existe și alte dispute. Este posibil să apară noi procese din cauza votului, ceea ce ar putea aduce din nou cazul în fața unui judecător și ar putea indica perspectiva unei bătălii juridice prelungite.
Acționarii au aprobat, de asemenea, o măsură de mutare a sediului legal al Tesla din Delaware în Texas, ceea ce ar putea complica și mai mult eventualele contestații.
"Destupați șampania pentru Musk", au declarat analiștii de la Wedbush. "Credem că votul masiv al micilor acționari în favoarea celor două rezoluții a fost crucial pentru aprobarea lor, în pofida opoziției unor mari acționari instituționali", au notat aceștia.
Conștient de importanța acționarilor individuali, grupul a desfășurat o campanie de amploare până în ultimul moment pentru a-i încuraja să voteze. Pe lângă un site web ad-hoc cu o numărătoare inversă și o pledoarie, precum și inserții publicitare, a fost organizată și o tragere la sorți pentru cincisprezece tururi ale mega-uzinei din Austin, avându-i ca ghizi pe Elon Musk și Franz von Holzhausen, designerul șef al Tesla.
Temerea era că, în cazul respingerii de către AGA, miliardarul s-ar fi putut îndepărta de Tesla pentru a se dedica mai mult timp celorlalte afaceri ale sale (SpaceX, X, xAI, Starlink etc.).
Pentru mulți oameni, însă, Tesla nu este nimic fără Elon Musk. La sfârșitul anului 2023, el deținea 20,5% din capital. "Tesla este mai bună cu Elon. Tesla este Elon", a declarat săptămâna trecută Ron Baron, șeful Baron Funds, care a investit aproximativ trei miliarde de dolari în acțiuni Tesla. "Elon și-a îndeplinit contractul de remunerare. Elon și-a câștigat salariul", a spus Baron..