USR publică un OUG "secret" care ar urma să fie adoptat mâine în domeniul fondurilor UE. Ghinea: Opriți-l pe Boloș, că ne omoară cu ”simplificarea”!

USR publică un OUG "secret" care ar urma să fie adoptat mâine în domeniul fondurilor UE. Ghinea: Opriți-l pe Boloș, că ne omoară cu ”simplificarea”!
scris 27 dec 2022

USR transmite că ministrul PNL Marcel Boloș vrea să adopte în ședința de guvern o ordonanță de urgență elaborată în secret, care ar trebui să reglementeze domeniul fondurilor europene 2021 - 2027, câteva zeci de miliarde de euro. Vezi documentul mai jos

Potrivit USR, ”Ordonanța ar fi trebuit să apară pe siteul MIPE, în consultare publică, dar nu a fost publicată, relatează News.ro. Mai grav, ordonanța va fi o surpriză și pentru ceilalți miniștri pentru că a fost scrisă de un grup secret”.

Urmărește-ne și pe Google News

Fostul ministru USR Cristian Ghinea face un apel la liderii PNL și PSD, Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, să oprească această ordonanță înainte să intre în vigoare.

”Ordonanța secretă de la Fonduri va provoca probleme uriașe. În loc să simplifice și să descentralizeze fondurile europene regionale, Boloș vine cu o ordonanță care dictează la nivel de lege cum arată formularele, cum sunt ghidurile, ce culoare să aibă hârtia igienică și cât să fie dantela de la perdea la fiecare agenție de dezvoltare independentă. De fapt, lui Marcel Boloș îi este frică să semneze ordine de ministru pentru a rezolva problemele și atunci emite OUG-uri pe bandă rulantă, pentru că așa nu răspunde pentru nimic”, explică Cristian Ghinea, coordonatorul Departamentului de Politici Publice al USR și fost ministru MIPE.

Deficitul bugetar accelerează pe final de an și urcă la 58,7 miliarde lei, dar este încă departe de ținta pentru tot anul. Plățile pentru investiții recuperează, dar lent CITEȘTE ȘI Deficitul bugetar accelerează pe final de an și urcă la 58,7 miliarde lei, dar este încă departe de ținta pentru tot anul. Plățile pentru investiții recuperează, dar lent

Potrivit USR, ”una dintre probleme este că Marcel Boloș stabilește prin OUG toate modele de declarații, contracte de finanțare, ghiduri, etc, ceea ce va necesita modificări și corecturi prin alte ordonanțe de urgență, iar în lipsa unor consultări cu oamenii implicați în implementarea proiectelor cu fonduri europene acest lucru se va întâmpla cu siguranță”.

”România deja a avut probleme din cauza OUG-urilor date de Marcel Boloș. Măsura 2 din pandemie a fost distrusă pentru că în loc să dea ghidul prin ordin de ministru, Boloș a dat OUG care apoi a fost modificat în Parlament și au fost adăugate alte coduri CAEN. Doar că MIPE lansase deja apelul și primise proiecte. Comisia Europeană a refuzat să dea banii României pentru că practic apelul era ilegal”, spune USR.

Potrivit Opoziției, ”o altă problemă este că OUG-ul secret preia texte din Regulamentele europene și le bagă în lege românească. Total inutil pentru că regulamentul este text aplicabil direct”.

”Marcel Boloș nu face diferența între Regulament european (lege europeană care se aplică direct și în România) și directivă (lege europeană care trebuie transpusă prin legislație românească și nu e traducere, ci adaptare). Dacă Parlamentul va modifica OUG-ul când ajunge la aprobare, vom avea un Regulament direct aplicabil + lege diferită de regulament. Sunt două decizii ale CJUE care interzic preluarea Regulamentelor în legislația națională pentru a nu i se schimba sensul unei reglementări”, spune USR.

Fostul ministru Cristian Ghinea susține că ideea unor reglementări unitare e una bună, dar nu prin ordonanță de urgență și în nici un caz secret, între Crăciun și Revelion, dacă nu ai apucat să vorbești cu nimeni să vezi dacă ce legiferezi tu funcționează. Autoritățile de Management trebuie să beneficieze de independență, iar problemele se pot rezolva prin ordine de ministru, nu prin ordonanțe de urgență.

Ordonanța de urgență și toate anexele le puteți consulta pe siteul USR: https://www.usr.ro/2022/12/27/usr-publica-oug-ul-secret-care-ar-trebui-sa-fie-adoptat-maine-in-domeniul-fondurilor-europene/

viewscnt
Afla mai multe despre
fonduri europene
ghinea
marcel bolos