Șeful OMS: Lumea trebuie să considere coronavirusul din China drept inamicul public numărul unu, mai periculos decât terorismul

Șeful OMS: Lumea trebuie să considere coronavirusul din China drept inamicul public numărul unu, mai periculos decât terorismul
scris 12 feb 2020

Epidemia provocată de coronavirusul din China s-ar putea încheia în aprilie, a declarat marți cel mai înalt consilier din sectorul medical al acestei țări, Zhong Nanshan, dar numărul deceselor a depășit 1.000, iar Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a avertizat că lumea trebuie să considere coronavirusul drept inamicul public numărul unu, mai periculos chiar decât terorismul, relatează Reuters.

”Lumea trebuie să se trezească și să considere acest virus inamic drept inamicul public numărul unu”, a declarat șeful OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, potrivit News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

În timp ce economia presează a doua mare economie a lumii, firmele chineze încearcă să își reia activitățile după vacanța prelungită pentru Anul Noua chinezesc, iar sute dintre ele susțin că vor avea nevoie de împrumuturi de ordinul miliardelor de dolari pentru a rezista.

Tarom începe curățenia: și-a scos la vânzare toate cele 9 ATR-uri CITEȘTE ȘI Tarom începe curățenia: și-a scos la vânzare toate cele 9 ATR-uri

Companiile au început să facă concedieri, în pofida asigurărilor date de președintele chinez Xi Jinping că restructurările vor fi evitate.

Zhong a declarat că numărul cazurilor noi de îmbolnăviri este în scădere în unele provincii, acesta anticipând că epidemia va atinge nivelul maxim în această lună.

”Sper că această epidemie sau acest eveniment s-ar putea încheia undeva în aprilie”, a adăugat Zhong, epidemiolog care și-a dobândit reputația prin combaterea epidemiei SARS în 2003.

OMS a anunțat marți că epidemia a provocat moartea a 1.017 de oameni și 42.708 de îmbolnăviri.

În alte 24 de țări și teritorii au fost confirmate 319 cazuri și două decese, unul în Hong Kong ș un altul în Filipine.

Acțiunile, care au scăzut în mai multe rânduri de la izbucnirea epidemiei din China, de teama efectului negativ asupra economiei, au atins marți niveluri record la nivel global, în urma comentariilor făcute de Zhong.

Efectul 737 Max - pentru prima dată din 1962, Boeing nu are în ianuarie nicio comandă pentru avioane CITEȘTE ȘI Efectul 737 Max - pentru prima dată din 1962, Boeing nu are în ianuarie nicio comandă pentru avioane

Guvernatorul Băncii Angliei, Mark Carney, a spus că impactul financiar al epidemiei este gestionabil, iar producția economică pierdută din cauza epidemiei va putea să fie recuperată în trimestrele următoare, dar a adăugat că este prematur de evaluat impactul economic.

Tedros a spus însă că noul coronavirus trebuie privind la fel ca un atac terorist.

”Ca să fiu cinstit, un virus este mai puternic în crearea de tulburări politice, sociale și economice decât orice atac terorist. Este cel mai periculos inamic pe care vi-l puteți imagina”, a spus acesta.

Primul vaccin, numit oficial  COVID-19, va apărea peste 18 luni, a spus șeful OMS, cerând unitate la nivel global pentru a preveni apariția ”mult mai multor cazuri și a unor costuri mult mai mari”.

Numeroși analiști încearcă să evalueze impactul economic al epidemiei din China.

Analiști ai JPMorgan au revizuit în scădere estimarea referitoare la creșterea economiei chineze în acest trimestru, afirmând că epidemia ”a modificat complet dinamica economiei”.

Analiștii băncii de investiții Nomura au spus că virusul pare să fi avut ”un impact devastator” asupra economiei chineze în ianuarie și februarie, piețele ”subestimând semnificativ” impactul.

Firma norvegiană de consultanță în domeniul energiei Rystad Energy anticipează că epidemia va reduce creșterea cererii de petrol la nivel global cu un sfert, în acest an.

Cu toate acestea, doi oficiali din Uniunea Europeană au spus că impactul asupra blocului comunitar avut de încetinirea economiei chineze va fi unul ”marginal”.

În China, peste 300 de companii solicită împrumuturi bancare de 57,4 miliarde de yuani (8,2 miliarde dolari) pentru a face față problemelor, au declarat surse bancare.

Între viitorii solicitanți de împrumuturi se află uriașul furnizor de alimente Meituan Dianping, producătorul de smartphone-uri Xiaomi și compania de ride-hailing Didi Chuxing Technology.

Muncitori afectați

Firma chineză Xinchao Media a anunțat luni că a concediat 500 de angajați, respectiv o zecime din forța sa de muncă, iar lanțul de restaurante Xibei este îngrijorat de cum îi va plăti pe cei aproximativ 20.000 de lucrători.

Autoritățile au anunțat că vor lua măsuri pentru a stabiliza locurile de muncă, pe lângă reducerea dobânzilor decisă deja și a măsurilor fiscale de stimulare pentru minimizarea contractării activităților economice.

Banca Mondială a exclus acordarea unor noi împrumuturi pentru sănătate, dar va oferi Chinei asistență tehnică.

Provincia Hubei, unde a apărut coronavirusul, într-o piață unde se comercializau ilegal animale sălbatice, continuă să fie blocată.

Autoritățile din domeniul sănătății din Hubei au raportat pe 10 februarie 2.097 de cazuri noi și 103 decese.

viewscnt
Afla mai multe despre
oms
coronavirus
terorism