Cotidianul britanic citează „persoane familiarizate cu situația”, care spun că, probabil, candidatura lui Georgescu va fi respinsă din cauza anchetei penale deschise pe numele său. Un înalt oficial român a declarat că guvernul de la București este îngrozit de sprijinul pe care Georgescu îl primește din partea SUA.
Serialele și filmele memorabile care au definit generații sunt acum doar la Nostalgia TV. Canalul dedicat iubitorilor de producții clasice din portofoliul Grupului Clever anunță lansarea unor titluri legendare care au marcat generații întregi de telespectatori. În curând, vor avea premiera 2 seriale emblematice: Moștenirea familiei Guldenburg (Das Erbe der Guldenburgs) și Bonanza, alături de o selecție spectaculoasă de animații clasice, printre care Popeye Marinarul, Bugs Bunny, Duffy Duck și Woody Woodpecker.
Costurile împrumuturilor guvernamentale au crescut joi la nivel global, în timp ce randamentele obligațiunilor germane au revenit ușor de la maximele atinse, după cea mai mare creștere zilnică înregistrată de la reunificarea țării în urmă cu 35 de ani, ca urmare a tarifelor comerciale ale președintelui american Donald Trump și a incertitudinilor economice, transmite CNBC.
Bursele americane își continuă degringolada, iar dolarul a pierdut toată creșterea pe care a avut-o după alegerile din 6 noiembrie. Anunțul lui Donald Trump privind amânarea introducerii tarifelor pentru importurile din Mexic și Canada a venit după ce Nasdaq a scăzut cu -1,8%, atingând un prag de corecție de -10% de la începutul anului.
Electrocentrale București (ELCEN), cel mai mare producător de energie termică și electrică al Capitalei, controlat de Ministerul Energiei, a fost nevoit să cumpere gaze naturale în regim de furnizare de ultimă instanță (FUI) de la producătorul de stat Romgaz, aflat în portofoliul aceluiași minister (și fiind și acționar la ELCEN, cu 2,5%), în cursul lunii februarie 2025, după ce operatorul de înmagazinare Depogaz, filială a Romgaz, a limitat volumul capacității zilnice de extracție din depozitele sale subterane, din cauza golirii accelerate a acestora, relevă date analizate de Profit.ro.
Miliardarul indian cu cetățenie britanică Sanjeev Gupta, proprietarul și președintele conglomeratului GFG Alliance, din care face parte și combinatul siderurgic Liberty Galați din România, fostul Sidex, care tocmai a intrat în procedură de concordat preventiv, a garantat personal credite contractate de combinat în ultima parte a anului trecut de la Banca Română de Credite și Investiții (BRCI), pe care Gupta o controlează aproape integral, relevă date oficiale analizate de Profit.ro.
Europa ar trebui să aloce aproximativ 250 de miliarde de euro anual în cheltuieli militare suplimentare, ceea ce ar crește cheltuielile sale comune pentru apărare de la puțin sub 2% din PIB la aproximativ 3,5% din PIB pe an.
Emoții și mai mari privind finalizarea și punerea în sfârșit în funcțiune, în vara aceasta, a noii centrale pe gaze de 430 MW de la Iernut a companiei de stat Romgaz, pentru care contractul inițial a fost semnat în 2016 și care trebuia să fie gata încă din 2020.
Compania SpaceX, a lui Elon Musk, a pierdut contactul în spațiu cu racheta sa Starship, în timpul celei de-a opta misiuni de testare.
Gigantul american Microsoft, cel mai mare producător mondial de aplicații software, acordă sprijin ANAF la îmbunătățirea capacității de analiză de risc, ajutând Fiscul să deruleze controale mai puține, dar orientate mai bine către domeniile și contribuabilii cu risc ridicat de evaziune, anunță, într-o discuție cu Profit.ro, ministrul Finanțelor, Barna Tanczos.