VIDEO Profit.ro TV Educație cu Profit – Bilanțul primului fond de investiții al Morphosis Capital: Randament net de 19% pe an, cu 6 companii care au ajuns cumulat la afaceri de 108 milioane euro și profit operațional de 5 ori mai mare

Educație cu profit   
VIDEO Profit.ro TV Educație cu Profit – Bilanțul primului fond de investiții al Morphosis Capital: Randament net de 19% pe an, cu 6 companii care au ajuns cumulat la afaceri de 108 milioane euro și profit operațional de 5 ori mai mare

Morphosis Capital Fund I, primul fond de investiții al companiei Morphosis Capital Partners BV, a avut un capital subscris de 50 de milioane de euro, bani care au fost investiți în 6 companii în perioada 2020-2025, respectiv DocProcess, Medima Health, EMI, Cronos Med, Stay Fit Gym și Clinicile Dentare Dr.Leahu.

Fondul European de Investiții (FEI) a fost principalul investitor al primului fond Morphosis.

“Fondul I în momentul de față face un randament net de 19% pe an și asta ne plasează în quartila de top a fondurilor de private equity pornite în 2019 la nivel european. Acest top quartile e o obsesie în industria noastră, dacă ești în acel top quartile, ești în liga de top. Suntem foarte determinați să o ținem tot așa.

Urmărește-ne și pe Google News

Jobul nostru ca manageri de private equity întotdeauna este să găsim oportunități. Dacă luăm fondurile de private equity la nivel global și ne uităm la randamentele medii între 2000 și 2023, randamentul mediu al clasei de active private equity la nivel global a fost de 12%”, spune, la emisiunea Educație cu Profit de la Profit.ro TV, Andrei Gemeneanu, fondator Morphosis Capital Partners BV.

VIDEO Profit.ro TV Educație cu Profit – Bilanțul primului fond de investiții al Morphosis Capital: Randament net de 19% pe an, cu 6 companii care au ajuns cumulat la afaceri de 108 milioane euro și profit operațional de 5 ori mai mare

Cifra de afaceri cumulată a celor 6 companii din Morphosis Capital Fund I a înregistrat o creștere medie anuală de peste 40%, de la 20 de milioane de euro în 2020 la circa 108 milioane de euro în 2025. În ceea ce privește profitul operațional, acesta a înregistrat o creștere de aproximativ 5 ori în aceeași perioadă, cu o medie de creștere anuală de circa 27%.

“Ne-am uitat la companii care au scalabilitate, care au demonstrat un model de business care funcționează la o scală locală și le-am luat și le-am extins la nivel național, iar în unele cazuri, cum ar fi în cazul EMI, la nivel internațional.

Spre exemplu, Stay Fit Gym, a șasea noastră investiție. Am investit în decembrie 2021, când aveau șapte săli de fitness și 1,8 milioane euro cifră de afacere. În prezent suntem la 50 de săli de fitness, iar anul acesta avem în plan încă 20 de deschideri, deci vom ajunge la 70 de săli de fitness, ceea ce înseamnă o creștere în 4 ani de 10 ori a companiei”, spune, Adrian Netea, Investment Director în cadrul Morphosis.

VIDEO Profit.ro TV Educație cu Profit - Oleg Caminschi, Fondator Nano Pack Solutions: România este o piață virgină, dar în creștere. Românii încă obișnuiesc să folosească soluții tradiționale, precum oțet cu apă. Magazinele duc această luptă de educare CITEȘTE ȘI VIDEO Profit.ro TV Educație cu Profit - Oleg Caminschi, Fondator Nano Pack Solutions: România este o piață virgină, dar în creștere. Românii încă obișnuiesc să folosească soluții tradiționale, precum oțet cu apă. Magazinele duc această luptă de educare

Pentru fiecare investiție pe care Morphosis o face, analizează în medie 300 de companii.

“Deci, practic, spunem de 299 de ori nu, ca să spunem o dată da. Private Equity este un business de portofolii. Până la urmă, ceea ce contează și ce interesează pe investitor și ce ne interesează și pe noi în final și cu siguranță pe investitorul instituțional este performanța portofoliului.

Acum, evident că într-un portofoliu de șase companii cum avem în fondul I și 9-10 cum vom avea în fondul II, nu toate cele 10 companii vor performa în mod egal, dar atâta timp cât la nivelul portofoliului reușești să faci o creștere a veniturilor medii anuale de peste 40%, o creștere de EBITDA medie anuală de aproape 30%, faci randamente bune la exit. Până la urmă, ăsta este business-ul de private equity”, explică Andrei Gemeneanu, adăugând că întotdeauna Fondul va căuta să se partenerieze cu acei cu acei antreprenori care ar ajunge și singuri la destinație.

VIDEO Profit.ro TV Educație cu Profit - Zuzanna Kurek, fondator Cornerstone Communication: O treime dintre investitorii la bursă au și o investiție directă în imobiliare. E semn de maturitate CITEȘTE ȘI VIDEO Profit.ro TV Educație cu Profit - Zuzanna Kurek, fondator Cornerstone Communication: O treime dintre investitorii la bursă au și o investiție directă în imobiliare. E semn de maturitate

“Deci au acel drive, acea determinare să ajungă și fără noi la destinație, doar că probabil că le-ar lua mai mult timp. Iar rolul unui fond de private equity este de a tura motoarele la maxim pe partea de expansiune. Stay Fit Gym a mers la 7 la 50 de locații în 3 ani. Medima a mers de la o clinică la 23 în 4 ani. Dr. Leahu a mers de la 9-10 clinici la 21, cred, la momentul exitului nostru. Kronos și-a dublat numărul de clinici. DocPro s-a extins și în România și în afară. EMI a cumpărat două companii în Belgia și una în România. Deci, întotdeauna noi ne mișcăm repede și venim cu această cultură a asumării”, mai completează el.

În 2024, Morphosis Capital Partners BV a lansat și cel de-al doilea fond al său, Morphosis Capital Fund II, care are un capital subscris de peste 100 de milioane de euro, avându-i ca investitori instituționali pe Fondul European de Investiții (FEI), Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și IFC, brațul investițional al Băncii Mondiale.

“Căutăm companii care au potențial să crească undeva de 4-5-6 ori în intervalul nostru de holding period, de 5 ani în medie. Între 4 și 6 ani, cumva, stăm pe o companie. Deci în primul rând să aibă potențial de creștere, scalabilitate. În al doilea rând să fie dimensiunea pe care o căutăm noi”, explică Adrian Netea.

VIDEO Profit.ro TV Educație cu Profit – Bilanțul primului fond de investiții al Morphosis Capital: Randament net de 19% pe an, cu 6 companii care au ajuns cumulat la afaceri de 108 milioane euro și profit operațional de 5 ori mai mare

Dacă în cazul primului fond, cu un capital de 50 de milioane de euro, tichetul de investiție era între 5 și 10 milioane de euro pe companie, iar companiile respective trebuiau să aibă un profit operațional cuprins între 500.000 și 2-3 milioane de euro, în ceea ce privește fondul II, tichetul de investiție e între 10 și 15 milioane de euro, iar companiile interesante acum sunt cele care au EBITDA între 1 și 5 milioane de euro.

“Asta creează o mică problemă pentru noi, pentru că la fondul I aveam undeva la 24.000 de companii românești la care ne uitam. În prezent, căutând companii puțin mai mari, mai stabile și mai profitabile, lista respectivă s-a cam redus la undeva la 5-6.000 de companii. Dar este suficient cât să găsim acele 7-8 investiții în România pe care le căutăm”, mai spune Adrian Netea.

VIDEO Profit.ro TV Educație cu Profit – Cosmin Păunescu, ASF: Titlurile de stat sunt un concurent serios atât pentru finanțarea prin obligațiuni, cât și pentru finanțarea prin acțiuni. E greu să privești pe termen lung CITEȘTE ȘI VIDEO Profit.ro TV Educație cu Profit – Cosmin Păunescu, ASF: Titlurile de stat sunt un concurent serios atât pentru finanțarea prin obligațiuni, cât și pentru finanțarea prin acțiuni. E greu să privești pe termen lung

70% însă din capitalul celui de-al doilea fond va merge către companiile din România, iar restul către companii din regiune.

Morphosis Capital Fund II a realizat deja două investiții în 2024, în Mark Twain International School (MTIS), prima instituție de învățământ privat înființată în România, cu un curriculum dual, și în retailerul românesc La Cocoș.

viewscnt
Afla mai multe despre
morphosis capital
andrei gemeneanu
adrian netea