Investitorul la bursă îmbătrânește de la an la an și devine mai pragmatic și mai inteligent, semn că piața de capital locală se maturizează, arată un studiu realizat de către Cornerstone Communication, pe un eșantion de 500 de investitori atât la bursa locală, cât și cu expunere în alte piețe, citat de către fondatoarea companiei, Zuzanna Kurek, la emisiunea Educație cu Profit de la Profit.ro TV.
Vârsta medie a investitorului român la bursă este de 47 de ani.
“Avem mult mai mulți investitori cu experiență care învață pe parcursul lor investițional. Vedem câteva schimbări față de anii trecuți, precum portofolii care devin mai concentrate și axare mult mai mare a investitorului către companii plătitoare de dividende și aici, în principiu, vorbim de companii din sectorul financiar-bancar și sectorul energetic”, afirmă aceasta.
Respondenții studiului, realizat la finalul anului 2024, au indicat sectorul bancar ca fiind cel mai performant și cu cel mai mare potențial de o evoluție mai bună.
“Până acum, în fiecare an sectorul energetic a fost cel mai cautat și cel mai urmărit”, subliniază Zuzanna Kurek.
![VIDEO Profit.ro TV Educație cu Profit – Cosmin Păunescu, ASF: Titlurile de stat sunt un concurent serios atât pentru finanțarea prin obligațiuni, cât și pentru finanțarea prin acțiuni. E greu să privești pe termen lung](http://i0.1616.ro/media/2/2621/39726/21921649/1/cosmin-paunescu.png?width=151)
Studiul mai relevă și că depozitele și titlurile de stat au crescut ca pondere în portofoliul investitorilor. Imobiliare și metale prețioase s-au păstrat față de 2023, în timp ce obligațiunii corporative au scăzut.
“Vedem aici un trend foarte clar în care Fidelis a generat o competiție foarte firească pentru companiile antreprenoriale care vor să se finanțeze prin intermediul bursei de valori și clar că obligațiunile corporative au un profil de risc mult mai mare. Și au fost și investitori care au simțit acest risc luând în considerare ce s-a întâmplat în anii trecuți cu câteva emisiuni de obligațiuni unde emitenți au ajuns la insolvență”, explică aceasta.
Portofoliul mediu al investitorului român este de 340.000 de lei.
“În anul 2024, 75% din respondenți au zis că au investiții doar la BVB și 35% că au la BVB și la alte burse, față de 2023. Cred că acest procent va crește.
Vedem o schimbare. Cred că investitorii se vor gândi că există potențial de creștere la bursa americană față de bursa românescă.
O treime din investitorii la bursă au și o investiție directă în imobiliare, ceea ce este foarte interesant. E semn de maturitate, de diversificare a portofoliului. Nu vorbim doar de diversificare de companii, vorbim și de diversificare de instrumente și moduri de expunere”, precizează Zuzanna Kurek.
![VIDEO Profit.ro TV Educație cu Profit - Bogdan Bălașa, HILS Development: Mulți români au ales să-și plaseze capitalul economisit în investiții imobiliare pentru că au reprezentat un mijloc de protecție / Daniel Crainic, imobiliare.ro: Randamentele se vor](http://i0.1616.ro/media/2/2621/39726/21895149/1/hils-development-imobiliare-ro.png?width=151)
Potrivit studiului, obținerea de profituri este principalul motiv pentru care oamenii aleg investițiile la bursă, urmat de obținerea unui randament mai mare decât inflația, diversificarea investițiilor, dar și pentru a se pensiona mai devreme.
“Până acum, echipa de management și reputația antreprenorului au fost întotdeauna menționate ca fiind printre cele mai importante criterii pentru investitori de a investi într-o companie. De data asta, pentru prima data, pe primul loc a fost evoluția profitabilității companiei ca cel mai important motiv de a investi în companie.
Vedem schimbare la nivel de politică de investiție a investitorilor de retail, care se uită în fiecare an mult mai mult către companii care plătesc dividende și clar menționează și companii care pot să aibă o evoluție profitabilă”, mai spune CEO-ul Cornerstone Communication.
“Lumea se uită mult mai critic și la situația financiară a companiei, ceea ce cred că este un semn foarte bun, un semn de maturitate”, adaugă ea.