PROFIT NEWS TV Mihai Căruntu, vicepreședinte AAFBR: Piețele financiare rulează acum într-un scenariu perfect. Cine a mers prost în 2022 a performat foarte bine acum

PROFIT NEWS TV Mihai Căruntu, vicepreședinte AAFBR: Piețele financiare rulează acum într-un scenariu perfect. Cine a mers prost în 2022 a performat foarte bine acum
scris 3 mar 2023

Probabil că foarte puțini investitori au înregistrat un câștig nominal în 2022, spune, la PROFIT NEWS TV, Mihai Căruntu, vicepreședinte al Asociației Analiștilor Financiar-Bancari din România (AAFBR). Dar au fost totuși investiții în teritoriu pozitiv pe anumite acțiuni.

„Anul trecut am început cu piețele la maxim istoric, acțiunile și obligațiunile erau la maxim istoric. Pentru obligațiuni a fost un an foarte delicat. Am văzut că performanțele instrumentelor cu venit fix au fost în teritoriu negativ în condițiile în care băncile centrale au crescut dobânzile și aceste scăderi mai mari sau mai mici au fost inevitabile pentru investitorii cu instrumente cu venit fix”, spune acesta.

Despre bursa locală, Mihai Căruntu afirmă că a performat chiar mai bine față de alte piețe.

Urmărește-ne și pe Google News

„Într-un peisaj european cu alte piețe din regiune, chiar cu piețe dezvoltate din Europa, piața noastră a trecut foarte bine peste această perioadă. Provocările rămân însă. Pe zona de acțiuni provocările rămân ridicate, în condițiile în care instrumentele cu venit fix reprezintă un concurent redutabil. Dacă anul trecut ele erau la maxime istorice, acum vedem că populația are instrumentele Fidelis, Tezaur, în care poate investi”, precizează el, adăugând că atunci când instrumentele cu venit fix au randamente atractive, piețele de acțiuni sunt concurate relativ dur și, din punct acesta de vedere, sunt foarte puține acțiuni la BVB care pot oferi dividende de peste 7%.

„Dar, în general, atunci când principalele acțiuni pe o bursă sunt cam la sub sau aproape de cupoanele titlurilor de stat piața aceea nu e cu perspective foarte bune în ceea ce privește acțiunile. Și dobânzile băncilor s-au apropiat, nu mai e acel ecart față de titlurile tezaur, deci, evident că dobânzile la titlurile de stat, rata cuponului, reprezintă un instrument redutabil care candidează la lichiditățile populației. O bună parte pot să mute din depozite în titluri de stat și acest lucru s-a văzut”, afirmă Mihai Căruntu.

PROFIT NEWS TV CEO CITR: Dacă menținem an de an facilități, este posibil să antreneze niște comportamente negative. Întrebarea este când oprim furtunul CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV CEO CITR: Dacă menținem an de an facilități, este posibil să antreneze niște comportamente negative. Întrebarea este când oprim furtunul

Vicepreședintele AAFBR mai spune și că fondurile mutuale administrate de societăților de asset management reprezintă un vehicul de investiții care este încă neglijat de investitori, mai ales de cei începători.

„Nu toată lumea trebuie să investească la bursă direct. Se poate investi prin intermediul fondurilor de investiții locale care au obținut performanțe bune, sunt fonduri nerezidente distribuite prin grupuri bancare locale, deci este o paletă largă de instrumente. Eu nu sunt adeptul unor portofolii foarte mari de active financiare. La fel, fondurile de pensii pilon III e un vehicul de economisire foarte bun pe termen lung. Nu trebuie să-ți faci un portofoliu imens”, precizează el.

Cele mai lichide companii de la BVB pot oferi randamente anuale de 8-9%, un nivel similar cu cel de pe alte piețe mai dezvoltate.

„Dacă ești mai puțin familiarizat, îți faci un portofoliu în acțiuni lichide și istoria piețelor îți arată că asta e zona, de 8-9-10% randament anual”, adaugă acesta.

„Piețele financiare rulează acum într-un scenariu perfect. Inflația se va domoli, dobânzile nu vor mai crește, ba chiar spre sfârșitul anului s-ar putea să scadă, profitabilitatea companiilor nu va avea de suferit. Estimările oficiale sunt că anul ăsta profiturile companiilor americane va crește cu 1,5% și la anul cu vreo 12%. Eu sunt aproape convins că nu. Dar cine a mers prost în 2022 a performat foarte bine acum. Deci este o creștere care vine pe principiul că a scăzut foarte mult anul trecut”, mai spune Mihai Căruntu.

viewscnt
Afla mai multe despre
mihai căruntu
aafbr