UE ia în calcul devierea luminii solare

UE ia în calcul devierea luminii solare
scris 27 iun 2023

Uniunea Europeană se va alătura unui efort internațional pentru a evalua dacă intervențiile la scară largă, cum ar fi devierea razelor solare sau modificarea modelelor meteorologice ale Pământului, reprezintă opțiuni viabile pentru combaterea schimbărilor climatice.

Blocul comunitar va anunța, miercuri, un cadru pentru evaluarea implicațiilor de securitate ale încălzirii globale, cum ar fi potențialul ca lipsa apei sau a alimentelor să declanșeze conflicte și migrație, potrivit unui proiect de document consultat de Bloomberg. Evaluarea include studierea pericolelor potențiale ale reingineriei atmosferice.

Urmărește-ne și pe Google News

"Aceste tehnologii introduc noi riscuri pentru oameni și ecosisteme, în timp ce ar putea, de asemenea, să crească dezechilibrele de putere între națiuni, să declanșeze conflicte și să ridice o multitudine de probleme etice, juridice, de guvernanță și politice", potrivit documentului, care poate suferi modificări.

Renault a vândut 24% din acțiunile echipei sale de Formula 1 către un grup de investitori, inclusiv actori celebri CITEȘTE ȘI Renault a vândut 24% din acțiunile echipei sale de Formula 1 către un grup de investitori, inclusiv actori celebri

Angajarea în aceste cercetări împinge UE în dezbaterea dacă așa-numita geoinginerie climatică este o știință bună, sau doar o distracție SF cu implicații potențial periculoase pentru planetă și atmosferă. Blocul comunitar ar dori să asiste la discuții internaționale privind crearea de norme pentru acest sector emergent.

"UE va sprijini eforturile internaționale de evaluare cuprinzătoare a riscurilor și incertitudinilor legate de intervențiile asupra climei, inclusiv modificarea radiațiilor solare", potrivit documentului citat.

Astfel de intervenții pe scară largă au apărut în paralel cu progresele științifice și cu îngrijorarea tot mai mare că națiunile își vor depăși obiectivul de a limita încălzirea globală la 1,5 grade Celsius. Printre opțiunile potențiale se numără injectarea de aerosoli stratosferici, operațiune ce presupune creșterea concentrației de particule în atmosferă pentru a reduce cantitatea de lumină solară care ajunge la suprafața Pământului.

Criticii spun că, în cel mai bun caz, astfel de eforturi distrag atenția de la abordarea principalului factor declanșator al încălzirii globale: creșterea emisiilor. În cel mai rău caz, intervențiile masive pot avea efecte secundare neprevăzute, cum ar fi modificarea modelelor vitale de ploaie, avertizează aceștia.

Mai mulți oameni de știință au cerut un acord internațional de neutilizare a unor astfel de soluții.

 

viewscnt
Afla mai multe despre
uniunea europeana
incalzire globala
schimbari climatice
refractie solara
aerosoli stratosferici
geoinginerie climatica