Rusia face progrese cu planurile sale de a produce propriul său vaccin împotriva Covid-19 în Europa, ajungând la un acord pentru a produce vaccinul Sputnik V în Italia, pe fondul unor discuții suplimentare cu Germania și Franța, transmite Bloomberg.
Firma Adienne Pharma & Biotech SA a semnat un acord pentru a produce vaccinul rusesc Sputnik V împotriva COVID-19 la facilitatea sa de producție din regiunea Milano, a declarat marți fondatorul și președintele acestei companii său sediul în Elveția, Francesco Di Naro, scrie Agerpres.
Acordul semnat de Adienne Pharma & Biotech SA cu fondul suveran al Rusiei, RDIF, este primul acord de producție în Europa pentru vaccinul Sputnik V. Chiar dacă Rusia a fost prima care a aprobat utilizarea unui vaccin împotriva Covid-19 pentru publicul larg, a fost mai lentă decât unii dintre rivalii săi când vine vorba de majorarea producției.
Săptămâna trecută, Sputnik V a atins o etapă cheie în vederea viitoarei distribuiri în Uniunea Europeană, odată cu începerea examinării acestui vaccin de către EMA, cu sediul la Amsterdam. După anunț, autoritățile ruse au spus că sunt gata să furnizeze vaccinuri pentru 50 de milioane de europeni începând din iunie.
"Sunt multe regiuni din Italia care sunt entuziasmate la ideea de a primi vaccinul Sputnik, pe care vor de asemenea să îl producă. Avem un parteneriat în Germania și discutăm de asemenea cu mai multe companii franceze", a declarat duminică directorul fondului suveran al Rusiei, Kirill Dmitriev pentru postul italian de televiziune Rai3.
CITEȘTE ȘI Cum pot antreprenorii să își salveze firmele chiar de la falimentDmitriev, care este responsabil și pentru lansarea la nivel internațional a vaccinului Sputnik V, a estimat că producția în Italia ar putea demara în luna iunie. Calendarul va depinde însă de obținerea aprobărilor necesare din partea organismelor italiene de reglementare iar Francesco Di Naro a precizat că, pentru moment, nu poate să stabilească o țintă de producție.