Virgin Media și O2, diviziile britanice ale Liberty Global și Telefonica, au agreat să fuzioneze, operațiune care va crea cel mai mare operator de telefonie și internet din Marea Britanie.
Noua companie este evaluată la 31 de miliarde de lire sterline (38 de miliarde de euro), O2 valorând 12,7 miliarde de lire, iar Virgin Media -18,7 miliarde de lire, potrivit Bloomberg.
Compania spaniolă Telefonica va primi 2,5 miliarde de lire la momentul încheierii tranzacției de la Liberty și 5,7 miliarde de lire în recapitalizări viitoare. Cele două companii vor avea participații egale la gigantul creat, finalizarea tranzacției fiind așteptată la jumătatea anului viitor.
CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Comisia Europeană a revizuit puternic în scădere estimările privind evoluția economiei României în acest an. Deficit bugetar semnificativVirgin Media este subsidiara din Marea Britanie a operatorului american de servicii prin cablu și telefonie Liberty Global.
Fondat în 2005 în Colorado, grupul Liberty Global este prezent în șase țări europene, cu brandurile Virgin Media, Telenet și UPC. În 2018, Liberty Global a convenit vânzarea activelor din Germania și Europa Centrală, inclusiv a UPC România, către Vodafone, în schimbul a 18,4 miliarde de euro.
În martie, Vodafone România a anunța finalizarea fuziunii cu UPC România, iar, ca urmare a acestui lucru, UPC România a dispărut ca entitate juridică.