Companiile europene care se confruntă cu o inflație ridicată și explozia costurilor operaționale încearcă să obțină noi lichidități pe termen scurt, de doi ani și mai puțin, un scenariu similar cu cel din timpul pandemiei de coronavirus din 2020, transmite Bloomberg.
Potrivit datelor analizate de Bloomberg, companiile europene cu un rating ridicat au contractat în acest an finanțări pe termen scurt de 76 miliarde de euro, al doilea cel mai ridicat nivel din istorie, după cel record de 153 de miliarde de euro înregistrat în 2020, scrie Agerpres.
Această creștere a finanțării în regim de urgență este un semnal îngrijorător într-un moment în care băncile centrale se luptă pentru a readuce inflația sub control. Banca Centrală Europeană a dublat săptămâna trecută dobânda de referință la cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu iar Rezerva Federală americană ar urma să continue și ea ciclul de înăsprire a politicii monetare.
Cel mai recent exemplu este de săptămâna trecută, când producătorul olandez de echipamente medicale Koninklijke Philips NV a contractat un împrumut de un miliard de euro pe 12 luni, "având în vedere recentele evoluții și volatilitatea de pe piață". Alte firme care încearcă să obțină împrumuturi pe termen scurt sunt Enel SpA, Daimler Truck AG și firma elvețiană de energie Axpo Holding AG.
Potrivit datelor analizate de Bloomberg, împrumuturile contractate de firmele din sectoarele energie și utilități reprezintă două treimi din cifra totală pe acest an, în timp ce la începutul anului traderii de materii prime sunt cei care s-au grăbit să obțină finanțare pe termen scurt, după ce invadarea Ucrainei de către Rusia a dus la explozia prețurilor la materiile prime.
Un alt factor care a determinat firmele să se îndrepte spre împrumuturile bancare pe termen scurt are legătură cu volatilitatea de pe piețele de obligațiuni, în condițiile în care incertitudinea extinsă de pe piețele globale a făcut imposibilă în unele momente încheierea unui emisiuni de obligațiuni.
Finanțarea pe termen scurt s-a dovedit populară la începutul pandemiei, când carantinele globale au închis o mare parte a activității de business. Împrumuturile pe termen scurt au permis firmelor să își consolideze bilanțurile în contextul incertitudinilor cu privire la momentul în care economiile urmau să se redeschisă.