Haosul din turism - Ce l-a provocat

Haosul din turism - Ce l-a provocat
scris 21 iul 2022

Criza de personal care a declanșat haosul din aeroporturi în această vară reflectă un deficit de 1,2 milioane de lucrători în sectorul turismului și călătoriilor din întreaga Uniune Europeană, potrivit Consiliului Mondial pentru Călătorii și Turism (WTTC).

Agențiile de turism se numără printre cele care au cea mai mare nevoie de angajați, cu un deficit de 30%, arată WTTC într-o nouă analiză, citată de Bloomberg.

Urmărește-ne și pe Google News

Segmentele de transport aerian și cazare au aproximativ unul din cinci posturi neocupate.

ANPC ridică mănușa și intră în război cu Blue Air: Se pregătește să iasă din piață și trage de timp să nu returneze banii. Cum a apărut ceasul de la mână în discuție CITEȘTE ȘI ANPC ridică mănușa și intră în război cu Blue Air: Se pregătește să iasă din piață și trage de timp să nu returneze banii. Cum a apărut ceasul de la mână în discuție

Aproape 1,7 milioane de locuri de muncă au fost pierdute în industria turismului și a călătoriilor din UE în primul an de pandemie, aproximativ 571.000 de locuri de muncă fiind recuperate anul trecut.

Companiile aeriene și aeroporturile europene au fost nevoite să își limiteze capacitatea și să își reducă programul, pe măsură ce încearcă să recruteze personal pentru a face față cererilor de călătorii, care și-au revenit puternic de la minimele atinse în timpul pandemiei.

Situația din marile europorturi europene a ajuns atât de gravă încât unele au ajuns să înregistreze întârzieri la peste două treimi din curse în timp ce aeroportul din Bruxelles, capitala Uniunii Europene, a ajuns să amâne aproape 75% din zboruri.

În acest an, WTTC estimează că redresarea sectorului turismului și călătoriilor va continua să accelereze și aproape va atinge nivelurile de dinaintea pandemiei, cu o creștere preconizată de 32,9% a contribuției sale directe la economia UE.

“Cu toate acestea, actualul deficit de forță de muncă poate întârzia această tendință și poate pune o presiune suplimentară asupra unui sector deja în dificultate”, spune Julia Simpson, președintele și directorul general al WTTC.

 

viewscnt
Afla mai multe despre
haos aeroporturi
criza personal turism
deficit forta munca
calatorii ue
anulari zboruri