Europenii cumpără din ce în ce mai multă brânză americană ieftină pe fondul livrărilor reduse de lapte

Europenii cumpără din ce în ce mai multă brânză americană ieftină pe fondul livrărilor reduse de lapte
scris 13 apr 2022

Europa, renumită pentru delicioasele sale sortimente de brânză precum gouda, brie sau mozzarella, se confruntă cu probleme în aprovizionarea cu lapte astfel că a început să cumpere din ce în ce mai multă brânză ieftină din SUA, transmite Bloomberg.

Un exemplu sunt Țările de Jos unde cele mai recente date oficiale arată că importurile de brânză din SUA au explodat. În principal este vorba de felii de brânză care se pun deasupra burgerilor, scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
DECIZIE Codul rutier, modificare: Limita maximă de viteză, majorată pe anumite drumuri CITEȘTE ȘI DECIZIE Codul rutier, modificare: Limita maximă de viteză, majorată pe anumite drumuri

Mary Keough Ledman, analist la banca Rabobank, spune că totul are legătură cu prețurile mai mici la brânză în SUA, care ar putea conduce la achiziții mai mari peste hotare. Costurile pentru producția de lapte și brânză au crescut în aproape toată lumea, în special în Europa.

Mai întâi seceta și apoi invadarea Ucrainei de către Rusia au crescut prețurile la porumb, ceea ce a condus la creșterea prețurilor la nutrețurile pentru animale. Costurile cu mâna de lucru, energia și echipamentele au crescut și ele, ceea ce a condus la diminuarea livrărilor de lapte. Fermierii din Europa au fost reticenți să majoreze producția deoarece sunt îngrijorați de înăsprirea normelor de mediu, spune Nate Donnay, director la firma de consultanță StoneX Group Inc.

Datele furnizate de U.S. Census Bureau arată că Europa a importat 306 de tone de brânză din SUA în luna februarie a acestui an, de trei ori mai mult decât media multianuală pentru această lună. Țările de Jos, care au devenit cel mai mare cumpărător, sunt țara unde își au sediul o serie de mari firme de trading. Este posibil ca acești traderi să importe brânză din SUA în scopul re-exportului la nivel mondial, așa că nu există nicio garanție că clienții europeni vor consuma această brânză, susține Nate Donnay.

Cu toate acestea, exporturile de brânză ale SUA în Europa sunt în continuare relativ mici. Timp de mai mulți ani, SUA au exportat în Europa mai puțin de 2.000 de tone de brânză pe an, în timp ce producția Uniunii Europene este mai mare de 10 milioane de tone pe an. 

viewscnt
Afla mai multe despre
branza
sua
europeni