Elon Musk a luat la țintă schema de personal "supraîncărcată" de la Fed

Elon Musk a luat la țintă schema de personal "supraîncărcată" de la Fed
scris astăzi, 13:08

Omul de afaceri Elon Musk, cea mai bogată persoană din lume și persoana desemnată de viitorul președinte al SUA, Donald Trump, cu reformarea administrației publice, a luat la țintă Rezerva Federală americană, transmite Bloomberg.

Banca Centrală responsabilă de protejarea celei mai mare economii a lumii are "o schemă de personal absurd de supraîncărcată", a scris Musk pe platforma de social media X. Declarațiile fac parte dintr-un thread început de cineva care a postat despre cea mai recentă decizie de politică monetară a Fed. Președintele ales Donald Trump a spus și el că ar trebui să aibă un cuvânt de spus în politica monetară și stabilirea dobânzilor de către Fed, scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
Prețurile terenurilor agricole din România: unde sunt cele mai scumpe terenuri și cum ne poziționăm în UE CITEȘTE ȘI Prețurile terenurilor agricole din România: unde sunt cele mai scumpe terenuri și cum ne poziționăm în UE

Elon Musk a devenit unul din cei mai apropiați consilieri ai lui Trump și urmează să conducă o nouă agenție, denumită Departamentul pentru Eficiență Guvernamentală, împreună cu antreprenorul Vivek Ramaswamy. Departamentul pentru Eficiență Guvernamentală își propune să pună la punct un guvern mai suplu și mai eficient, inclusiv prin reduceri de cheltuieli de ordinul a 2.000 de miliarde de dolari.

Board-ul de la Washington al Rezervei Federale americane precum și cele 12 bănci regionale din rețeaua Fed, răspândite pe întreg teritoriul SUA, aveau anul trecut aproximativ 24.000 de angajați, semnificativ mai puțini decât alte instituții similare.

De exemplu, Eurosistemul, care include Banca Centrală Europeană și cele 20 de bănci centrale din țările membre alei zonei euro, precum și Băncile Naționale din Germania, Franța și Italia au împreună mai mulți oameni pe schema de plată decât are Fed-ul.

Atât Rezerva Federală cât și președintele Jerome Powell au fost frecvent ținta criticilor lui Trump, cel care l-a desemnat pe Jerome Powell să conducă Fed. Recent, Trump l-a ironizat pe Powell după ce a afirmat că postul de președinte al Fed este "cea mai bună slujbă din cadrul sectorului guvernamental. Vii la birou odată pe lună, dai cu banul pentru a decide care va fi dobânda și toată lumea vorbește despre tine ca despre un zeu".

VIDEO Un pod din Brazilia s-a prăbușit. Un camion-cisternă care transporta acid sulfuric a ajuns în apă CITEȘTE ȘI VIDEO Un pod din Brazilia s-a prăbușit. Un camion-cisternă care transporta acid sulfuric a ajuns în apă

În timp ce Powell nu a răspuns criticilor lui Trump, președinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, i-a propus lui Donald Trump să vină la sediul BCE de la Frankfurt pentru a vedea cât de grea este munca unui guvernator de bancă centrală. "Ar trebui să vină în vizită pe la noi. Am mii de oameni care muncesc din greu, economiști, juriști, informaticieni, și pot să vă asigur că muncesc din greu în fiecare zi, nu doar odată pe lună", a spus Christine Lagarde. "Apărăm și ne batem pentru moneda euro la fel cum Fed apără dolarul și sunt sigur că Jerome Powell are o viziune similară cu privire la munca sa", a mai spus Lagarde.

viewscnt
Afla mai multe despre
elon musk
fed