Efectul Coronavirus - Economia Chinei va avea cea mai slabă evoluție din ultimii 30 de ani în T1

Efectul Coronavirus - Economia Chinei va avea cea mai slabă evoluție din ultimii 30 de ani în T1
scris 18 feb 2020

Creșterea economiei Chinei va încetini puternic în primul trimestru, până la cel mai redus nivel din ultimii 30 de ani, potrivit analiștilor, care estimează că epidemia de coronavirus și eforturile Beijingului pentru a limita răspândirea virusului vor avea un impact semnificativ asupra produsului intern brut.

Suzuki își extinde gama de modele hibrid si devine primul producator care comercializeaza doar modele hibrid 12V si 48V. Time to Hybrid! CITEȘTE ȘI Suzuki își extinde gama de modele hibrid si devine primul producator care comercializeaza doar modele hibrid 12V si 48V. Time to Hybrid!
Urmărește-ne și pe Google News

A doua mare economie a lumii va înregistra un avans de circa 4% în primele trei luni ale anului comparativ cu aceeași perioadă din 2019, conform medianei calculate pe baza celor mai noi proiecții realizate de 18 instituții financiare internaționale, printre care Nomura Holdins, Goldman Sachs, UBS și Barclays. Ar fi cea mai slabă evoluție începând cu 1990, scrie Bloomberg.

Ce așteptări avem de la anul fiscal 2020? CITEȘTE ȘI Ce așteptări avem de la anul fiscal 2020?

Estimările de luna trecută indicau o creștere mediană de 5,9% pentru economia chineză în primul trimestru.

Șeful OMS: Lumea trebuie să considere coronavirusul din China drept inamicul public numărul unu, mai periculos decât terorismul CITEȘTE ȘI Șeful OMS: Lumea trebuie să considere coronavirusul din China drept inamicul public numărul unu, mai periculos decât terorismul

Analiștii Nomura sunt cei mai pesimiști, estimând în prezent un avans de doar 3% pentru economia Chinei, în condițiile în care multe companii locale au amânat reluarea activității din cauza coronavirusului.

La polul opus, banca germană Bernberg Bank se așteaptă la o creștere de 6% în primul trimestru, chiar mai mare decât avansul de 5,5% estimat anterior. Analiștii băncii nu și-au argumentat decizia privind revizuirea în urcare a prognozei.

Barclays preconizează o creștere economică de 4% în primul trimestru, față de o expansiune de 5,8% estimată anterior. Impactul coronavirusului va fi însă temporar, consideră analiștii băncii britanice, care se așteaptă la o revenire în forță a economiei chineze în cel de-al doilea trimestru.

Și analiștii S&P și Oxford Economics sunt de părere că economia chineză va recupera rapid pierderile înregistrate pe fondul noului coronavirus, dar nu înainte ca produsul intern brut să scadă cu 1 până la 2 puncte procentuale în primul trimestru.

La nivelul întregului an, economia Chinei este estimată să crească cu 5,5%, comparativ cu un avans median de 5,9% preconizat în ianuarie.

viewscnt
Afla mai multe despre
china
economia chinei
coronavirus
estimari pib
incetinire crestere
economisti
analisti
barclays
nomura