Economia ascunsă a Italiei, care cuprinde orice, de la tranzacții nedeclarate și până la droguri și prostituție, se ridică la 12% din produsul intern brut, având o dimensiune comparabilă cu economia Portugaliei.
Valoarea economiei subterane și a activităților ilegale în 2018, ultimul an pentru care au fost calculate date, a fost estimată la aproximativ 211 miliarde euro (248 miliarde dolari), potrivit institutului de statistică din Peninsulă, citat de Bloomberg.
Deși în scădere cu 1,3% comparativ cu 2017, porțiunea nedeclarată a economiei Italiei echivalează cu 11,9% din PIB. Vârful procentual a fost înregistrat în 2013, când economia ascunsă a reprezentat 13% din PIB.
CITEȘTE ȘI INFOGRAFIC România a intrat în Top 5 al țărilor emergente care au împrumutat cele mai mari sume de pe piața internațională. Împrumuturile externe ale României au trecut de 10 miliarde de dolariGuvernul premierului Giuseppe Conte lucrează la noi măsuri pentru a combate activitățile nedeclarate, prin descurajarea folosirii numerarului. Conform planului, 10% din valoarea tranzacțiilor cu cardul va fi returnată plătitorilor, în limita sumei de 300 euro pentru fiecare persoană. În plus, statul va organiza și o loterie pentru persoanele care plătesc cu cardul, cu premii în valoare totală de 300 milioane de euro.
Peste 3,6 milioane de italieni evită să-și plătească taxele, evaziunea fiscală fiind concentrată în domenii precum transportul și activitățile de catering, potrivit oficialilor guvernamentali.