Activitatea economică în zona euro a înregistrat, în martie, cel mai ridicat nivel din ultimele șapte luni, industria s-a redresat mai mult decât se estima, dar creșterea serviciilor a încetinit, arată rezultatele unui sondaj S&P Global, transmit Bloomberg și Reuters.
Indicatorul Purchasing Managers (PMI) privind zona euro, calculat de S&P Global, a ajuns în martie la 50,4 puncte (cel mai ridicat nivel din august), de la 50,2 puncte luna precedentă, peste pragul de 50 de puncte, care separă o creștere de o contracție a economiei. Analiștii se așteptau în martie la un nivel de 50,7 puncte.

3 aprilie - Eveniment Profit Health.forum - Sănătate nouă
16 aprilie - Maratonul de Educație Financiară
Indicatorul PMI, urmărit cu atenție de piețe, prezintă în mod satisfăcător tendințele și punctele de cotitură din economie, scrie Agerpres.
Avansul din martie a fost determinat în special de Germania, unde investițiile prevăzute în infrastructură și apărare, de sute de miliarde de euro, ar urma să sprijine evoluția celei mai mari economii europene, după anii de stagnare. Dar a existat și o îmbunătățire în Franța, pe fondul redresării activității fabricilor.
'Ținând cont de dorința Europei de a investi masiv în apărare și în infrastructură - în Germania pachetul de măsuri a fost adoptat abia în urmă cu o săptămână - speranțele pentru o redresare susținută par bine întemeiate', a apreciat Cyrus de la Rubia, economist șef la Hamburg Commercial Bank.
Analiștii se așteaptă ca îmbunătățirea climatului de afaceri în zona euro să se extindă în următoarele luni.
În Marea Britanie, care nu mai face parte din Uniunea Europeană, indicatorul Purchasing Managers (PMI) a înregistrat în martie cel mai ridicat nivel din ultimele șase luni, redresarea din sectorul serviciilor compensând declinul persistent din industrie. Datele reprezintă o veste bună pentru ministrul britanic de Finanțe, Rachel Reeves, înaintea unui discurs dificil săptămâna aceasta privind situația economiei și a finanțelor publice.

Indicatorul PMI privind serviciile, un sector dominant în economia zonei euro, a scăzut în martie la 50,4 puncte, de la 50,6 puncte luna precedentă. Analiștii se așteptau în martie la un nivel de 51 puncte. Dar declinul de aproape trei ani din industrie s-a atenuat, indicatorul a urcat la 48,7 puncte, de la 47,6 puncte în februarie, în timp ce analiștii se așteptau la 48,2 puncte.
Și indicele privind activitatea fabricilor, inclus în indicatorul Composite Purchasing Managers (PMI) în zona euro, considerat un bun indicator al stării de sănătate a economiei, a înregistrat în martie prima creștere din ultimii doi ani. Indicele a urcat la 50,7 puncte, de la 48,9 puncte în februarie, cel mai ridicat nivel din mai 2022 până în prezent.