Acțiunile s-au prăbușit cu 38% după ce compania franceză și-a redus previziunile financiare din cauza întârzierilor la un contract important din Marea Britanie și a creșterii stocurilor.
Alstom este lider mondial în sisteme feroviare integrate. Compania dezvoltă și comercializează sisteme, echipamente și servicii pentru sectorul feroviar, de la trenuri de mare viteză până la metrouri și tramvaie.
În România, compania este furnizor de trenuri și servicii de mentenanță pentru Metrorex, fiind implicată, printre altele, și în proiectul reabilitării tronsonului feroviar Simeria-Sighișoara, parte din Coridorul IV Pan-European, care leagă Germania de Turcia, cu trecere prin Cehia, Austria, Ungaria, România și Bulgaria, desemnat de UE drept una dintre cele mai importante rute de transport pe calea ferată.