Acționarii presează Revolut

Bloomberg   
Acționarii presează Revolut

Investitorii presează fintech-ul Revolut să organizeze o nouă ofertă secundară de acțiuni, după cea derulată în vara 2024.

Aceasta în condițiile în care noi investitori caută modalități prin care să obțină o participație la Revolut, conform Bloomberg.

Urmărește-ne și pe Google News
Familia Agnelli vinde o participație de trei miliarde de euro în Ferrari, dar rămâne acționar principal CITEȘTE ȘI Familia Agnelli vinde o participație de trei miliarde de euro în Ferrari, dar rămâne acționar principal

Potrivit unor surse din apropierea acestui dosar, unii acționari au sugerat că ar fi dispuși să își vândă acțiunile în cadrul unei tranzacții care ar evalua compania la 60 de miliarde de dolari.

Asta ar fi o creștere semnificativă față de evaluarea de 45 de miliarde de dolari pe care a obținut-o Revolut cu prilejul unei oferte secundare derulate în urmă cu șase luni.

Directorul general al Uber spune că Musk a refuzat să facă viitoarele robotaxi-uri Tesla disponibile pe platforma de ride-sharing CITEȘTE ȘI Directorul general al Uber spune că Musk a refuzat să facă viitoarele robotaxi-uri Tesla disponibile pe platforma de ride-sharing

Sursele au adăugat că, deocamdată, Revolut nu lucrează la o ofertă de acțiuni iar conducerea companiei va trebui să autorizeze o astfel de tranzacție, arată Agerpres.

Aceste discuții vin într-un moment în care Revolut este așteptat să anunțe un profit înainte de taxe de aproximativ un miliard de dolari pentru 2024, un nivel record și o creștere semnificativă față de rezultatul de 545 milioane de dolari din 2023.

Directorul general al Google consideră că computerele cuantice „utile” vor fi disponibile peste 5-10 ani CITEȘTE ȘI Directorul general al Google consideră că computerele cuantice „utile” vor fi disponibile peste 5-10 ani

Interesul investitorilor demonstrează că Revolut profită de recenta creștere a evaluărilor fintech-urilor. De exemplu, Stripe Inc. aranjează o vânzare de acțiuni pentru actualii și foștii angajați la o evaluare de 91,5 miliarde dolari, o creștere semnificativă față de evaluarea de 70 de miliarde de dolari pe care o obținut-o anul trecut.

Înființat în 2015 de fostul trader de la Credit Suisse, Nik Storonsky, și dezvoltatorul de software Vladyslav Yatsenko, Revolut a atras milioane de clienți cu produse precum schimb valutar, carduri de debit, tranzacționarea de acțiuni fără comisioane, criptomonedele sau conturile de business.

Politica BCE ar putea fi afectată de cea mai semnificativă remaniere de personal din 2019 CITEȘTE ȘI Politica BCE ar putea fi afectată de cea mai semnificativă remaniere de personal din 2019

În luna noiembrie, Revolut a anunțat că a ajuns la 50 de milioane de clienți în întreaga lume. Asta îl face una din cele mai mari bănci de pe planetă, după numărul de clienți, și dacă va continua pe aceeași traiectorie va putea concura într-o zi cu giganți precum Bank of America Corp. sau JPMorgan Chase & Co. după acest indicator.

În România, Revolut, companie fintech cu 4 milioane de clienți pe piața locală, a decis recent să schimbe comisioanele percepute în weekend pentru cursul de schimb valutar.

Astfel, dacă până acum toți clienții achitau un comision suplimentar de 1% din suma schimbată dacă efectuau tranzacții în weekend, acum, acest comision va fi aplicat doar clienților care folosesc planul Standard de la Revolut, adică celor care nu plătesc un abonament lunar pentru utilizarea contului bancar.

ANUNȚ Banca Transilvania și OTP Bank România amintesc clienților: Atenție, vom deveni aceeași bancă. Ce mai poate fi făcut în ultimele zile CITEȘTE ȘI ANUNȚ Banca Transilvania și OTP Bank România amintesc clienților: Atenție, vom deveni aceeași bancă. Ce mai poate fi făcut în ultimele zile

Aceste modificări vor fi aplicate din 22 aprilie.

Simultan, comisioanele pentru schimbul valutar în weekend vor fi modificate și pentru cei care folosesc planul Plus. Aceștia vor plăti un comision redus de 0,5% din suma schimbată.

KFC își mută cartierul general american CITEȘTE ȘI KFC își mută cartierul general american

Clienții cu planuri Premium, Metal și Ultra nu vor mai plăti niciun comision suplimentar pentru schimburile valutare efectuate în weekend. 

Recent, Revolut a anunțat lansarea unui funcționalități noi, apelurile în aplicație.

Compania susține că aceasta este o măsură suplimentară pentru a ajuta clienții să se ferească scam-urile prin impersonare și pentru a stabili un contact direct și sigur între echipele de relații cu clienții și utilizatori. 

Scam-urile de impersonare sunt un tip de fraudă în care cineva pretinde că reprezintă o bancă, o autoritate, o companie sau că este o persoană de încredere și convinge victimele să trimită bani sau să divulge date personale, cu ajutorul cărora să aibă acces la fondurile acestora.

FOTO Grupul Industrial Alca, controlat de familia Calcan, obține finanțare pentru hotelul Peștera Wellness & Spa CITEȘTE ȘI FOTO Grupul Industrial Alca, controlat de familia Calcan, obține finanțare pentru hotelul Peștera Wellness & Spa

Revolut recurge la această metodă deoarece un apel în aplicație nu poate fi copiat sau replicat de escroci și oferă un mediu sigur și intim de a purta o conversație cu echipa de Relații cu clienți.

Mai mult, apelul se realizează doar după ce a fost confirmat în prealabil în chat-ul din aplicație cu clientul, deci clientul are cunoștință de această interacțiune cu banca, înainte ca ea să se producă, nu este un apel ”surpriză”.

Pentru moment, serviciul este disponibil clienților retail, din secțiunea Ajutor/ Securitate și fraudă, dar se va extinde în curând și la cei din segmentul B2B.

Scam-urile de impersonare pot fi un pericol pentru foarte mulți utilizatori. Noi am ajuns la concluzia că singura modalitate de a preveni acest tip de fraudă este să le punem clienților la dispoziție instrumentele prin care să poată să rupă vraja escrocilor, înainte de a apuca să le trimită acestora bani.

O structură din ANPC poate prelua reclamațiile privind litigiile din sectorul bancar CITEȘTE ȘI O structură din ANPC poate prelua reclamațiile privind litigiile din sectorul bancar

Marea majoritate a apelurilor noastre către clienți se realizează direct prin aplicație, numai după ce au fost stabilite de agenții de la Relații cu clienții cu utilizatorii care au nevoie de o astfel de interacțiune. Deci, dacă cineva te sună pe nepusă masă, la telefon, printr-un alt canal decât aplicația Revolut, atunci trebuie să te oprești și să îți pui întrebarea dacă este cu adevărat cineva din partea băncii care te apelează sau este un posibil escroc.

În schimb, dacă apelul se realizează prin aplicația noastră și a fost antamat anterior, atunci poți fi sigur că e Revolut, nu cineva care vrea să te păcălească”, a explicat Woody Malouf, directorul Departamentului FinCrime Revolut.

În continuare, Revolut îi încurajează pe clienți să folosească mai ales chat-ul din aplicație pentru a contacta departamentul de Relații cu clienții, acesta fiind un mod sigur și în confidențialitate de a lua legătura cu compania, indiferent de tipul de problemă cu care se confruntă aceștia.

viewscnt
Afla mai multe despre
revolut
scam
comisioane
actionari
fintech
dobanzi