Netflix va oferi cursuri video de fitness

Netflix va oferi cursuri video de fitness
scris 22 dec 2022

În parteneriat cu Nike, până la finele acestui an, Netflix va difuza mai multe zeci de ore de cursuri în format video pentru fitness create de compania care vinde echipament sportiv.

Abonații Netflix vor avea acces la aproximativ 30 de ore de cursuri video de fitness produse de Nike Training Club, care vor fi disponibile din 30 decembrie în mai multe limbi.

Urmărește-ne și pe Google News

Nike Training Club este o aplicație populară în rândul pasionaților de sport, ce ajută utilizatorii să urmeze antrenamente de forță, yoga și exerciții de mare intensitate conduse de antrenori.

VIDEO Un nou serial Netflix cu români. Vlad Țepeș, personaj central CITEȘTE ȘI VIDEO Un nou serial Netflix cu români. Vlad Țepeș, personaj central

La fel ca Apple Fitness Plus sau Peloton, cursurile au în vedere îmbunătățirea forței, a rezistenței și a mobilității la toate nivelurile de fitness. Unele cursuri necesită echipament special, dar în cele mai multe cazuri acesta nu este necesar.

Marele avantaj al integrării cu Netflix, din punctul de vedere al utilizatorului, vine din ușurința cu care aceste cursuri video vor putea fi difuzate pe televizor. În prezent, pentru a difuza cursurile Nike pe televizor este necesară conectarea aplicației prin intermediul unui dispozitiv de streaming precum Chromecast.

Cursurile video vor fi lansate în două valuri. Din 30 decembrie vor fi disponibile 46 de cursuri împărțite în 5 sesiuni. Al doilea val de cursuri va fi lansat anul viitor.

Netflix se extinde, astfel, pe o nișă pe care va concura cu Apple și Peloton, printre alții. Și, deși detaliile înțelegerii nu au fost făcute publice, este posibil ca Nike să plătească pentru această promovare, care îi expune brandul celor peste 223 de milioane de abonați Netflix.

viewscnt
Afla mai multe despre
netflix
cursuri
video
fitness nike training club