ULTIMA ORĂ Bacșișul - legiferat și fiscalizat. Cum vei plăti la restaurant și cum le vei putea "mulțumi" chelnerilor

ULTIMA ORĂ Bacșișul - legiferat și fiscalizat. Cum vei plăti la restaurant și cum le vei putea "mulțumi" chelnerilor

Bacșișul va fi evidențiat, începând cu 1 ianuarie 2023, atât pe o notă pe plată, cât și pe bonul fiscal. Sumele provenite din bacșiș vor fi distribuite integral angajaților, iar banii din această sursă ai angajaților vor fi considerate venituri cu reținere la sursă, fără să fie cuprinse în baza de calcul a contribuției de asigurări sociale și fără a intra în sfera de aplicare a TVA, conform proiectului de lege căruia comisia de buget a deputaților i-a întocmit raport de adoptare, relevă datele Profit.ro. Deputaților le revine decizia finală în acest caz.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată pe Profit Insider

Nerespectarea prevederilor legate de bacșiș va fi considerată contravenție, sancționată cu amendă cuprinsă între 2.000 lei și 4.000 lei.

Urmărește-ne și pe Google News

O analiză a efectelor fiscalizării bacșișului a fost prezentată de Profit.ro în vara anului trecut.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

VEZI MAI JOS NOILE REGULI

De ce este important: Mediul de afaceri a cerut aceste modificări și încă din 2019 Ministerul Finanțelor a prezentat un proiect în acest sens. Proiectul Finanțelor nu a mai ajuns însă să fie discutat de Guvern, iar fostul senator PSD Eugen Teodorovici, de asemenea ministru al Finanțelor în Guvernul Dancilă, a depus un proiect de lege identic în Senat. Proiectul a fost votat în Senat în octombrie 2019 și de atunci nu a mai fost luat în discuție de comisiiile de spcialitate ale deputaților în vederea întocmirii unui raport.  Aceasta până acum.

EXCLUSIV Turcia lansează un proiect pilot de feribot cu România. Obiectivul turcilor - transport mai ieftin și mai rapid de mărfuri cu România, ocolind traficul din Bulgaria CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Turcia lansează un proiect pilot de feribot cu România. Obiectivul turcilor - transport mai ieftin și mai rapid de mărfuri cu România, ocolind traficul din Bulgaria

De asemenea interesant: În lume, cultura bacșișului diferă de la țară la țară. Dacă în majoritatea țărilor lăsăm între 5 și 20% din valoarea totală a notei de plată ca „tip”, în statele arabe acesta variază de la 5 la 35% din valoarea serviciilor. Țări în care bacșisul se pune pe nota de plată, dar se obișnuiește și un bacșiș extra: Italia, Elveția, Columbia, Egipt, Bolivia.

Țări în care bacșișul este inclus în notă și nu se așteaptă nimic în plus: Argentina, Franța, Brazilia. Țări în care nu se lasă bacșiș: Finlanda, Danemarca, Japonia, Noua Zeelandă, China. Țări în care clientul lasă între 10 și 20% din nota de plată: Germania, Marea Britanie, Cehia, Croația, Canada, Turcia, Grecia, Spania, Rusia, Statele Unite ale Americii etc.

În Uniunea Europeană, abordarea nu este una unitară. Unele țări, cum ar fi Spania, Bulgaria, Ungaria, nu au nicio reglementare în legislație. Altele, însă, au prevederi în acest scop. În Franța, bacșișul este inclus pe bonul fiscal, iar sumele astfel încasate de către companii sunt, ulterior, distribuite către angajați, conform legii. Se consideră însă a fi veniturile angajatorului, iar taxarea se face la angajator.

În alte state, de exemplu, în Germania, Italia sau Cehia, societățile includ fie în prețul produselor, fie pe un rând separat de pe bon o “taxă pentru servicii”, cuprinsă între 10%-15% din valoarea notei de plată.

Noile norme privind bacșișul

Conform formei amendate de deputați, prin bacșiș se înțelege ”orice sumă de bani oferită în mod voluntar de client, în plus față de contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate de către operatorii economici care desfășoară activități corespunzătoare codurilor CAEN: 5610 – “Restaurante”, 5630 – “Baruri și alte activități de servire a băuturilor”. Bacșișul nu poate fi asimilatdin punctul de vedere al TVA, unei livrări de bunuri sau unei prestări de servicii.”

Elena Udrea, greu \ CITEȘTE ȘI Elena Udrea, greu "de vândut". ANAF nu a găsit cumpărători, acum taie din preț

Pentru operatorii economici prevăzuți, bacșișul încasat de la clienți se evidențiază pe bonul fiscal, indiferent de modalitatea de încasare a acestuia. 

Operatorii economici vor avea obligația de a înmâna clientului o notă de plată, în prealabil emiterii bonului fiscal, în care sunt prevăzute rubrici destinate alegerii de către client, a nivelului bacșișului oferit, între 0% și 15% din valoarea consumațieiNota de plată trebuie să conțină și o alta rubrică în care clientul să poată înscrie suma oferită drept bacșiș, în valoare absolută, dacă acesta optează pentru acest mod de stabilire a valorii bacșișului acordat.

Este interzis operatorilor economici să condiționeze, sub orice formă, livrarea de bunuri sau prestarea de servicii de acordare a bacșișului.

Bacșișul se evidențiază distinct pe același bon fiscal cu bunurile livrate/serviciile prestate și este introdus în baza de date a aparatelor de marcat electronice fiscale sub formă de articol, cu denumirea ”bacșiș”.

În situația în care, la solicitarea clienților, utilizatorii eliberează acestora și factură, bacșișul se evidențiază distinct și pe aceasta. Sumele reprezentând bacșis, astfel evidențiate în factură, se înregistrează în contabilitatea operatorilor economici sau altor entități plătitoare pe seama cheltuielilor de protocol și au regimul fiscal al acestora, în limita nivelului de deductibilitate stabilită prin Codul fiscal.

Amendamentul a fost clarificat și completat în scopul stabilirii regimului contabil și fiscal al bacșișului pentru clienții care au calitatea de operatori economici sau reprezintă o alta entitate juridică, în sensul că acesta se califică drept cheltuială de protocol, atât contabil, cât și fiscal.

DOCUMENT Puterea vrea să oblige toți comercianții să accepte cel puțin un instrument de plată fără numerar. Instituțiile publice nu vor mai accepta numerar. Salariile, plătite doar în cont CITEȘTE ȘI DOCUMENT Puterea vrea să oblige toți comercianții să accepte cel puțin un instrument de plată fără numerar. Instituțiile publice nu vor mai accepta numerar. Salariile, plătite doar în cont

Deși Ministerul Finanțelor a solicitat eliminarea, comisia de buget a menținut prevederea inițială din proiect potrivit căreia pentru livrarea produselor la domiciliul clienților nu este obligatorie evidențierea bacșișului pe bonul fiscal.

”Rațiunea menținerii acestei excepții (..) este (...) aceea că livrarea produselor la domiciliul clientului nu presupune prestarea unui serviciu de tip restaurant, unde clientul să poată aprecia mai mult sau mai puțin nivelul calitativ al acestor servici oferite în locația unui restaurant, începand cu conduita ospătarilor, eleganța și curățenia locației și încheind cu ambientul general. Livrarea la domiciliul clienților poate fi asimilată mai degrabă cu o vânzare cu amănuntul de mâncare, asemănător cu vânzarile de mâncare la caserolă realizate și in supermarket unde nu este specifică și uzuală oferirirea unui bacșis legat de calitatea serviciului. Astfel că nu este oportună instituirea unei obligații de evidențiere a bacșisului pe bonul fiscal în cazul livrărilor la domiciliul clientului, întrucât în asemenea situații,acordarea lui nu reprezintă un fenomen sistematic, ci din contră, poate sporadic și nesemnificativ”, arată comisia.

Prin urmare, evidențierea bacșișului pe bonul fiscal în situația livrărilor la domiciliu va fi opțională.

În cazul în care pentru livrarea produselor la domiciliul clienților, se optează pentru evidențierea bacșișului pe bonul fiscal, prevederile privind bacșișul sunt aplicabile integral în mod corespunzător, cu posibilitatea adaptării formularisticii specifice domeniului.

PSD vrea să ”abgradeze” regulile de protecție a consumatorului, prin introducerea ”cazierului comercial”, a noi despăgubiri și amenzi. Firmele vor plăti și noi taxe CITEȘTE ȘI PSD vrea să ”abgradeze” regulile de protecție a consumatorului, prin introducerea ”cazierului comercial”, a noi despăgubiri și amenzi. Firmele vor plăti și noi taxe

Sumele provenite din încasarea bacșișului se înregistrează în contabilitatea operatorilor economici pe seama conturilor de datorii folosind un analitic distinct și se distribuie integral salariaților, pe baza unei evidențe nominale a acestora.

Operatorii economici stabilesc printr-un regulament intern, procedura și modalitatea de distribuire către salariați, a sumelor provenite din încasarea bacșișului.

Din punct de vedere fiscalsumele provenite din încasarea bacșișului de la client de către operatorul economic, nu pot fi asimilate unui element de natura veniturilor pentru acesta din urmă, iar distribuirea acestora către salariați nu poate fi asimilată unui element de natura cheltuielilor.

Sumele provenite din încasarea bacșișului de către salariați  ca urmare a distribuirii sunt calificate ca venituri din alte surse si se supun regimului fiscal prevazut de Titlul IV – Cap. X din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, și nu le sunt aplicabile prevederile Titlului V - Contributii sociale obligatorii – din acelați act normativ.

Impozitului pe venit datorat de salariat se reține la sursă la momentul distribuirii bacșișului de către plătitorii de venituri și se achită la bugetul de stat, potrivit art. 115 din Codul fiscal. Aceste sume nu pot fi reîncadrate fiscal ca venituri salariale sau asimilate salariilor.

Deputații au mai stabilit că noile norme vor intra în vigoare de la 1 ianuarie 2023, iar nerespectarea prevederilor legate de bacșiș va fi considerată contravenție, care va fi sancționată cu amendă între 2.000 la 4.000 lei. 

LEGE Schimbări în Codul Muncii: Salariații vor avea dreptul la un nou concediu și chiar să absenteze de la muncă. Program individualizat de muncă, inclusiv cu tele-muncă CITEȘTE ȘI LEGE Schimbări în Codul Muncii: Salariații vor avea dreptul la un nou concediu și chiar să absenteze de la muncă. Program individualizat de muncă, inclusiv cu tele-muncă
viewscnt
Afla mai multe despre
bacsis
restaurant
bon
fiscal
nota
plata
livrari
angajați
impozit
tva
contributii