TABEL Împrumuturile Guvernului au ajuns la 52,4 miliarde lei. Luna mai - cea mai slabă la împrumuturi din septembrie 2019. Trei dintre cele opt licitații derulate de Finanțe au eșuat

TABEL Împrumuturile Guvernului au ajuns la 52,4 miliarde lei. Luna mai - cea mai slabă la împrumuturi din septembrie 2019. Trei dintre cele opt licitații derulate de Finanțe au eșuat
scris 31 mai 2021

Guvernul a ajuns cu împrumuturile la 52,4 miliarde lei anul acesta, după ce în luna mai a atras finanțări de aproape 3 miliarde de lei, cel mai puțin pentru o lună începând din septembrie 2019, conform datelor analizate de Profit.ro. În acest an, Ministerul Finanțelor are nevoie de 130,8 miliarde de lei pentru a acoperi deficitul bugetar și pentru a plăti datoria veche care ajunge la scadență. În anul 2020, statul a strâns suma de 163,8 miliarde lei (33,6 miliarde euro), un nou record, care include finanțările obținute prin emisiuni de obligațiuni, în lei și valută, pe piața internă și pe extern, precum și împrumuturile direct de la populație și pe cele contractate de la instituții financiare, precum BERD sau Banca Mondială. În 2019, pentru comparație, statul a atras per total suma de 91 miliarde lei.

Suma de 2,95 miliarde lei din luna mai a fost luată doar de pe piața internă, prin emisiunile derulare de Ministerul Finanțelor pentru bănci și alți investitori mari. Suma este semnificativ mai redusă comparativ cu programul orientativ, anunțat la 4,7 miliarde lei.

Urmărește-ne și pe Google News

Trei dintre cele opt licitații derulate de Finanțe în mai au eșuat. Statul nu a împrumutat nimic la cele trei licitații, sumele subscrise de investitori fiind mai mici față de oferta statului. Subscrierile ridicate înseamnă, de obicei, dobânzi mai reduse pentru emitent.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum
VIDEO PROFIT NEWS TV - Să ajutăm business-ul. Jean Tucan, Organizația Patronală Mamaia Constanța: Turistul trebuie respectat. Ne lovim de dorința românului de a nu munci. Este nevoie de o strategie. Mesaj către investitori și autorități CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT NEWS TV - Să ajutăm business-ul. Jean Tucan, Organizația Patronală Mamaia Constanța: Turistul trebuie respectat. Ne lovim de dorința românului de a nu munci. Este nevoie de o strategie. Mesaj către investitori și autorități

În aprilie, totalul împrumuturilor a fost de 21,9 miliarde lei, din care cea mai mare parte, 17,2 miliarde lei (3,5 miliarde euro) dintr-o ieșire pe piața externă. La începutul lunii aprilie, Guvernul a împrumutat 3,5  miliarde de euro, la prima ieșire a României pentru împrumuturi pe piața externă din acest an. Suma este cea mai mare atrasă de România până acum la o singură ieșire pe extern. Statul a luat 2 miliarde de euro printr-o emisiune de obligațiuni pe 12 ani și 1,5 miliarde euro printr-o emisiune separată pe 20 de ani.

Pentru piața externă, statul a anunțat și că vrea să împrumute 7-7,4 miliarde de euro de pe piața externă prin emisiuni de obligațiuni, urmând ca în următoarele 12 luni (aprilie 2021 - aprilie 2022) să atragă de pe extern 11 miliarde euro.

Pentru anul acesta, Ministerul Finanțelor a anunțat că are un necesar brut de finanțare de 130,8 miliarde lei. Ncesarul se bazează pe un deficit bugetar stabilit la început de an la 79,9 miliarde lei (7,2% din PIB). Datoria publică a ajuns la aproape 500 miliarde de lei la finalul anului 2020, în contextul în care nevoia de împrumuturi a statului a explodat anul trecut, odată cu deficitul bugetar. Deficitul bugetar a fost de 26,9 miliarde lei (2,8% din PIB) în 2018, 48,3 miliarde lei (4,6% din PIB) în 2019 și de 101,9 miliarde lei (9,8% din PIB) în 2020.

Un aspect care trebuie menționat este că datoria publică a depășit, în luna ianuarie, pragul istoric de 500 de miliarde de lei, echivalentul a 47,8% din Produsul Intern Brut (PIB), potrivit datelor Ministerului Finanțelor analizate de Profit.ro.

Situația împrumuturilor

Lună Total Piața internă Piața
externă
investitori populație
lei euro
Total 52,41
mld. lei
24,78
mld. lei
1,48 mld.
euro
(7,23 mld. lei)
3,2
mld. lei
17,2 mld.
​lei
mai 2,95
mld. lei
2,95
mld. lei
- *  
aprilie 22,04
mld. lei
4,69
mld. lei
-
Tezaur
150
mil. lei
3,5 mld.
euro
(17,2 mld.
lei)
martie 6,02
mld. lei
3
mld. lei
230 mil.
euro
(1,13 mld. lei)

Fidelis
1,4 mld.
lei
Tezaur
490
mil. lei

-
februarie 13,12
mld. lei
6,78
mld. lei
1,25 mld.
euro
(6,1 mld lei)
Tezaur
220
mil. lei
-
ianuarie 8,3
mld. lei
7,36
mld. lei
- Tezaur
955
mil. lei
-

Sursă date: BNR, Ministerul Finanțelor
* Ministerul Finanțelor nu a făcut publică suma împrumutată prin programul Tezaur

viewscnt
Afla mai multe despre
imprumut
guvern
titluri de stat
obligatiuni
ministerul finantelor